In lunile de vara, temperaturile ridicate iti pot provoca un real disconfort; indiferent ca esti acasa, in masina, la birou sau la mall, aerul conditionat a devenit in ultimii ani o optiune facila de a reduce temperatura.
Daca nu esti insa adeptul acestei metode sau nu detii un aparat de aer conditionat acasa, exista solutii de reducere a temperaturii resimtite la nivelul corpului pe care le poti utiliza cu succes ori de cate ori caldura iti da batai de cap.
Iata ce trebuie sa stii despre afectiunile cauzate de aerul conditionat si despre ce poti face pentru a te simti confortabil fara el:
Cercetarile nu au stabilit cu exactitate influenta aerului conditionat in dezvoltarea unor boli, insa acesta poate sa agraveze afectiuni preexistente.
Studiile arata, de exemplu, ca persoanele care lucreaza in medii ventilate constant cu aer conditionat pot sa manifeste simptome de oboseala cronica, dureri de cap, dificultati de respiratie si iritatii ale mucoasei nazale, ceea ce ii poate face mai vulnerabili in fata racelilor, gripelor si a altor afectiuni conexe.
Expunerea prelungita la aerul conditionat poate afecta pielea, facandu-o sa isi piarda umiditatea si devenind uscata. De asemenea, aerul conditionat poate sa scada tensiunea arteriala, sa accentueze simptomele artritei si, in situatia in care filtrele aparatelor de aer conditionat nu sunt curatate periodic si temeinic, te poate expune la bacterii si microorganisme, ce pot cauza diferite probleme respiratorii.
Aerul conditionat creeaza si o incapacitate a organismului de a gestiona caldura, facandu-l mai putin tolerant la temperaturile ridicate din timpul verii si crescand astfel riscul unor eventuale probleme de sanatate atunci cand esti expus la caldura dupa ce ai petrecut mai mult timp intr-un spatiu cu aer conditionat.
Hidratarea – Cea mai simpla metoda de a reduce temperatura corpului este hidratarea: bea cat mai multe lichide.
Ventilatorul – O solutie facila este folosirea unui ventilator de camera pentru a te racori imediat; ventilatoarele circula aerul si ajuta la evaporarea transpiratiei pielii. De asemenea, poti aseza in fata ventilatorului un recipient mare cu gheata. Aerul ventilat va intra astfel in contact cu gheata si va racori camera.
Vestimentatia – poarta imbracaminte lejera, din materiale naturale, care lasa pielea sa respire.
Inchide aparatura electronica – orice sursa de lumina, precum becurile cu incandescenta, degaja caldura. Laptopurile, televizoarele sau DVD playerele emana si ele caldura. Scoate-le din priza cat timp esti plecat de acasa.
Metoda egipteana – vechii egipteni nu aveau aer conditionat, dar aveau nopti caniculare; metoda lor de a se racori si a putea dormi linistiti era sa inmoaie un cearceaf in apa, sa il stoarca bine si sa se inveleasca cu el. Astfel, pe masura ce apa se evapora, corpul lor se racoarea si se puteau relaxa.
Poti incerca si tu aceasta metoda sau variante ale ei, precum utilizarea unor comprese umede, pastrate la frigider, pe care sa le pui la incheieturile mainilor inainte de culcare.
Dormi jos – caldura se ridica, asa ca, daca stai cat mai aproape de sol, va fi mai rece. Poti muta salteaua pe podea daca ti se pare ca este mai racoare asa.
Fereste casa de razele soarelui – Aeriseste casa dimineata devreme sau noaptea. Trage jaluzelele sau draperiile pentru a nu lasa razele soarelui sa intre in locuinta.