Principalii factori care fac imposibila pierderea kilogramelor

Generalitati

Sunt persoane care, desi isi doresc sa slabeasca, nu reusesc. Daca vrei sa pierzi kilogramele in plus, atunci trebuie sa ai mare grija la tot ceea ce mananci, sa te hidratezi corespunzator, sa dormi opt ore pe noapte si sa practici zilnic sport.

In cazul in care toate aceste conditii sunt indeplinite si totusi nu poti scapa de kilogramele in plus, atunci este indicat sa consulti un specialist in nutritie, dar si un medic care sa te indrume corespunzator.

De ce nu slabim

• Calitatea alimentatiei nu este cea corecta. In cazul in care mananci prea multe alimente care contin faina, zahar sau aditivi, nu vei reusi sa slabesti.

Ca sa poti slabi, trebuie sa consumi produse sanatoase si bogate in substante nutritive esentiale, cat mai putina mancare procesata, dar asigurandu-ti in acelasi timp necesarul de vitamine si minerale de care are nevoie organismul.

• Nu faci sport zilnic. Poti alege intre plimbari usoare, dar zilnice, abdomene realizate in casa sau un program de exercitii bine stabilit, pe care le faci la sala sub indrumarea unui antrenor.

• Faci prea mult efort la sala. Atunci cand te simti mereu obosit, ai dureri inexplicabile de cap, insomnii si iti lipseste motivatia, inseamna ca te supraantrenezi.

Este recomandat ca dupa o zi de antrenamente sa urmeze o zi de pauza.

• Nu bei suficienta apa. Cel mai bun purificator pentru trup este apa. Ai grija sa te hidratezi corespunzator, adica sa bei 2-3 litri de apa zilnic.

• Nu faci indeajuns de mult cardio. Exercitiile cardio sunt foarte importante pentru arderea caloriilor. Ideal ar fi sa combini toate formele de antrenament: cardio, forta si flexibilitate.

Daca faci doar exercitii cardio, atunci vei reusi sa slabesti si sa intaresti rezistenta cardiovasculara a organismului tau, dar nu-ti vei transforma cu adevarat infatisarea.

Pentru adaugarea de masa musculara vei avea nevoie de exercitii de forta. Este indicat sa faci exercitiile cardio de cel putin doua ori pe saptamana pentru pierderea grasimii si pentru sanatatea oaselor.

• Programul de somn nu este cel corect. Somnul insuficient si odihna necorespunzatoare nu doar ca te impiedica sa scapi de kilogramele in plus, insa pot cauza chiar cresterea in greutate. Lipsa somnului este in stransa legatura cu ingrasarea.

• Excesul de alcool. Indiferent ca vorbim de vin, bere sau bauturi spirtoase, alcoolul contine calorii.

De exemplu, persoanele care consuma zilnic trei sau mai multe bauturi isi cresc considerabil riscul de a deveni supraponderale. Alcoolul, indiferent de tipul sau, trebuie sa fie consumat moderat, cel mult un pahar pe seara.

• Posibile probleme cu glanda tiroida. In acest caz este indicat sa consulti un medic endocrinolog, care te va supune unui control amanuntit si iti va prescrie un tratament.

• Anumite medicamente pot avea ca efect advers cresterea in greutate. De exemplu, steroizii iti pot modifica metabolismul, pot amplifica senzatia de foame si, prin urmare, vei lua in greutate mai mult decat iti doresti.