Endometrioza reprezinta o afectiune benigna a uterului, care consta in dezvoltarea endometrului, a mucoasei care tapeteaza peretii interni ai uterului, in alta parte decat la locul potrivit.
Astfel, endometrul se poate dezvolta la nivelul ovarelor, al trompelor uterine, pe peretele abdominal intern, vezica urinara, intestin si chiar poate sa ajunga la plamani sau maduva spinarii. In acest sens, au fost delimitate doua tipuri de endometrioza, cea interna si cea externa.
Mai exact, endometrioza interna se caracterizeaza prin afectarea doar a uterului si a trompelor uterine. Endometrioza externa se manifesta prin leziuni ale ovarelor, ale colului uterin, vaginului, intestinului, vezicii urinare si a altor organe care nu fac parte din sfera organelor sexuale.
In Romania se apreciaza ca peste jumatate de milion de paciente sufera de endometrioza. Principalele simptome sunt durerea (70% din pacientele cu dureri cronice pelvine in timpul menstruatiei), durerile in timpul actului sexual si infertilitatea, 50% din pacientele infertile avand endometrioza.
Din pacate, inca nu sunt cunoscute cu certitudine cauzele care duc la aparitia endometriozei, iar boala nu poate fi prevenita decat prin controale regulate. De asemenea, diagnosticul este dificil de stabilit deoarece simptomele sunt comune si altor boli precum: sindromul colonului iritabil, boala inflamatorie pelvina sau apendicita.
De multe ori, afectiunea este diagnosticata atunci cand un cuplu nu reuseste sa obtina pe cale naturala o sarcina, dupa 12 luni de incercari. Endometrioza este des intalnita la femeile cu varstele cuprinse intre 25-40 de ani si este considerata una dintre cauzele principale ale infertilitatii in randul femeilor.
Principalele simptome sunt:
• dureri destul de accentuate in primele zile de menstruatie;
• dureri in timpul actului sexual;
• infertilitate, atunci cand o femeie nu poate obtine o sarcina pe cale naturala dupa 12 luni de incercari;
• balonare insotita de crampe abdominale;
• sangerari mai puternice pe parcursul menstruatiei;
• menoragie.
- factorii genetici pot avea un rol important in aparitia endometriozei;
- afectiunea este asociata si cu cresterea nivelului de estrogen din corp;
- o durata a menstruatiei mai mica de 28 de zile;
- durata menstrei mai mare de 7 zile;
- aparitia primei menstre inainte de implinirea varstei de 12 ani;
- anomalii uterine congenitale care impiedica fluxul menstrual normal.
Laparoscopia este cea mai utilizata metoda de a diagnostica boala, dar si principala metoda prin care afectiunea este eliminata. Trebuie retinut faptul ca este un procedeu chirurgical minim invaziv, care se realizeaza sub anestezie si la care se utilizeaza un dispozitiv numit laparoscop.
Sunt insa si cazuri in care, in stadii mai avansate ale boale, atunci cand tesutul endometrial s-a extins si in zonele din abdomen, se va folosi o metoda numita laparotomie.
Tratamentul difera in functie de localizarea endometriozei, de varsta pacientei si mai ales de dorinta acesteia de a avea sau nu copii. Exista la ora actuala posibilitati de tratament medicamentos, dar si chirurgical, care pot fi aplicate separat sau pot fi combinate. Pentru femeile care isi doresc un copil este recomandata interventia laparoscopica.
O posibila complicatie – chistul ovarian
O posibila complicatie a endometriozei netratate este aparitia unui chist (sau mai multor chisturi) pe unul dintre ovare. Chistul endometrial poate sa aiba dimensiuni cuprinse intre 1 mm si 8 cm.
De asemenea, riscul de cancer ovarian este mai mare la femeile care au endometrioza.