Oasele lungi intra in componenta scheletului membrelor. Prin intermediul acestora se realizeaza miscari de mare amplitudine cum ar fi gesturi curente ale vietii zilnice (oasele membrului toracic) precum si cele necesare mersului (oasele membrului pelvin).
Diafizele (partile de mijloc) oaselor lungi sunt frecvent expuse traumatismelor ducand la aparitia fracturilor.
Fracturile reprezinta o discontinuitate sau intrerupere la nivelul osului, ca urmare a unui traumatism.
Scheletul gambei este format din 2 oase asezate paralel:
- tibia – este situata in partea interna a scheletului gambei, reprezentand principalul os de sprijin
- fibula sau peroneul – este un os mai subtire decat tibia, situat in partea externa a gambei, avand un corp si doua extremitati care se articuleaza cu tibia.
Fracturile gambei se intalnesc mai frecvent la barbati comparativ cu femeile si copii, iar la persoanele varstnice fracturile gambei se produc datorita traumatismelor minore comparativ cu adultul din cauza demineralizarii.
La copii fracturile se intalnesc mult mai rar datorita elasticitatii mari a oaselor, musculaturii mai reduse si a greutatii corporale scazute.
Fracturile gambei (ale ambelor oase ale gambei) se clasifica in functie de modul de actiune al agentului in fracturi directe si fracturi indirecte.
Fracturile directe sunt cele mai frecvent intalnite in accidentele de trafic, acestea se produc de regula la locul de actiune a fortei mecanice (soc violent, zdrobiri, compresiune).
Fracturile indirecte sunt intalnite frecvent in accidentele de sport, fractura producandu-se in alt loc decat sediul unde actioneaza agentul traumatic.
Traiectele fracturii pot fi:
- spiroide, acestea fiind cele mai frecvente fracturi ce intereseaza ambele oase ale gambei
- oblice
- transversale
- bifocale
- cominutive.
In cazul fracturilor ce intereseaza doar tibia mecanismele de producere sunt:
- traumatism direct
- traumatism indirect prin torsiune, intalnit mai rar
- fractura de "oboseala" la unirea treimii medii cu treimea superioara – acest tip de fractutra se intalneste la sportivi, balerini, alergatori de maraton.
Fracturile peroneului, de asemenea apar prin 3 mecanisme:
- traumatism direct pe fata externa a gambei, producand o fractura transversala sau cominutiva
- indirect prin torsiune care produce o fractura spiroida – o fractura aparent izolata a treimii superioare a fibulei poate fi asociata cu o fractura de maleola tibiala, fractura Maisonneuve. In acest caz pentru certitudinea diagnosticului este necesara radiografia fata si profil a gleznei.
- fractura de "oboseala" (de stres) care de asemenea se intalneste la alergatorii de lunga distanta – de obicei acest tip de fractura este situat deasupra aticulatiei tibiofibulare distale.
In urma producerii unei fracturi se instaleaza semne generale si locale.
Semnele generale constau in agitatie, anxietate, paloare iar uneori se poate instala starea de soc mai ales in acidentele importante. Afectarea starii generale se produce mai frecvent in fracturile membrului inferior, in fracturile deschise atat la nivelul membrului superior cat si inferior, in politraumatisme cand au loc si alte leziuni viscerale.
Semnele locale ale fracturii pot fi semne de probabilitate si de certitudine.
Semnele de probabilitate sunt:
- durere in punct fix insotita de impotenta functionala. Durerea constituie semnul subiectiv constant si pregnant si se accentueaza la mobilizarea fragmentelor. Impotenta functionala este totala, accidentatul neputand ridica piciorul de pe planul patului.
- tumefactia zonei insotita de deformarea regiunii, ulterior echimoza la nivelul fracturii
- deformare locala.
- pozitie vicioasa prin deplasarea fragmentelor precum si prin scurtarea segmentului respectiv. Membrul respectiv este tinut in rotatie externa si adductie si este mai scurt decat cel sanatos.
Semnele de certitudine confirma prezenta fracturii. Acestea sunt:
- mobilitate anormala
- prezenta crepitatiei osoase
- intreruperea continuitatii osoase
- intransmisibilitatea miscarilor - imprimarea unei miscari segmentului distal de fractura nu este transmisa la segmentul situat proximal de fractura datorita intreruperii parghiei osoase.
Este destul de usor de sustinut pe baza semnelor clinice. Radiografia este obligatorie pentru descrierea tipului de fractura, cu sau fara deplasare (mai frecventa la copii), precum si precizarea directiei si formei traiectului de fractura (simpla sau cominutiva) si a deplasarii fragmentelor. Radiografia executata din doua pozitii (fata si profil), cuprinde obligatoriu articulatia gleznei si genunchiului.
Semne de probabilitate:
- durere spontana sau in punct fix, exacerbata la palpare sau mobilizare
- impotenta functionala a membrului afectat
- deformarea si scurtarea regiunii
- echimoze tardive
- tumefactie, edem, cresterea temperaturii locale.
Semne de certitudine:
- mobilitate anormala in focar
- perceperea palpatorie de crepitatii osoase la mobilizarea membrului afectat
- netransmiterea miscarilor distal de focarul de fractura
- intreruperea evidenta (la inspectie sau palpare) a continuitatii osoase.
Complicatiile imediate apar frecvent. Fractura deschisa de gamba este cea mai frecventa fractura deschisa. Complicatiile vasculare ale membrului afectat pot determina gangrena piciorului. Leziunile vasculare pot fi insotite de leziuni nervoase. Poate sa apara sindromul de compartiment ca urmare a hemoragiei si edemului in spatiul fascial inchis. Acest sindrom netratat duce la fibroza si retractia musculaturii lojei interesate.
Complicatiile tardive sunt de asemenea frecvente si sunt reprezentate in special de intarzieri de consolidare si pseudartroza. Printre complicatiile tardive des intalnite se numara si consolidarea dificila care apare in cazul fracturilor intalnite la unirea treimii medii cu treimea inferioara. De asemenea pot sa apara calusuri vicioase, scurtari, unghiulari si decalaje.
Tratamentul incepe cu primul ajutor la locul accidentului. Imobilizarea provizorie a focarului de fractura are drept obiective:
- calmarea durerii
- impiedicarea aparitiei complicatiilor (deschiderea focarului de fractura, hemoragia, sectionarea nervilor).
Imobilizarea provizorie este precedata de degajarea membrelor, dezbracarea acestora prin sacrificarea imbracamintei (taiere la incheieturi).
Tratamentul definitiv care se aplica in functie de tipul de fractura si cuprinde tratamentul ortopedic, osteosinteza si fixator extern.
Tratamentul ortopedic este recomandat in fracturile fara deplasare sau fracturile transversale cu deplasare si cuprinde reducerea sub anestezie a fracturii transversale care devine stabila si imobilizarea in aparat gipsat femuropodal. Pentru a evita complicatiile circulatorii pacientul trebuie supravegheat in primele 24 de ore, fractura trebuie verificata radiologic imediat dupa reducere apoi saptamanal pana la 3-4 saptamani iar ulterior lunar pana la consolidare. Se poate adauga un toc de mers si se permite sprijinul progresiv dupa o luna.
Tratamentul prin osteosinteza se aplica in cazul fracturilor instabile in treimea medie utilizandu-se tijele Kuntscher centromedulare cu alezaj. Pentru fracturile cominutive, fracturile treimii proximale sau a celei distale ca si fracturile in dublu etaj se recomanda tija centromedulara zavorata. Daca nu este disponibila tija zavorata pentru fracturile treimii proximale sau distale, se poate utiliza osteosinteza cu placa sau tije elastice (Ender, Rush).
Tratamentul cu fixator extern se recomanda in fracturile deschise unde se impune si o debridare atenta si in fracturile cominutive unde tija Kuntscher singura nu asigura suficienta stabilitate.