Dermatita atopica este o boala cronica de piele, necontagioasa, de cele mai multe ori avand la baza un teren atopic, ereditar.
Astfel, daca unul dintre parinti este atopic, atunci sunt 30% sanse ca cel mic sa dezvolte o boala atopica. Iar daca ambii parinti sunt atopici, sansele cresc la 70%!
Boala are un caracter recurent, ceea ce inseamna ca nu exista un tratament care sa asigure vindecarea completa, ci doar abordari terapeutice care sa atenueze simptomele, sa previna si sa amelioreze puseurile.
Manifestarile dermatitei atopice sunt mult mai frecvente la varste mici, iar sansele sa reapara cu aceeasi intensitate la varsta adulta sunt reduse.
In intreaga lume, 20% dintre copii sufera de dermatita atopica si doar 3% dintre adulti. Ramanem la statistici si aflam dintr-un studiu realizat in Elvetia si intitulat “Dermatita atopica: Epidemiologie globala si factori de risc”, ca in 15% dintre cazurile de dermatita atopica apar si alte simptome alergice in primul an de viata, iar in 85% dintre cazuri acestea apar inainte de varsta de 5 ani.
Vestea buna este ca dermatita atopica intra in remisie inainte de adolescenta in peste 70% dintre cazuri. Pacientul atopic ramane insa, de cele mai multe ori, cu o piele uscata ce necesita atentie si ingrijire zilnica si cu riscul de a dezvolta alte manifestari alergice mai tarziu, in viata.
Doar medicul dermatolog sau medicul pediatru iti poate spune. Intr-adevar, un tegument uscat este, de multe ori, primul semn distinctiv al dermatitei atopice. Un alt factor care afecteaza confortul celui mic si care vine la pachet cu pielea foarte uscata este senzatia de mancarime. Aceasta senzatie provoaca un somn agitat, stare de neliniste si chiar insomnie.
Dar pielea uscata nu inseamna neaparat dermatita atopica. Este nevoie de un consult de specialitate si este foarte important sa stii, inainte de a merge la medicul dermatolog, ca diagnosticul de dermatita atopica se stabileste in urma unei examinari clinice (directe), si nu paraclinice (analize medicale), intrucat nu exista niciun marker de laborator pentru dermatita atopica.
Din punct de vedere al aspectului leziunilor provocate de dermatita atopica, acestea pot avea un caracter acut in puseuri, cu zone inflamate, cruste, pete rosii, vezicule si lichenificare (ingrosarea pielii din cauza scarpinatului agresiv).
Fara o ingrijire dermatologica adecvata, exista riscul infectarii leziunilor (eczemelor), din cauza sensibilitatii ridicate a pielii. Zonele cele mai des afectate sunt cele flexurale, cutele gatului, pliurile coatelor, genunchilor, dar pot aparea si cearcane in jurul ochilor, roseata obrajilor.
Chiar daca dermatita atopica intra in remisie spontan in foarte multe cazuri, principiul “pot sa o neglijez, ca orice as face, tot nu se vindeca” este nu doar gresit, ci periculos.
Netratata corect, dermatita atopica poate duce la complicatii infectioase, poate determina un stres psihic puternic, anxietate si poate afecta serios capacitatea copilului de adaptare sociala.