Ruptura de menisc este o leziune a meniscului articulatiei genunchiului frecvent intalnita. Fiecare genunchi are doua meniscuri in forma literei C: un menisc lateral in portiunea externa a genunchiului si un menisc medial in portiunea interna a genunchiului.
Acest tesut elastic actioneaza ca absorbant al socului dintre formatiunile osoase superioare si inferioare ale membrelor inferioare si stabilizeaza articulatia, distribuind greutatea in mod egal asupra genunchiului. O leziune a meniscului poate interfera cu modul de actiune al articulatiei genunchiului.
Ruptura de menisc este cauzata de obicei de o miscare de torsiune, deseori cu piciorul asezat pe toata talpa si cu genunchiul flectat partial (de exemplu, la ridicarea de greutati sau la tenis). Alte leziuni ale genunchiului, cum ar fi ruptura de ligament, se pot intampla concomitent cu ruptura de menisc.
Cu varsta, meniscul se uzeaza si poate fi lezat mai usor. Ruptura de menisc este rara la copiii mici.
Simptomatologia rupturii de menisc variaza adeseori. Nu exista terminatii nervoase la nivelul meniscului, iar durerea este datorata tumefierii (artritei genunchiului) si leziunii tesuturilor inconjuratoare.
La o leziune tipica usoara a meniscului, poate exista o durere usoara si initial o tumefiere. Dupa cateva zile apare progresiv artrita genunchiului (tumefierea articulatiei). Deseori apare durere minima la mers, iar durerea se intensifica la ridicarea greutatilor, lasarea pe vine si ridicarea din aceasta pozitie. Aceste simptome dispar in 2 – 3 saptamani, desi durerea poate sa reapara la miscarea de torsiune.
La ruptura tipica moderata a meniscului, pacientul simte o durere in partea laterala sau centrala a genunchiului, in functie de localizarea rupturii. De obicei, mersul este posibil. Tumefierea creste progresiv in 2 – 3 zile iar miscarea de flexie la nivelul genunchiului este limitata. La miscarea de torsiune si de asezare pe vine apare durere intensa. Aceste simptome se remit treptat, dar tind sa revina la o miscare de torsiune minora sau la efort intens.
La ruptura severa, bucatile din meniscul rupt se pot disloca si ajung in spatiul articular, ceea ce duce la situatia numita "genunchiul blocat". In articulatie poate sa apara sangerare, iar genunchiul se tumefiaza imediat dupa injurie.
La varstnici meniscul este uzat si acestia nu pot identifica un eveniment specific care sa fi cauzat ruptura, sau isi amintesc dezvoltarea simptomelor dupa un incident minor, cum ar fi ridicarea de pe vine. Durerea si tumefierea minima sunt deseori singurele simptome.
Durerea aparuta in interiorul genunchiului poate indica ruptura meniscului medial. Durerea aparuta in portiunea externa a genunchiului poate indica ruptura meniscului lateral.
Daca durerea initiala aparuta la injurie este severa, pacientul se prezinta la spital. Daca durerea este mai putin severa, se asteapta o perioada de timp pana durerea si tumefierea se remit. De obicei, pacientii se prezinta la medic atunci cand durerea si tumefierea reapar la folosirea articulatiei.
Medicul va fi informat asupra modului de aparitie al injuriei si despre alte foste leziuni de la nivelul genunchiului. Se va efectua un examen fizic general, pentru a determina daca leziunea de menisc (ruptura de menisc) este cauza durerii si pentru a elimina alte injurii de la nivelul genunchiului.
Medicul va examina ambii genunchi si va evalua tumefierea, gradul de limitare al miscarilor, stabilitatea articulatiei si modul in care leziunea a afectat genunchiul. De obicei se efectueaza radiografii. Medicul va sugera un consult ortopedic pentru teste suplimentare.
In timpul examinarii pentru o posibila ruptura de menisc, medicul va intreba pacientul despre alte antecedente de leziuni articulare si despre activitatea fizica efectuata in momentul aparitiei durerii la nivelul genunchiului. Medicul va examina ambii genunchi si va evalua tumefierea, gradul de limitare al miscarilor, stabilitatea articulatiei si modul in care leziunea a afectat genunchiul. De obicei se efectueaza radiografii.
Uneori medicul nu poate face examinarea completa din cauza durerii extreme sau tumefierii de la nivelul genunchiului. In acest caz, se va scoate lichid articular si se va incerca din nou sau examinarea va fi amanata pentru o saptamana, timp in care genunchiul va fi tinut in repaus, cu compresa cu gheata si membrul inferior va fi mentinut in pozitie ridicata.
Medicul de familie sau cel din camera de garda de la spital, va dori o examinare completa efectuata de un medic ortoped. Daca diagnosticul nu este clar, ortopedul va cere rezonanta magnetica imagistica (RMI). O RMI reda o imagine clara a localizarii si extinderii rupturii meniscului si, de asemenea, reda imaginea ligamentelor, cartilajului si a tendoanelor.
Ortopedul poate recomanda artroscopie, o procedura folosita pentru examinarea si repararea articulatiei genunchiului, prin insertia printr-o mica incizie in apropierea articulatiei a unui tub subtire (artroscop) ce contine o camera video si lumina. Cu ajutorul artroscopiei, ortopedul poate sa vizualizeze in mod direct leziunile meniscului si eventual sa repare meniscul si alte parti ale genunchiului.
Repararea chirurgicala se efectueaza obisnuit in timpul artroscopiei, chiar daca ortopedul decide pentru o alta artroscopie mai extensiva sau operatie chirurgicala ulterior.
Modul de tratament difera in functie de tipul, localizarea si gradul de extensie al rupturii, varsta si nivelul de activitate al pacientului si perioada de timp trecuta de la incident.
Optiunile de tratament includ:
- tratamentul nechirurgical, constand in repaus, aplicarea de gheata local, mentinerea piciorului in pozitie ridicata si terapie fizica
- repararea chirurgicala
- indepartarea chirurgicala a portiunii rupte (meniscectomie partiala)
- indepartarea chirurgicala a intregului menisc (meniscectomie totala).
Leziunile mici ale meniscului, localizate la nivelul portiunii externe a meniscului, se vindeca de obicei cu repaus si program de reabilitare. Leziunile mai mari, localizate la nivelul portiunii externe a meniscului, au sanse mari de vindecare cu repararea chirurgicala.
Leziunile mai mari, localizate spre centrul meniscului pot sa nu se vindece bine, deoarece aria nu este bine vascularizata. Desi succesul reparatiei chrurgicale este nesigur in aceste rupturi, aceasta este deseori recomandata la tineri, datorita faptului ca poate sa restabileasca functionarea articulatiei. Repararea chirurgicala poate sa nu aduca nici un beneficiu la varstnicii care au meniscul uzat (deteriorat).
Reabilitarea variaza in functie de leziune, tipul de operatie chirurgicala, preferinta ortopedului, varsta si nivelul de activitate al pacientului. Perioada de timp variaza, desi in general, operatia chirurgicala este urmata de o perioada de repaus, mers si exercitii special selectate.
Exista mai multi factori de care se tine cont in decizia de tratament a rupturii de menisc, inclusiv extensia si localizarea rupturii, nivelul durerii, varsta si gradul de activitate, preferinta medicului si perioada de timp de la injurie.
Optiunile de tratament sunt:
- tratament nechirurgical cu repaus, comprese cu gheata, mentinerea piciorului in pozitie ridicata si terapie fizica
- repararea chirurgicala
- indepartarea chirurgicala a portiunii rupte (meniscectomie partiala)
- indepartarea chirurgicala a intregului menisc (meniscectomie totala); aceasta este in general evitata deoarece exista risc crescut de aparitie al osteoartritei la nivelul genunchiului.
Localizarea rupturii este unul dintre cei mai importanti factori in determinarea tratamentului:
- ruptura la nivelul marginii externe a meniscului (zona rosie) tinde sa se vindece usor, deoarece zona este bine vascularizata. Rupturile minore se pot vindeca singure doar cu o fasa elastica la nivelul genunchiului si o perioada de repaus. Daca leziunea meniscului nu se vindeca sau este necesara repararea acesteia, bucatile de menisc se vor prinde cu ajutorul unor copci care se vor dizolva ulterior. Acest procedeu are succes in 90–95% din cazuri in aceasta zona
- ruptura meniscului in zona corespunzatoare celor doua treimi interioare (zona alba) ale meniscului, zona care nu are o vascularizatie corespunzatoare, nu se vindeca usor singura sau dupa reparare. Cand bucati din menisc plutesc in spatiul articular, poate sa apara "genunchiul blocat" sau alte simptome; in acest caz portiunea rupta este scoasa (meniscectomie partiala) si marginile ramase ale meniscului sunt netezite
- cand ruptura se intinde de la zona rosie la zona alba, va exista vascularizatie adecvata pentru vindecare.
In plus, tipul rupturii poate determina daca repararea este posibila. Ruptura longitudinala de obicei se poate repara, rupturile radiale pot fi reparate in functie de localizare, iar cele orizontale si oblice in general nu se pot repara.
Alt factor de care trebuie tinut seama este ca dupa reparare meniscul lateral (in portiunea externa a genunchiului) se vindeca mai usor decat meniscul medial (in portiunea interna a genunchiului).
Este indicata prezervarea meniscului cat se poate de mult. A fost demonstrat faptul ca la repararea cu succes a meniscului, salvarea meniscului prin reparare, reduce gradul de degenerare al articulatiei aparut in timp, comparat cu meniscectomia partiala sau totala. In general, cu cat este indepartat mai putin tesut meniscal, cu atat degenerarea este mai lenta.
Studiile pe timp scurt, sugereaza ca repararea meniscului poate preveni modificarea degenerativa in articulatia genunchiului. Totusi, nu a fost demonstrat ca repararea previne si alte probleme aparute in decursul timpului (cum ar fi osteoartrita). Cu toate acestea, medicii sunt de parere ca o reparare cu succes a meniscului scade riscul de aparitie al artritei cu debut precoce, deoarece reduce gradul de stres de la nivel articular.
Ortopezii efectueaza operatia asupra meniscului prin artroscopie, o procedura folosita initial pentru examinarea si apoi repararea intraarticulara, prin introducerea printr-o incizie in apropierea articulatiei a unui tub subtire (artroscop) ce contine o camera video si lumina. Instrumentele chirurgicale sunt introduse prin alta mica incizie periarticulara. Unele rupturi de menisc necesita operatie chirurgicala.
Reabilitarea variaza in functie de leziunea meniscului, tipul de operatie chirurgicala, preferinta ortopedului, varsta si nivelul de activitate al pacientului. Perioada de timp variaza, desi in general, operatia chirurgicala este urmata de o perioada de repaus, mers si exercitii special selectate. Odata ce orice miscare a articulatiei este realizata fara sa apara durere si stabilitatea genunchiului este normala, pacientul poate reveni la activitatile normale anterioare incidentului.
Transplantul de menisc
Transplantul meniscal este o optiune noua de tratament a rupturii de menisc, in special cand meniscul este deja slabit sau cicatrizat din cauza unei injurii sau tratament anterior. In timpul acestei proceduri, a portiune de cartilaj meniscal de la un donator (alogrefa) este transplantata in genunchi.
Pentru transplantul de menisc trebuie indeplinite urmatoarele conditii:
- pacientul sa aiba mai putin de 40 de ani
- durerea si tumefierea nu raspunde la alte tratamente
- exista artrita minima sau nu exista deloc artrita la nivel articulatiei genunchiului
- nu exista deviatii la nivelul genunchilor, cum ar fi deviatia in exterior a genunchilor (in forma de "O") sau deviatia in interior a genunchilor (in forma de "X").
In cazul unei injurii la nivelul genunchiului, pentru reducerea durerii si a tumefierii se vor urma pasii de prim ajutor:
- repausul articulatiei si reducerea activitatii: se evita efectuarea miscarilor sau a pozitiilor care determina disconfort; in functie de severitatea leziunii si a durerii, medicul va recomanda fasa elastica pentru genunchi, respectiv carja
- se pun comprese cu gheata pe genunchi in primele 48 de ore de la aparitia durerii; pentru a evita vatamarea pielii, gheata se pune intr-un prosop si va fi asezata pe genunchi; compresa cu gheata se tine timp de 20 de minute, de 2 – 3 ori pe zi
- genunchiul va fi ridicat mai sus de linia corpului
- tratament cu antiinflamatoare nesteroidiene cum ar fi aspirina, ibuprofen sau naproxen, pentru reducerea durerii si a tumefierii (la cei mai tineri de 20 de ani nu se administreaza aspirina din cauza riscului de aparitie al sindromului Reye, o afectiune a sistemului nervos central aparuta la copii si adolescenti)
- se vor urma indicatiile medicului pentru repaus si reabilitarea articulatiei.
Cand leziunea meniscului este minora si simptomele dispar, medicul recomanda un set de exercitii pentru cresterea flexibilitatii si a puterii musculaturii coapsei. Este important ca indicatiile sa fie urmate intocmai, pentru a evita o noua leziune.
Fiecare perioada de vindecare este diferita si durata ei depinde de multi factori, inclusiv de preferinta medicului.