Beneficiile sigilarii dentare la copii si la adulti

Generalitati

Sigilarea dentara este o metoda preventiva, simpla si nedureroasa, prin care se aplica pe suprafetele masticatorii ale dintilor un strat subtire de material impermeabil, cu continut de fluor si care imita aspectul danturii, cu scopul de a o proteja de aparitia cariilor.

Materialul de etansare se aplica atat pe dintii de lapte, cat si pe cei permanenti.

De ce este necesara sigilarea dentara

Materialul utilizat pentru sigilarea dintilor - rasini compozite transparente sau opace sau colorate - se muleaza pe suprafata denivelata a dintelui, marcata de santuri si fosete adanci, locuri in care se acumuleaza resturi alimentare si micro-organisme care initiaza caria dentara si unde nici chiar firele subtiri ale periutei de dinti nu pot patrunde.

Cu ajutorul sigilantului, se formeaza astfel un scut protector intre smalt si placa dentara.

Tehnica de sigilare dentara este o metoda sigura de profilaxie, dar nu inlocuieste igiena dentara, ci este doar un adjuvant al acesteia.

Cine trebuie sa beneficieze de sigilare dentara

Indiferent de varsta, orice persoana este susceptibila de a avea carii dentare. Prin urmare, desi procedura este specifica stomatologiei pediatrice, aplicandu-se in mod special copiilor aflati in perioada post-eruptiei dintilor permanenti, si adultii pot beneficia de aceasta metoda preventiva.

De obicei, copiii ar trebui sa beneficieze de sigilarea dentara, in special pe molarii si premolarii permanenti, dinti specializati in masticatie, de indata ce acestia apar.

Cum se efectueaza sigilarea dentara

Este important ca sigilarea sa se efectueze pe dintii impecabili, fara nici o urma de carie sau placa bacteriana. De aceea, este bine ca sigilarea sa se faca la dinti temporari tineri sau permanenti tineri, adica erupti de curand. Procedura este foarte simpla.

Suprafata dintelui este curatata si uscata, apoi se aplica sigilantul si se intareste cu ajutorul unei lampi cu lumina albastra.

Tehnica sigilarii dentare este noninvaziva, ceea ce inseamna ca nu afecteaza dintii in niciun fel, intrucat nu implica pilirea acestora. Majoritatea sigilantilor elibereaza in timp fluor cu rol protector impotriva formarii cariilor.

Materialele folosite au cu grad crescut de biocompatibilitate, sunt inerte chimic si nu includ nici un fel de componenta periculoasa pentru corpul uman.

Cat timp rezista sigilantii dentari

Sigilantii dentari pot proteja dintii de carii timp de pana la 10 ani, insa lucrarea trebuie verificata periodic de catre medicul stomatolog. Materialul se poate uza, deteriora, facand dintele vulnerabil in fata cariilor.

Daca este cazul, dentistul poate decide indepartarea sigilantului si inlocuirea acestuia, pentru a asigura integritatea dintelui. Controlul e bine sa se faca o data la sase luni.

Incidenta cariei dentare in urma sigilarii dintilor se reduce cu pana la 70-80%. Aceasta reprezinta metoda ideala in profilaxia cariei dentare la copii, dar si la adulti.

Materialele de sigilare dentara nu sunt singura metoda de combatere a cariilor dentare. Aceasta procedura trebuie completata de o igiena orala permanenta si de consumul de alimente nutritive.