Medicul ortodont este cel care stabileste daca un copil sau un adult trebuie sa poarte un aparat dentar.
Primul consult ortodontic al copilului este recomandat in jurul varstei de sapte ani.
Semnele care indica faptul ca un copil are nevoie de aparat dentar sunt mai multe, si anume: mestecarea cu dificultate a alimentelor, dintii strambi sau inghesuiti, scrasnitul din dinti, muscarea frecventa a obrazului, expresia asimetrica a fetei.
Si faptul ca un copil respira mai mult pe gura poate indica nevoia de purtare a unui aparat dentar.
Tipuri de aparate dentare
Exista mai multe feluri de aparate dentare. Astfel, poate fi vorba despre un aparat fix sau despre unul mobil.
Aparatele dentare fixe sunt cel mai des folosite, fiind foarte eficiente in corectarea problemelor danturii. Sunt alcatuite din elemente de prindere, bracketuri, sarme, inele, arcuri, butoni si ligaturi. Pot fi confectionate din metal ori din ceramica.
Desi cel metalic este foarte eficient, aparatul ceramic incepe sa fie din ce in ce mai folosit, pentru ca nu se vede si ii ofera un confort psihic mai mare celui care il poarta.
Exista si aparatul dentar lingual, care se fixeaza in spatele dintilor. Cei care apeleaza la aparat dentar pot apela si la cel mobil. Sunt mai potrivite insa pentru copii, fiind ideale pentru dezvoltarea corecta a mandibulei, ceea ce inseamna ca vor corecta si eventualele probleme de pozitionare a dintilor pe arcada.
Un alt tip de dispozitiv este aparatul de contentie, care se foloseste la finalizarea unui tratament ortodontic impreuna cu un aparat dentar fix.
Aparatele dentare moderne
Aparatele dentare folosite in prezent sunt aproape invizibile. Bretelele cu ajutorul carora este fixat pot fi transparente sau apropiate de culoarea naturala a dintelui.
In primele zile de la montarea acestui dispozitiv, pacientul poate sa simta un mic disconfort, insa apoi se va obisnui.
Purtarea aparatului dentar nu inseamna ca nu mai poti mesteca alimente. Trebuie doar sa tii cont de faptul ca nu sunt indicate alimente precum bomboanele gumate, caramelele sau fructele tari, pentru ca pot dezlipi bratele aparatului dentar.
Aparatele dentare pot fi purtate si de catre adulti, nu sunt doar pentru copii. Potrivit Asociatiei Americane de Ortodontie, 1 din 5 persoane care utilizeaza aparat dentar este adulta.
Cu ajutorul acestui dispozitiv, adultii corecteaza probleme precum dintii strambi, cei inghesuiti, strungareata si pe cei care dau pacientului o muscatura incorecta.
Durata de purtare a aparatului dentar in cazul adultilor este, de cele mai multe ori, mai lunga, spre deosebire de copii si adolescenti.
Nu este tratament contra cariilor
Purtarea aparatului nu reprezinta un tratament contra cariilor dentare si nici o metoda de preventie.
Pe toata durata purtarii aparatului, igiena cavitatii orale este foarte importanta. Trebuie sa fie riguroasa si sa se faca printr-un periaj corect, prin folosirea apei de gura, dar si prin periaj profesional, la stomatolog.
Purtarea aparatului dentar ajuta nu numai la corectarea problemelor de ordin estetic, ci si pentru prevenirea unor afectiuni stomatologice si digestive.