YOGA se practica de peste 5.000 de ani, fiind un antrenament pentru minte si pentru corp bazat pe meditatie si exercitiu fizic.
Practicarea YOGA poate imbunatati flexibilitatea organismului, poate reduce semnificativ stresul si poate ameliora starea de sanatate.
Exista mai bine de 100 de tehnici diferite de yoga, unele mai usoare, altele mai dificil de pus in practica, unele mai intense, altele mai blande si mai relaxante.
De-alungul timpul, practicantii YOGA, dar si cei care au studiat efectele fenomenului, au evidentiat o serie de beneficii pe care le aduce utilizarea regulata sau sporadica a acestor exercitii. Exista si o serie de contraindicatii.
1. Imbunatateste flexibilitatea
Unul dintre principalele si cele mai evidente beneficii ale YOGA este flexibilitatea imbunatatita. La primele cursuri va fi dificil pentru un practicant sa isi atinga, spre exemplu, cu mainile varfurile degetelor de la picioare.
In timp, insa, se observa o relaxare treptata, iar lucrurile care initial pareau imposibile devin posibile. De asemenea, durerile de articulatii incep sa dispara treptat.
2. Dezvolta forta musculara
Muschii puternici protejeaza organismul de afectiuni precum artrita sau durerile de spate si ajuta la prevenirea dezechilibrarii in cazul persoanelor in varsta. Mentinerea posturilor in YOGA dezvolta musculatura, o defineste si o tonifiaza, imbunatatind echilibrul si flexibilitatea.
3. Corecteaza postura corpului
Practicarea regulata a exercitiilor YOGA imbunatateste postura corpului, impunand o autodisciplina. Practicantii observa faptul ca merg mult mai drept, cu abdomenul mai incordat, cu barbia ridicata si umerii trasi inapoi, mult mai siguri pe ei. Modul acesta de a merge diminueaza durerile de coloana vertebrala.
4. Imbunatateste respiratia
Yoghinii, arata studiile clinice, au un sistem respirator mult mai sanatos datorita exercitiilor de inspiratie si expiratie practicate cu regularitate. Respiratia inseamna o mai buna oxigenare a sangelui si, implicit, a tesuturilor.
YOGA promoveaza, de asemenea, respiratia pe nas, care filtreaza aerul, incalzindu-l si umidificandu-l, un fapt extrem de benefic pentru buna functionare a plamanilor.
5. Intareste sistemul cardio-vascular
YOGA reduce presiunea sangelui si incetineste ritmul inimii, un beneficiu major pentru persoanele cu tensiune arteriala crescuta si cu afectiuni cardiace. In plus, YOGA imbunatateste si functionarea sistemului imunitar.
6. Ajuta la slabit
Persoanele supraponderale sunt mai predispuse afectiunilor cardiace si diabetului, iar exercitiile YOGA au un rol important in mentinerea unei greutati optime, care sa nu afecteze sanatatea. Importanta este, in acest caz, si urmarea unei diete sanatoase.
7. Contribuie la relaxare
Exercitiile de respiratie, care au ca efect oxigenarea intregului organism, inclusiv a creierului, sunt esentiale pentru relaxare si pentru inducerea unei stari de bine. Studiile clinice au aratat faptul ca o practica YOGA consistenta conduce la o crestere semnificativa a nivelului de serotonina si o scadere a nivelului de cortizol.
Pozitiile din YOGA solicita in mod activ corpul. Persoanele care sufera de tulburari cardiace severe sau de afectiuni tiroidiene e bine sa evite o parte dintre aceste exercitii.
Unul dintre ele este plugul, care solicita intensiv vertebrele cervicale. De asemenea, este contraindicat persoanelor care au suferit operatii ortopedice sau care poarta proteze in articulatii.