„Este nevoie de un program national de screening - peste 10% dintre femeile din mediul rural ar putea avea cancer de san fara sa stie”
14% dintre femeile examinate in 2016 prezentau suspiciuni de cancer de san.
78% dintre femeile examinate nu facusera, anterior, niciun control medical la san.
6% dintre femeile examinate au un istoric de cancer de san in familie.
Federatia Asociatiilor Bolnavilor a organizat a sasea editie a campaniei nationale de informare cu privire la cancerul de san – „Nu am facut destul”. Pentru al treilea an consecutiv, a fost desfasurata o caravana in opt judete din tara in cadrul careia femeile din mediul rural au putut beneficia de examinari medicale gratuite ale sanilor. Rezultatele campaniei evidentiaza inca o data cat de important este sa se infiinteze un program de screening national pentru cancerul la san.
„In strainatate, programele nationale de screening sunt o normalitate. Noi credem ca e timpul sa acceptam ca dreptul la sanatate chiar este un drept universal. Iar un program de screening pentru toate femeile cu varsta cuprinsa intre 24 si 64 de ani, realizat in concordanta cu recomandarile europene, ar fi esential in acest sens.” spune Cezar Irimia, presedintele Federatiei Asociatiilor Bolnavilor de Cancer (FABC).
Statistici ingrijoratoare in ceea ce priveste incidenta bolii in randul romancelor care locuiesc in mediul rural
Cu ajutorul voluntarilor de la Societatea Studentilor in Medicina din Bucuresti (SSMB), 1.129 de femei din sapte judete (Bacau, Buzau, Brasov, Arges, Valcea, Gorj si Mehedinti) au fost consultate clinic in perioada octombrie – decembrie 2016.
Dintre cele 1.129 de femei, aproximativ 14% au fost depistate cu diverse probleme ale sanilor. Din observatiile medicilor, cele mai frecvente modificari ale sanilor sunt: prezenta formatiunilor palpabile, uneori chiar de 4 centimetri, dureroase sau nedureroase, precum si retractarea mameloanelor sau secretiile mamelonare.
La fel de ingrijorator este si faptul ca 78% dintre femeile examinate nu isi facusera anterior niciun control medical al sanilor. Mai mult decat atat, 13.5% dintre femeile din mediul rural care au participat la caravana nu facusera niciodata o ecografie mamara sau mamografie.
Doar 6% din cele 1.129 de femei examinate au un istoric de cancer de san in familie, iar 3% dintre femeile cu probleme la sani nu au implinit 40 de ani.
25 de femei sunt diagnosticate zilnic in tara noastra cu cancer de san, iar statisticile din tara noastra inregistreaza un procent al mortalitatii din cauza cancerului mamar de 36% (din cazurile diagnosticate), mai mare decat media europeana (29%) si chiar decat cea mondiala (31%).
in cadrul campaniei, in ultimii trei ani, au fost testate un numar total de 3,166 femei din 16 judete, adica 40% din tara, si au fost depistate 314 cazuri cu suspiciuni.
„Am fost si de aceasta data surprinsi sa le vedem pe femei reticente, refuzand de cele mai multe ori sa mearga la medic pentru un control de rutina ca acesta. Cel mai probabil din cauza ca femeile din mediul rural evita (si, in unele cazuri, refuza) sa mearga la control periodic, ajung la medic in momentul in care boala este deja avansata si, deci, sansele de supravietuire sunt destul de mici. Ne bucuram ca am reusit, totusi, sa le facem pe cateva dintre ele sa constientizeze ca nu au de ce sa se teama si, mai mult, ca isi fac lor inselor un bine daca apeleaza la medicul specialist.”, a declarat Andreea Chivescu, voluntar SSMB.
Reteta pe care o propunem a dat deja rezultate in tarile occidentale unde, odata cu aplicarea programelor de screening si a mijloacelor de diagnosticare precoce, mortalitatea prin cancer mamar a inceput sa scada considerabil. Mai ales dat fiind faptul ca vizitele la medicul specialist sunt departe de a fi o obisnuinta, in special in mediul rural, organizarea unui program de screening ar putea chiar sa le dea multor femei sansa la o viata mai lunga.
Informatii despre cancerul de san si despre campania nationala de informare cu privire la cancerul de san sunt disponibile pe www.invingemcancerul.ro.
„Nu am facut destul” este o campanie de informare despre cancerul de san initiata de Federatia Asociatiilor Bolnavilor de Cancer cu sprijinul Aliantei Pacientilor Cronici din Romania, Roche, SSMB, Radio Trinitas.
Ce trebuie sa stiti
Cancerul de san apare la femei din ce in ce mai tinere.
Aparitia unui nodul trebuie investigata, dar nu inseamna ca este un semn de cancer
Autoexaminarea regulata a sanilor trebuie sa faca parte din rutina oricarei femei.
Multe femei cu cancer de san nu au niciun simptom.
Recomandari importante in preventie:
Autoexaminarea lunara a sanilor. incepand inca din adolescenta, toate femeile ar trebui sa isi examineze lunar sanii, de preferat la o saptamana dupa aparitia ciclului menstrual. Autoexaminarea se face in fata oglinzii. Lucrurile care ar trebui sa le trimita pe femei imediat la medic sunt: noduli, denivelari, modificari de forma, culoare sau simetrie, plieri, mameloane intoarse inauntru, secretii.
Controlul la medic
Vizita la medic pentru controlul sanilor trebuie efectuata o data la trei ani pana la varsta de 40 de ani si o data pe an dupa varsta de 40 de ani.
Mamografia. Dupa varsta de 40 de ani, femeile ar trebui sa efectueze anual o mamografie si sa beneficieze de examinarea clinica a sanilor.
Despre Federatia Asociatiilor Bolnavilor de Cancer
Federatia Asociatiilor Bolnavilor de Cancer (FABC) a fost infiintata in anul 2005 din necesitatea ca toti cei care lupta impotriva cancerului sa devina o forta cu o voce puternica. FABC numara peste 50.000 de membri in intreaga tara, pacienti, supravietuitori si voluntari. FABC este o federatie formata din 20 asociatii care activeaza pe plan local, la nivelul judetelor. Misiunea FABC este de a face lobby si advocacy activ pentru promovarea, respectarea si garantarea drepturilor pacientilor cu cancer, implementarea masurilor necesare pentru reducerea impactului acestei maladii. Pentru mai multe detalii, va rugam sa accesati: www.fabc.ro.
Despre Alianta Pacientilor Cronici din Romania
Misiunea imediata a Aliantei Pacientilor Cronici din Romania este cea de determina autoritatile sa consulte pacientii in permanenta si la modul real in privinta schimbarilor pe care preconizeaza sa le realizeze in sistemul de sanatate si de a face cunoscute si respectate in Romania drepturile pacientilor.
Despre Societatea Studentilor din Medicina Bucuresti
Societatea Studentilor in Medicina din Bucuresti a fost infiintata la 1 ianuarie/13 ianuarie 1875, din necesitatea si dorinta studentilor de a se sprijini reciproc, de a se manifesta stiintific intr-un cadru organizat. Societatea este membru fondator al Federatiei Asociatiilor Studentilor in Medicina din Romania (FASMR), federatie in care activeaza impreuna cu societati ale studentilor medicinisti din celelalte centre universitare din Romania. in cooperare cu alte societati studentesti, mai ales prin intermediul acestor federatii, Societatea organizeaza umeroase programe si evenimente comune, si de asemenea continua traditia in ceea ce priveste schimburile studentesti.