Afectiunile inimii se afla in stransa legatura cu nivelul colesterolului LDL, cunoscut si drept colesterolul "rau" din organism.
Vestea buna este ca poti scadea nivelul colesterolului "rau" si il poti creste pe cel al colesterolului bun cu ajutorul unor masuri simple.
Este important ca, odata adoptate aceste masuri, sa fie pastrate. Primele rezultate incep sa apara dupa o perioada de sase saptamani, iar dupa trei luni acestea devin din ce in ce mai vizibile. De asemenea, daca medicul i-a recomandat unei persoane si tratament medicamentos, nu trebuie sa renunte la acesta.
1. Renunta la alimentele grase, care contin grasimi trans
Grasimile trans cresc nivelul de colesterol LDL si il scad pe cel de colesterol "bun", HDL, ceea ce inseamna o crestere a riscului de accident vascular cerebral si afectiuni ale inimii.
"Grasimile trans se gasesc in special in cartofii prajiti, in prajituri din comert, pizza congelata, in unele sortimente de margarina", spune Suzanne Steinbaum, cardiolog la Lenox Hill Hospital in New York.
Ca sa eviti acest ingredient, atunci cand mergi la cumparaturi citeste cu mare atentie eticheta produselor si incearca sa le eviti pe cele care contin uleiuri hidrogenate, caci este "doar o alta denumire pentru grasimile trans".
2. Atentie la silueta
Nu trebuie sa slabesti foarte mult ca sa scazi nivelul de colesterol din corp. Daca esti supraponderal, este suficient sa scapi de 4-5 kg, iar nivelul de colesterol LDL va scadea cu aproximativ 8%. Insa trebuie sa nu te mai ingrasi la loc.
Ca sa slabesti sanatos, fara sa iti pui in pericol sanatatea, este indicat sa consumi intre 1 000 si 1 200 de calorii zilnic, daca esti femeie. Barbatii, in schimb, au nevoie de putin mai mult: intre 1 200 si 1 600 de calorii pe zi.
3. Fa miscare
“Exercitiile fizice, cel putin doua ore si jumatate pe saptamana, sunt suficiente pentru a creste colesterolul HDL si pentru a scadea nivelul de colesterol LDL si trigliceride,” spune Sarah Samaan, medic cardiolog in SUA, citata de webmd.com.
Ca totul sa fie mai usor, alege exercitii care iti plac. Poti sa faci miscare impreuna cu un prieten sau cu un membru al familiei.
4. Consuma fibre
Alimentele precum cerealele, merele, prunele, mazarea, fasolea sunt bogate in fibre solubile, impiedicand organisml sa absoarba colesterolul. Un studiu recent a aratat ca la persoanele care au manancat in fiecare zi intre 5 si 10 grame de fibre, nivelul de colesterol "rau" a fost redus.
Aceste persoane nici nu s-au mai confruntat cu pofte alimentare in exces, pentru ca fibrele induc senzatia de satietate. Insa trebuie sa ai grija sa nu consumi fibre in exces, caci pot aparea crampe abdominale si balonarea.
5. Mananca peste
Incearca sa incluzi in alimentatie feluri de mancare pe baza de peste, de cel putin doua ori pe saptamana. Este ideal sa consumi peste gras, care este bogat in acizi grasi Omega 3, benefici. Inlocuieste carnea rosie cu somon, hering, sardine, ton.
6. Gateste cu ulei de masline
Cand iti faci o salata, alege uleiul de masline, care este bogat in grasimi bune, fiind benefic pentru inima. Sortimentul cel mai indicat este uleiul extravirgin.
7. Relaxeaza-te
Stii ca in momentul in care esti stresat nivelul de colesterol din sange creste? Gandeste-te la acest lucru de fiecare data cand ai stari de anxietate si stres si gaseste metode de relaxare: cititul unei carti, o plimbare in aer liber, yoga, meditatie.