Prediabetul este acea stare caracterizata prin valori crescute ale glicemiei, insa nu atat de mari incat sa ti se puna diagnosticul de diabet. O valoare a glicemiei a jeun intre 100-125 mg/dl sau a hemoglobinei glicate intre 5,7-6,4 % corespund prediabetului.
Daca am folosi testul de toleranta la glucoza orala ca si metoda de diagnostic, pentru o persoana adulta sau copil, glicemia de la 2 ore ar trebui sa fie intre 140-199 mg/dl pentru a putea vorbi despre prediabet. Atentie ca aceste valori nu se aplica in cazul femeilor insarcinate!
In Romania, conform studiului Predattor (Studiul Naional privind Prevalena Diabetului, Prediabetului, Supraponderii, Obezitii, Dislipidemiei, Uricemiei si Bolii Cronice de Rinichi), unicul studiu de acest fel efectuat vreodat in Romania, 18.5% din populatie avea prediabet in urma cu 10 ani, ceea ce inseamna ca cifrele sunt diferite astazi (si, probabil, ca nu in bine, avand in vedere ca prevalenta obezitatii este in crestere iar stilul de viata este dezordonat, cu un regim alimentar nesanatos, cu sedentarism si program de somn insuficient).
Daca nu adopti o dieta echilibrata prin care sa normalizezi valoarea glicemiei, risti sa dezvolti diabet in urmatorii 10 ani. Se spune ca aproximativ 70 % dintre cei care sufera de o modificare a glicemiei a jeun sau la 2 ore care nu poate fi definita ca diabet vor dezvolta diabet. De asemenea, se pare ca in fiecare an, intre 5 si 10 % din cei care sufera de prediabet vor dezvolta diabet.
Iata care sunt simptomele prediabetului:
Esti supraponderal sau suferi de obezitate
Daca greutatea ta nu este cea mai buna ar trebui sa te gandesti sa iei masuri. Obezitatea se asociaza cu peste 200 de boli, diabetul fiind una dintre ele. Poti afla daca greutatea ta nu este tocmai cea indicata calculandu-ti indicele de masa corporala dupa urmatoarea formula: greutatea (masurata in kilograme) o imparti la patratul inaltimii tale (masurate in metri). Exista numeroase site-uri care te pot ajuta in acest sens, trebuie doar sa iti stii inaltimea si greutatea.
Daca suferi de obezitate (adica indicele tau de masa corporala este mai mare sau egal cu 30 kg/m2) trebuie sa iei masuri astfel incat sa ajungi la o greutate sanatoasa. Nici daca esti supraponderal (adica indicele tau de masa este mai mare sau egal cu 25 dar mai mic decat 30 kg/m2) nu trebuie sa stai linistit.
Nu face greseala sa te infometezi sau sa tii o cura de slabire drastica, iti vei da peste cap metabolismul, iar rezultatul final vor fi si mai multe kilograme in plus. Cere ajutorul de la un specialist. In Romania, specialistii care te pot ajuta sa scazi in greutate insa intr-un mod sanatos si care sa poate fi mentinut pe termen lung sunt fie medicii cu specialitatea diabet, nutritie si boli metabolice, fie dieteticienii (persoane care au urmat Facultatea de Dietetica si Nutritie).
Incepe cu pasi mici. Fa miscare cel putin 30 de minute pe zi, bea multa apa si doar apa, si mananca sanatos. Consuma cereale integrale, fructe si legume proaspete, oua, iaurt, precum si preparate la gratar sau la cuptor, alaturi de legume (proaspete, preparate, murate).
Ai rabdare, rezultatele poate ca nu vor fi vizibile in prima luna, dar corpul tau se va simti deja mult mai bine. O pierdere de numai 5% din grasimea corporala iti va reduce cu peste jumatate riscul de a dezvolta diabet.
Ai exces de grasime in zona abdominala
Cercetatorii au demonstrat ca kilogramele depuse in zona abdominala sunt asociate cu rezistenta la insulina si prediabetul. Cum poti afla daca ai exces de grasime in zona abdominala? Foarte simplu- masoara-ti circumferinta abdominala- iei un centimetru si il pui la jumatatea distantei dintre sold si prima coasta, de jur imprejurul abdomenului. Daca esti femeie, valoarea normala trebuie sa fie mai mica de 88 cm iar daca esti barbat, sub 102 cm.
Solutia este sa adopti o alimentatie echilibrata, sa iti mentii o greutatea normala si sa faci regulat exercitii fizice. Si nu uita sa reduci si cantitatea de alcool pe care o consumi: alcoolul depune grasime pe ficat.
Suferi de tensiune arteriala marita
Daca ai o problema de greutate si suferi si de hipertensiunea arteriala este bine sa te testezi sa vezi daca ai si prediabet. Cand tensiunile tale sunt crescute , si se considera ca sunt mari daca depasesc valori de 130/80 mmHg, fluxul sangvin catre organele importante se realizeaza in mod defectuos. Rinichii sufera foarte mult daca tensiunile tale nu sunt in tinte.
Pe langa aceste semne pe le poti avea, mai sunt o serie de factori care pot fi schimbati si imbunatatirea lor te-ar putea feri de aparitia prediabetului, respectiv a diabetului:
1. Valorile scazute ale HDL colesterol (sub 35 mg/dl) si /sau valorile crescute ale trigliceridelor. Daca reusesti sa consumi mai mult peste sau sa renunti la bauturile alcoolice, la sucurile indulcite sau la dulciuri si, poate reusesti sa faci miscare mai multa in fiecare zi (recomandarea este de 30 de minute zilnic sau 7000-10 000 pasi) vei observa o imbunatatire a acestor analize.
2.Fumatul. De peste 10 ani se cunoaste relatia de tip cauzal dintre tigari si diabet. Daca insa reusesti sa nu mai fumezi, acest risc de aparitie a diabetului va scadea. Sa nu iti fie frica de cresterea in greutate : ea apare doar daca vei inlocui tigarile cu rontaieli- seminte, nuci, alune, migdale, sucuri, adica ii vei aduce corpului tau mai multe kcalorii decat are nevoie sa consume. Daca totusi crezi ca nu vei reusi sa iti pastrezi greutatea dupa ce te lasi de tigari, cere ajutorul unui medic specialist in nutritie si diabet sau dieteticianului.
3. Sedentarismul. Cand faci miscare, muschii consuma glucoza, deci vei putea controla mai bine glicemiile. Pe langa acest lucru, cu siguranta te vei relaxa, te vei simti mai bine, vei fi mai optimist dar vei putea controla si greutatea mai usor, mai ales daca nu vei compensa arderile din miscare cu rontaieli sau mancare.
Daca esti o persoana adulta care sufera de suprapondere sau obezitate si mai ai cel putin unul dintre urmatorii factori de risc: nivel scazut al HDL colesterol si/sau crescut al trigliceridelor, hipertensiune arteriala, esti sedentar cere sfatul specialistului.
Este necesar sa te testezi pentru a vedea daca suferi de prediabet sau diabet. Specialistul va decide ce test iti recomanda dintre glicemie, hemoglobina A1c sau test de toleranta la glucoza orala.