Multe afectiuni digestive au manifestari asemanatoare, de aceea ti se poate intampla sa crezi ca ai o problema cu stomacul, cand, de fapt, fierea este de vina.
Iata cele mai intalnite afectiuni ale tubului digestiv si care sunt simptomele acestora:
1. Boala de reflux gastroesofagian
Atunci cand acidul din stomac ajunge in esofag apare boala de reflux esofagian, care se manifesta prin arsuri puternice in mijlocul pieptului. De multe ori arsurile apar in mijlocul noptii sau in urma unor mese copioase, sustine Neville Bamji, medic gastroenterolog la Spitalul Mount Sinai, din New York.
Daca arsurile afecteaza viata de zi cu zi sau au loc cel putin de doua ori in fiecare saptamana, ar putea fi un semn al acestei afectiuni cronice, care afecteaza 20 la suta din americani, potrivit Institutului National de Diabet si Boli Digestive si Rinichi, SUA.
Daca ai arsuri stomacale persistente, respiratia urat mirositoare, greata, dureri in piept sau in partea superioara a abdomenului, probleme de respiratie sau dificultate la inghitirea alimentelor, atunci trebuie sa mergi la medic.
Cei mai multi suferinzi gasesc alinare prin evitarea alimentelor si a bauturilor care le declanseaza simptomele. De asemenea, este importanta urmarea tratamentului recomandat de catre medicul curant.
2. Sindromul colonului iritabil
Suferi de dureri de stomac sau disconfort abdominal, de cel putin trei ori pe luna, mai multe luni la rand? Ar putea fi vorba despre sindromul colonului iritabil, o afectiune digestiva care afecteaza un numar destul de ridicat de persoane, la nivel mondial.
Un procent cuprins intre 10% si 15% din populatia SUA sufera de sindromul de colon iritabil, potrivit datleor Fundatiei Internationale pentru tulburari gastro-intestinale. Semnele bolii pot varia foarte mult, in functie de fiecare persoana in parte: poti fi constipat sau poti sa suferi de diaree, in decursul a catorva zile.
Balonarea este, de asemenea, un simptom al acestei afectiuni. Mai poate aparea si senzatia de defecare incompleta.
Medicii nu cunosc pe deplin cauzele sindromului colonului iritabil. Tratamentul consta in primul rand in respectarea unei diete: evitarea alimentelor care declanseaza simtomele, precum: produsele lactate, alcoolul, cofeina, indulcitorii artificiali, fasolea, varza, broccoli, care produc gaze.
De asemenea, trebuie evitat consumul excesiv de alimente bogate in grasimi si produse de tip fast-food si introducerea in alimentatia zilnica a alimentelor bogate in fibre, caci acestea favorizeaza digestia.
De asemenea, este incurajat consumul de bacterii prietenoase, cum ar fi probioticele care se gasesc in unele sortimente de iaurt, caci acestea pot ajuta la reducerea simtomelor neplacute. Unul dintre factorii care pot declansa afectiunea este stresul, astfel ca unele persoane se vor simti mai bine daca reusesc sa elimine aceasta problema din viata lor.
3. Pietre la fiere
Pietrele la fiere reprezinta depozite de calculi care se formeaza in vezica biliara - un sac mic, in forma de para, care stocheaza si secreta bila pentru digestie. Aproximativ 20 de milioane de americani sunt afectati de calculi biliari, care se pot forma din cauza nivelului crescut de colesterol sau daca vezica biliara nu se goleste cum trebuie.
Cei suferinzi se confrunta cu greata, varsaturi, dureri de cap, gust amar in gura, durere ascutita in partea superioara a abdomenului, in partea dreapta. Solutia, in acest caz, este o interventie chirurgicala in urma careia se scoate fierea.