Sindromul plicii sinoviale a genunchiului

Cauze

Acest sindrom apare cand plica (benzi de tesut sinovial rezidual) este iritata de folosirea excesiva sau de un traumatism. Plica sinoviala este un tesut rezidual gasit in etapele initiale ale dezvoltarii fatului.

Pe masura ce fatul se dezvolta, aceste tesuturi se combina pentru a forma o cavitate sinoviala mare. Daca procesul este incomplet, plica ramane sub forma de patru falduri sau benzi de tesut sinovial la nivelul genunchiului.

Traumatismul, folosirea excesiva sau bolile inflamatorii articulare sunt asociate cu dezvoltarea acestui sindrom.

Simptome si diagnostic

Pacientii acuza durere si tumefiere articulara (artrita genunchiului), un zgomot pocnit la miscarea articulatiei si senzatia de blocare si slabiciune la nivelul genunchiului. Sindromul este frecvent gresit diagnosticat din cauza simptomelor similare cu ale altor afectiuni articulare. De obicei diagnosticul depinde de excluderea altor conditii ce determina simptome similare.

Tratament

Scopul tratamentului este reducerea inflamatiei sinoviale si a ingrosarii plicii (sindromul plicii sinoviale). Medicul recomanda de obicei tratament antiinflamator de genul ibuprofenului. Pacientului i se indica reducerea activitatii, comprese cu gheata, utilizarea feselor elastice la nivelul genunchiului si efectuarea unor exercitii de intarire musculara. Daca acest tratament nu amelioreaza simptomatologia in 3 luni, medicul va recomanda artroscopie sau operatie chirurgicala pentru a indeparta plica. Tratamentul injectabil la nivel articular, cu preparate de cortizon, este benefic la jumatate din pacienti. Medicul poate sa foloseasca artroscopia pentru a confirma diagnosticul si tratamentul afectiunii.