Apneea in somn este o afectiune a aparatului respirator ce se manifesta printr-una sau mai multe pauze respiratorii pe timpul noptii, cu trezire brusca si senzatie de sufocare.
Pauzele pot dura 10 secunde sau mai mult, si se pot repeta de la 5, pana la 50 de ori pe ora.
Apneea este favorizata de structura aparatului respirator, insa conditia fizica afecteaza si ea, intr-o mare masura, oprirea respiratiei in somn.
Excesul de tesut adipos la nivelul gatului comprima caile respiratorii mai ales in pozitia culcata, ducand la ingustarea acestora. Din cauza asfixiei, persoana respectiva sforaie intens sau gafaie, iar somnul ei este unul fragmentat.
Scaderea oxigenului din sange suprasolicita inima, arterele si creierul, care vor dezvolta, in timp, o serie de alte patologii asociate obezitatii.
Din cauza somnului neodihnitor, persoana care sufera de apnee se confrunta cu o oboseala cronica in timpul zilei, manifestata prin somnolenta, dificultati de concentrare, tulburari afective si ale memoriei.
Prof. dr. Catalin Copaescu, medic de excelenta in chirurgia bariatrica si metabolica, explica mecanismele subtile ale psihicului pacientilor obezi, care par invinsi in lupta cu propriul corp, cu greutatile, dar si cu stresul generat de odihna insuficienta: „Este ca si cum acestia uita de sine si de propriile lor prioritati, si se angajeaza peste masura in a duce povara altora ca, intr-un tarziu, sa isi dea seama ca duc, de fapt, povara propriului corp”.
Mai mult, dispozitia depresiva caracteristica persoanelor obeze, determina reactii incetinite si aparitia hipersomniei in cele mai neasteptate situatii, mai ales in trafic.
Diverse studii au confirmat ipoteza ca persoanele care sufera de apnee in somn produc mai multe accidente de circulatie decat persoanele fara o astfel de tulburare.
Prima masura din planul terapeutic al apneei obstructive este chiar scaderea excesului de greutate, care diminueaza pana la disparitie numarul episoadelor de oprire a respiratiei. In prezent, cea mai eficienta solutie pentru tratarea bolilor metabolice si a patologiilor asociate lor este chirurgia metabolica.
Adresata pacientilor cu afectiuni cardio-metabolice asociate obezitatii precum apnee in somn, diabet zaharat de tip 2, hipertensiunea arteriala si steatoza hepatica, chirurgia metabolica are rezultate semnificative si permanente, atat din perspectiva pierderii in greutate – intre 50-100% din excesul ponderal – cat si remisiei bolilor asociate.
Asadar, apneea obstructiva datorata obezitatii se poate trata simplu si eficient prin intermediul uneia dintre cele 5 tipuri de interventii chirurgicale bariatrice: Gastric Banding (montarea unui inel gastric reglabil), Gastric Sleeve (micsorarea stomacului prin sectionarea de-a lungul micii curburi), Gastric Bypass (procedeu prin care alimentele vor ocoli stomacul), Diversia biliopancreatica (procedeu in urma caruia alimentele vor ocoli stomacul si intestinul subtire), sau Plicatura gastrica (efectuarea unor pliuri suturate in peretele gastric).
„Intreruperea respiratiei in timpul somnului ar trebui sa fie un motiv de ingrijorare pentru sanatatea personala. Din fericire, chirurgia bariatrica ne ajuta sa combatem atat apneea obstructiva, cat si principala ei cauza, obezitatea”, declara prof. dr. Catalin Copaescu, medic specialist si fondator al chirurgiei metabolice din Romania.