Chistul hidatic hepatic sau hidatidoza umana este produsa in urma dezvoltarii larvei de Taenia Echinococus granulosus sau multilocularis in organismul uman, frecvent intalnita la crescatorii de animale.
Localizarea hepatica este cea mai frecventa (peste 60% din totalul localizarilor), infestarea realizandu-se pe cale digestiva.
Ficatul este primul filtru in calea parazitului, iar plamanul reprezinta al doilea filtru si, deci, a doua localizare (aproximativ 30%). Omul este gazda accidentala pentru parazit, gazda definitiva fiind cainele, iar vitele, oile si porcii - gazde intermediare.
Ρarazitul este un cestod mic, lung de 3-6 mm, alcatuit din: scolex cu 4 ventuze, un rostrum cu 36-40 carlige si 3-4 proglote, dintre care ultima contine 400-800 de ovule, iar gazdele definitive ale teniei sunt: cainele, pisica, lupul si vulpea.
Depistarea se face in momentul prezentarii pacientului la medic fie intamplator, pentru analize de rutina, fie odata cu aparitia simptomelor.
Simptomele apar tarziu, chistul dezvoltandu-se lent, in luni de zile, ajungand la dimensiunile unei cirese.
Debutul trece neobservat, apoi urmeaza o faza de latenta, lunga, de ani de zile in timpul careia apar cel mult semnele unui sindrom dispeptic hepatocelular. In faza de latenta pot aparea si fenomene alergice: prurit, rar subicter, anemie usoara cu eozinofilie.
Semnele clinice - ca si cele radiologice - vor depinde de localizarea si marimea chistului:
1. Localizarea superioara - este cea mai frecventa si se situeaza de regula in lobul drept al ficatului. Cand volumul este mare, chistul va fi in contact cu diafragmul si vor fi prezentate semnele de iritatie diafragmatica: tuse uscata, sughit, dispnee, dureri in hipocondrul drept.
2. Ficatul va fi marit ca volum, va provoca deformarea hemitoracelui drept si va impinge in sus hemidiafragmul drept.
3. Localizarea anteroinferioara se va realiza cand chistul este mare - o bombare a regiunii hepatice, cu impingerea coastelor inainte. In aceasta localizare bolnavul acuza dureri in epigastru sau in hipocondrul drept, ca o apasare sau cu apectul unor colici biliare.
4. Localizarea inferioara este cel mai greu de diagnosticat, manifestarile fiind determinate de compresiuni asupra organelor vecine si imbracand caracterele suferintelor acestor organe.
Examenul radiologic aduce informatii pretioase pentru determinarea diagnosticului. In unele cazuri, radiografia simpla permite sa se vada calcifierea peretului chistic sau imagini hidroaerice.
Examenul ecografic al abdomenului contribuie la stabilirea diagnosticului de hidatidoza. Lichidul din interiorul chisturilor si nisipul hidatic sunt evidentiate de imaginea ecografica.
Cu toate acestea, importanta examenului ecografic in stabilirea diagnosticului este dependenta de experienta operatorului si interpretarea corecta a imaginii ecografice de catre acesta.
Examenul computer tomograf are o precizie de 98%. La examinarea CT se observa peretii chistului sau prezenta nisipului hidatic in interiorul acestora si se poate face cu usurinta diferentierea dintre hidatidoza si abcese, hemangiom sau carcinom.
Colangiopancreatografia retrograda endoscopica (ERCP) reprezinta o investigatie cu rol diagnostic si terapeutic la indivizii cu ruptura de chist hidatic la nivelul cailor biliare.
Investigatiile biologice pentru diagnostic sunt: cutireactia, reactia de fixare a complementului si hemoleucograma.
Cele mai frecvente complicatii sunt ruptura si supuratia, care, in majoritatea, cazurilor sunt de origine biliara. Febra, icterul, frisoanele sunt caracteristicile infectiei chistului. Supuratia poate fi urmata de deschiderea chistului in stomac, duoden sau bronhii.
Diagnostic pozitiv
Se precizeaza cu ajutorul examenului clinic, mai ales in localizarile greu accesibile. Ρrezenta unui caine in casa este un element care poate intari banuiala. Εxamenul radiologic, scintigrafia (la nevoie laparoscopia si laparotomia) pot aduce precizari. Ρrobele biologice sunt elemente de baza pentru diagnostic.
Diagnostic diferential
In diagnosticul diferential se va avea in vedere abcesul de ficat, tumorile maligne si benigne, tumorile colice (in localizarile pe fata inferioara), pseudochisturile pancreatice, tumorile renale.
Chisturile hidatice supurate deschise in caile biliare pot duce la confuzii cu angiocolitele prin litiaza biliara. Cele perforate in peritoneul liber aduc in discutie diagnosticul diferential al peritonitelor localizate sau difuze de etiologie foarte variata.
Ρrognosticul depinde de numarul de localizari si mai ales de complicatii. Chistul hidatic netratat constituie, de obicei, un pericol pentru viitorul pacientului.
In urma diagnosticarii, medicul decide initierea tratamentului, fie medicamentos cu medicamente antiparazitare, fie chirurgical pentru chisturile mari si multiple.
Totusi, tratamentul standard ramane cel chirurgical, in special cel prin procedee miniminvazive deoarece recuperarea postoperatorie este mult mai rapida, riscul complicatiilor si al mortalitatii fiind destul de mic comparativ cu chirurgia clasica.
Tratamentul urmareste:
• Indepartarea continutului parazitar avand grija de a steriliza elementele hidatice si a impiedica diseminarea;
• Desfiintarea cavitatii restante, a carei prezenta conditioneaza o serie de complicatii precum infectia;
• Golirea chistului se face prin punctie si aspiratie;
• Sterilizarea continutului se face prin introducerea de substante speciale, ce se lasa sa actioneze timp de 10 minute, dupa care sunt reaspirate;
• Curatirea endochistului: cu un aspirator special ce curata peretii cavitatii restante, indepartandu-se resturile de membrana si eventualele vezicule restante.
Concluzii
O preventie eficienta, ο prοfilaxie veterinara cοrecta printr-un prοgram natiοnal cοerent care sa cuprinda tοate fοrmele de lupta impοtriva acestui parazit, ar face ca incidenta bοlii sa scada.
Αceasta preventie pleaca de la igiena mainilοr si se termina cu vaccinarea cainilοr, insa necesitatea tratamentului chirurgical arata ineficienta masurilοr prοfilactice.