Piciorul in var equin este termenul general folosit pentru descrierea unei varietati mari de pozitii neobisnuite ale piciorului.
Fiecare dintre urmatoarele carecteristici poate fi prezenta si fiecare poate varia de la usoara la severa:
- piciorul (mai ales calcaiul) este de obicei mai mic decat normalul
- piciorul e orientat in jos
- partea din fata a piciorului e rotata inspre celalalt picior
- piciorul poate fi rotat cu totul in sus si spre interior, astfel incat, in cazuri extreme, partea interna a piciorului poate fi orientata in sus.
Majoritatea tipurilor de picior in var equin sunt prezente de la nastere (picior in var equin congenital).
Acest tip de picior poate apare la unul sau la ambele picioare. La aproape jumatate din copiii afectati, ambele picioare sunt afectate.
Desi piciorul in var equin este nedureros la sugar, tratamentul ar trebui instaurat imediat.
Piciorul in var equin poate cauza probleme semnificative pe masura ce copilul creste, dar cu tratament precoce, majoritatea copiilor nascuti cu picior in var equin pot duce o viata normala.
In unele cazuri, piciorul in var equin este doar rezultatul pozitiei bebelusului cand se dezvolta in uterul mamei (piciorul in var equin postural).
Mai frecvent, totusi, piciorul in var equin este cauzat de o combinatie de factori genetici si de mediu nu foarte bine cunoscuti.
Aceasta conditie clinica e destul de frecventa. Apare la 1 din 1000 de nou nascuti si este mai frecventa la baieti decat la fete.
Aparitia unui caz de picior in var equin in familie creste probabilitatea de a apare si la copiii acelei familii. Daca in familie exista un copil cu picior in var equin, sansele ca si cel de-al doilea copil sa aiba aceasta afectiune cresc mai mult.
Piciorul in var equin prezent de la nastere poate indica si alte probleme de sanatate, deoarece e asociat si cu alte maladii cum ar fi spina bifida.
Din acest motiv, atunci cand este identificat piciorul in var equin, este important ca acel copil sa fie investigat si pentru alte probleme.
Piciorul in var equin poate fi de asemenea si rezultatul altor boli care afecteaza nervii, muschii si sistemul osos, cum ar fi accidentul vascular cerebral sau traumatismul cerebral.
Piciorul in var equin este nedureros la sugar, dar in cele din urma cauzeaza disconfort si devine un handicap motor vizibil.
Lasat netratat, piciorul in var equin nu se indreapta de la sine.
Piciorul va ramane rasucit si diform, iar membrul inferior afectat poate ramane mai scurt si mai mic decat celalat.
Aceste simptome pot fi mai evidente si mai problematice pe masura ce copilul creste.
Pot apare de asemenea probleme cu alegerea unor pantofi potriviti si cu participarea la joaca normala.
Tratamentul care incepe la scurt timp dupa nastere poate ajuta la depasirea acestor probleme.
Ecografia fetala efectuata cand fatul se dezvolta intrauterin poate uneori descoperi piciorul in var equin.
Totusi, este mai frecventa descoperirea acestei conditii clinice de catre specialist dupa nastere, pe baza aspectului si a mobilitatii picioarelor si a membrelor inferioare.
In unele cazuri, mai ales daca piciorul in var equin este datorat numai pozitiei intrauterine a copilului (piciorul in var equin postural), piciorul e flexibil si poate fi miscat intr-o pozitie normala sau aproape normala.
In alte cazuri, piciorul e mai rigid sau mai teapan, iar muschii gambei sunt foarte incordati.
Radiografiile nu ajuta de obicei la confirmarea diagnosticului, deoarece unele oase ale piciorului sau ale gleznei nu sunt complet osificate (pline de material osos) si nu se vad bine pe radiografie.
Tratamentul pentru piciorul in var equin incepe de obicei la scurt timp dupa nastere, astfel ca piciorul sa creasca pentru a fi stabil si pentru a fi pozitionat pentru a sustine greutatea si a permite efectuarea miscarilor normale.
Tratamentul non-chirurgical cum ar fi imobilizarea in aparat ghipsat sau in atele sunt incercate initial.
Piciorul sau picioarele sunt manipulate pana cand ajung intr-o pozitie cat mai apropiata de normal si apoi imobilizate in acea pozitie pana la tratamentul urmator.
In Statele Unite aceasta manevra e facuta mai ales prin imobilizare in aparat ghipsat, dar in alte tari imobilizarea in atele sau cu o banda adeziva speciala sunt folosite mai frecvent.
Aceasta procedura de asezare intr-o pozitie cat mai apropiata de normal si imobilizare se repeta la fiecare 1-2 saptamani timp de 2 pana la 4 luni, cu normalizarea aspectului piciorului.
Unii copii au un asemenea succes in folosirea acestei metode, incat singurul tratament pe care il fac mai departe este pastrarea piciorului in atele ce pastreaza pozitia normala pe masura ce piciorul creste.
Cele doua metode obisnuite de manipulare si de imobilizare in aparat ghipsat sunt metoda traditionala si Ponseti (Iowa).
De obicei, directionarea spre interior a varfului piciorului este corectata mai intai. Daca piciorul raspunde, interventiile chirurgicale majore sunt efectuate pentru a indrepta mai mult piciorul.
In metoda Ponseti, doua probleme ale pozitiei piciorului (orientarea partii din fata a piciorului in sus si spre interior) sunt corectate pe loc.
Daca spre sfarsitul seriilor de ghipsari, intregul picior este orientat in jos, copiii tratati prin aceasta metoda mai au nevoie de interventii chirurgicale minore pentru a lungi tendonul lui Ahile.
Aceasta e de obicei o interventie practicata in ambulator.
Cercetari recente au aratat ca metoda Ponseti are succes la majoritatea copiilor cu picior in var equin daca tratamentul este inceput imediat si daca instructiunile specialistului in legatura cu tonifierea musculaturii si pastrarea pozitiei piciorului sunt respectate, dupa ce imobilizarea in ghips s-a terminat.
Un studiu arata ca 94% din copiii tratati cu ghipsare traditionala vor avea nevoie de interventii chirurgicale corective majore in primul an de viata, pe cand numai 3% din copiii tratati cu ghipsare prin metoda Ponseti au nevoie de interventii chirurgicale corective majore.
Daca mai multe saptamani de manipulare si imobilizare nu au succes in pozitionarea normala a piciorului, specialistul poate recomanda interventiile chirurgicale.
Cea mai comuna interventie chirurgicala este lungirea sau decontracturarea (reducerea incordarii) partilor moi contractate, inclusiv a ligamentelor si a tendoanelor cum ar fi tendonul lui Ahile si repozitionarea oaselor gleznei dupa cum e normal.
Sarme mici sunt deseori folosite pentru a pastra in pozitie oasele si sunt indepartate dupa 4-6 saptamini.
Imobilizarile in atele sau in ghips sunt folosite de obicei dupa operatia chirurgicala penrtu a pastra piciorul in pozitia normala in timpul vindecarii.
Atat dupa tratamentul chirurgical cat si non chirurgical, copilul poarta atele pentru o perioada de timp pentru a nu permite piciorului in var equin sa recidiveze (sa reapara).
Trebuie ca acest copil sa faca controale periodice pana cand cresterea si dezvoltarea copilului se opreste.
Este important de observat faptul ca piciorul in var equin reapare frecvent intr-o forma mult mai blanda, in ciuda tratamentului incununat de succes.
In plus, piciorul afectat va fi putin mai mic (cu aproximativ un numar si 1/2 de pantof sau mai putin) si mai rigid decat celalalt picior, iar gamba va fi mai mica.
Totusi, dupa tratament, majoritatea copiilor vor fi capabili sa poarte pantofi, sa alerge, sa mearga sa se joace.
Daca copilul nu merge pana la varsta de 18 luni, ar fi probabil nevoie de consultul unui specialist neurolog pentru a elimina alte afectiuni care sa fie asociate cu piciorul in var equin.