Endocardita este o infectie care poate fi localizata la nivelul valvelor inimii, dispozitivelor intracardiace sau la nivelul stratului intern al cordului(endocardul).
Apare cel mai frecvent la pacientii care au deja o afectiune valvulara preexistenta sau o valva artificiala.
Endocardita e cauzata de bacterii (rareori fungi) care intra in circulatia sangvina si colonizeaza interiorul inimii, de obicei valvele cardiace. Bacteriile patrund in circulatia sangvina pe mai multe cai, inclusiv in timpul unor interventii in sfera stomatologica sau operatii chirurgicale. Spalatul pe dinti sau chiar curatarea dintilor cauzeaza patrunderea bacteriilor in torentul sangvin, daca pacientul nu are grija de dintii sai. De asemenea, utilizarea cateterol venoase centrale, hemodializa sau narcomanii ce folosesc droguri cu administrare intravenoasa prezinta un risc crescut de a dezvolta endocardita infectioasa.
Daca inima e normala, exista un risc mai mic de a dezvolta endocardita. Totusi, daca exista o problema cardiaca care cauzeaza o curgere anormala a sangelui, aceasta creste probabilitatea ca bacteriile sau fungii sa se ataseze de tesutul cardiac, crescand astfel foarte mult riscul de endocardita.
Unele conditii clinice care prezinta un risc crescut sunt: defecte cardiace, defecte valvulare cardiace, cardiomiopatia hipertrofica si valvele cardiace artificiale.
Alti factori de risc includ:
- endocardita infectioasa in antecedente
- hemodializa, care e o purificare mecanica a sangelui
- injectarea de droguri: riscul e dat de acele murdare sau infectate
- SIDA (sindromul de imunodeficienta umana dobandita): scade capacitatea de a lupta impotriva infectiei.
Majoritatea pacientilor cu endocardita au simptome care incep la doua saptamani dupa infectare. Primele apar simptomele nespecifice, asemanatoare celor din gripa, cum ar fi fatigabilitatea (oboseala) sau febra joasa.
Infectiile cu o tulpina bacteriana mai agresiva, produc simptome ce pot fi mai severe (cum ar fi febra inalta) si apar cu mai multa repeziciune, in decurs de cateva zile. Daca simptomele persista, mai ales daca exista conditii clinice cu risc crescut pentru endocardita, ar trebui consultat medicul.
Simptomele includ:
-manifestari neurologice
- febra(temperatura >38 grade) si frisoane
- fatigabilitate
- pierdere in greutate
- transpiratii nocturne
- dureri articulare , abdominale sau musculare
- tuse persistenta si dispnee (respiratie cu dificultate)
- sangerari sub unghii
- petesii (mici pete violacee sau rosii sub piele).
Medicul poate comunica pacientului, daca acesta are un risc crescut de a face endocardita inainte de a face orice investigatie sau interventie medicala, chirurgicala sau stomatologica. Medicul curant poate da pacientului un card pe care sa fie scris ca acesta are nevoie de profilaxie cu antibiotice inainte de a se supune unor diferite proceduri medicale. Simptome de insuficienta cardiaca pot apare daca valva cardiaca e afectata sever.
Primul pas in diagnosticarea unei endocardite este anamneza (istoricul medical) si un examen clinic. Poate fi nevoie de mult mai multe teste pentru a diagnostica endocardita.
Acestea includ:
- hemoculturi (culturi din sange): sunt recomandate trei hemoculturi pentru a identifica bacteriile sau fungii din torentul sangvin; totusi, trei hemoculturi nu reusesc uneori sa detecteze garmenii care au cauzat endocardita si e nevoie de alte teste; pentru evitarea testelor fals negative este foarte important ca recoltarea sa fie efectuata inaintea inceperii tratamentului antibiotic.
- ecocardiografia, inclusiv ecocardiograma transtoracica si ecocardiograma trensesofagiana; aceste teste se folosesc de sunete cu frecventa inalta pentru a va putea reda o imagine a inimii; prezenta vegetatiilor, a abcesului, dehiscenta de proteza nou aparuta sau pseudoanevrismul sunt criterii majore de diagnostic ecografic al endocarditei;
- electrocardiograma (EKG, ECG): un EKG poate descoperi daca ritmul inimii este regulat (endocardita poate cauza anomalii de ritm).
Este posibil sa fie nevoie si de alte teste pentru a identifica complicatiile endocarditei. Aceste teste pot include:
- radiografia toracica, care poate arata daca inima este marita sau daca exista semne de insuficienta cardiaca
- analiza urinei, care poate arata daca exista sange si proteine in urina
- computer tomograf sau IRM: aceste teste pot arata daca cheagul de sange cauzat de endocardita a determinat aparitia unui atac vascular cerebral si pot fi folositoare in luarea unei decizii de tratament
- cateterizarea cardiaca: acest test poate fi util daca e nevoie de o operatie de schimbare de valva datorata endocarditei, fiind folosit inainte de operatia de inlocuire de valva pentru a determina riscul de boala coronariana ischemica.
In situatia in care hemoculturile sunt negative, chiar si cele pe medii speciale de cultura, se poate lua in calcul dozarea anticorpilor antinucleari, anticardiolipinici si cei specifici pentru sindromul antifosfolipidic, insa standardul de aur ramane izolarea germenului responsabil prin rezectia tesutului valvular sau extractia unui fragment embolic.
Exista trei scopuri principale la tratarea endocarditei: eradicarea infectiei prin alegerea antibioticului potrivit conform antibiogramei, reparatia sau inlocuirea valvei (daca e nevoie) si tratamentul complicatiilor.
Tratament medicamentos
Daca pacientul sufera de endocardita este nevoie de mai multe saptamani de tratament cu unul sau mai multe antibiotice. Initial, tratamentul va fi efectuat in spital, pentru ca antibioticele sunt administrate intravenos (in perfuzie) si pot fi necesare si alte teste in timpul tratamentului. In momentul in care febra a disparut si pacientul este stabil tratamentul antibiotic intravenos se poate continua acasa, cu ajutorul unei asistente medicale.
Antibioticele sunt de obicei administrate pentru 6 saptamani in cazul protezelor valvulare, dar unii pacienti au nevoie de doar 2-4 saptamani de tratament(endocardita infectioasa necomplicata pe valva nativa sau la pacientii >65ani). E nevoie ca antibioticele sa fie administrate in cantitati suficient de mari si pe o perioada de timp destul de indelungata pentru a distruge bacteriile. Dupa dozele initiale de antibiotice intravenoase, medicul poate recomada antibiotice cu administrare orala (pe gura).
Este important sa se urmeze tratamentul cu rigurozitate, pana la ultima doza de antibiotic. Daca simptomele revin, trebuie anuntat medicul imediat. Probabil e nevoie de doze suplimentare de antibiotic daca testele arata ca bacteriile nu au fost indepartate in totalitate.
Daca endocardita e cauzata de o ciuperca, e nevoie de un antifungic intravenos. Totusi, de obicei la endocardita fungica pacientii au nevoie de operatie pentru inlocuirea valvei cardiace.
Tratament chirurgical
Daca valvele cardiace sunt afectate sever datorita endocarditei sau daca o infectie se dezvolta pe suprafata valvei artificiale, se poate sa fie nevoie de interventii chirurgicale pentru repararea sau inlocuirea valvei.
Tratamentul complicatiilor
Daca apar complicatii datorate endocarditei, cum ar fi insuficienta cardiaca sau atacul vascular cerebral, se poate sa fie nevoie de tratament suplimentar pentru acestea.
Tratamentul pentru endocardita este in general ghidat de un medic specialist in boli infectioase. Un cardiolog poate fi de asemenea implicat in tratament daca musculatura cardiaca sau valvele cardiace sunt afectate. Este nevoie de un chirurg cardiovasular pentru a efectua operatia de inlocuire de valva.
Tratament ambulator (la domiciliu)
In momentul in care starea clinica a pacientului se stabilizeaza, acesta poate merge acasa, unde e posibil sa continue tratamentul antibiotic intravenos. O asistenta medicala poate arata pacientului cum sa-si administreze antibioticele si cum sa aiba grija de cateter (tubul de perfuzie intravenoasa).
Pacientul trabuie sa fie atent si sa informeze medicul despre aparitia unor simptome ca febra, frisoanele si sa ceara un consult la aparitia acestora sau a altor simptome noi.
Daca pacientul are factori de risc pentru dezvoltarea unei endocardite, va fi nevoie de administrarea de antibiotice preventiv, inaintea unor interventii medicale, stomatologice sau chirurgicale, care pot cauza patrunderea bacteriilor in torentul sangvin.
O inima si structuri valvulare normale scad riscul de a face endocardita. Totusi, daca exista o problema cardiaca care cauzeaza o curgere anormala a sangelui, aceasta creste probabilitatea ca bacteriile sau fungii sa se ataseze de tesutul cardiac. Aceasta creste riscul de a face endocardita. Unele conditii clinice care prezinta un risc crescut sunt: defecte cardiace, defecte valvulare cardiace, cardiomiopatie hipertrofica, dispozitivele intracardiace si proteze valvulare. De asemenea, endocardita in antecedente sau SIDA sau orice stare de imunosupresie (capacitate scazuta a organismului de a lupta cu infectia) cresc mult riscul de a dezvolta endocardita.
Pacienul trebuie sa informeze toti medicii care il trateaza, despre conditia sa inainte sa faca orice interventie medicala, stomatologica sau chirurgicala care sa-l expuna riscului de a face endocardita. Va fi probabil nevoie sa se faca antibioterapie profilactica inainte de interventii stomatologice, interventii chirugicale in sfera stomacului, cavitatii bucale, intestinului, prostatei sau a vezicii biliare. Aceste interventii cresc riscul de a face endocardita.
Medicul curant poate da pacientului un card pe care sa fie scris ca acesta are nevoie de profilaxie cu antibiotice inainte de a se supune unor diferite proceduri medicale.
Daca pacientul are un risc crescut de a face endocardita, este necesara o igiena orala foarte buna. Spalatul pe dinti si folosirea atei dentare trebuie efectuate zilnic, iar controalele de rutina la stomatolog trebuie facute de 2 ori pe an.