Tratamentul homeopat al alergiilor

Generalitati

Alergia este o reactie anormala si exagerata a sistemului imunitar la contactul cu o substanta straina organismului.

Alergenul este considerat, in mod gresit, de catre celule drept un element periculos pentru corp si organismul incepe o “lupta” de autoaparare.

Cum se manifesta alergiile

Ca reactie la alergen apare o inflamatie si in functie de locul unde se manifesta, aceasta capata diverse denumiri. Rinita alergica este inflamatia alergica a mucoasei nazale, conjunctivita alergica reprezinta inflamatia mucoasei conjunctivale.

Dermatita alergica si urticaria sunt inflamatii ale pielii si tesutului subcutanat.

De regula, acestea se manifesta prin stranut, rinoree, obstructive nazala, prurit ocular, lacrimare, prin respiratie suieratoare si dispnee expiratorie la inhalarea alergenului. In cazul dermatitei, apare eritem pruriginos.

Cum pot fi tratate homeopatic alergiile

Remediile homeopate pot reduce sau chiar inlatura efectiv, intr-un mod natural, manifestarile alergice atat de suparatoare. Practicianul homeopat ia in considerare toti factorii implicati, cum ar fi tipul de alergen, simptomele si perioada din zi sau sezonul in care apar acestea.

Homeopatia foloseste pentru a vindeca alergiile substante non-toxice, care reechilibreaza sistemul imunitar hipersensibil la anumiti alergeni.

Allium cepa este un remediu homeopat preparat din ceapa, care se recomanda in rinitele alergice cu secretii nazale apoase, abundente si foarte iritante. Amelioreaza simptomele de intepatura/arsura la nivelul nasului, dar si al ochilor.

Ammonium muriaticum (clorura de amoniu) prezinta secretie iritanata ca si Allium cepa insa aceasta este insotita de pierderea mirosului si impresia ca nasul este infundat in ciuda secretiei nazale apoase.

Euphrasia este remediu atunci cand lacrimarea este cea iritanta si nu secretia nazala, iar aceasta vine insotita de stranut si de fotofobie.

Sambucus Nigra se recomanda in astmul alergic, pentru crizele de astm declansate noaptea. Crizele sunt insotite de obicei de transpiratie profunda.

Tuberculinum se administreaza in caz de alergie la animale (caini, pisici, papagali), transpiratie abundenta noaptea, ganglioni cervicali mariti.

Arsenicum album (arsenic preparat homeopat) se administreaza atunci cand pacientul prezinta secretii nazale fluide apoase iritante, cu senzatie de arsura la nivelul nasului, stranut ce nu usureaza, cefalee frontala pulsatila. Pacientul este agitat si poate prezenta probleme cutanate sau astmatice in alternanta cu cele alergice.

Sabadilla este un remediu forte pentru rinita alergica. Se administreaza atunci cand pacientul prezinta prurit intens si iritatia mucoasei nazosinusale, cu stranut spasmodic, mancarime specifica in cerul gurii, secretii abundente apoase din nas si din ochi, durere de cap severa, frisoane, roseata a pleoapelor, uscaciune a gurii, tuse infundata, sensibilitate mare la aer rece, agravarea in pozitie culcata.

Calcarea Carbonica se administreaza daca astmul este declansat de efort, in cazul unei persoane supraponderale. Tusea seaca si frecventa apare in timpul alergarii sau urcatului unor scari si este urmata de dispnee si respiratie suieratoare.

Remediile homeopate se iau cu minimum 30 minute inainte sau cu o ora dupa masa, nu se ating cu mana si se tin sub limba pana se dizolva.