Ficatul impreuna cu vezica biliara si caile biliare sunt considerate o unitate comuna datorita rapoartelor anatomice apropiate si a functiilor fiziologice interdependente. O serie de boli pot afecta concomitent atat ficatul cat si arborele biliar.
Rolul ficatului in organism este unul de extrema importanta, iar o afectiune la acest nivel poate avea consecinte grave la nivelul intregului organism.
Functiile ficatului constau in procesarea aminoacizilor din dieta, procesarea carbohidratilor, lipidelor si a vitaminelor, sinteza unor proteine plasmatice, sinteza factorilor de coagulare si nu in ultimul rand detoxifierea organismului si excretia sarurilor biliare care au un important rol in digestie.
Orice afectiune care impiedica ficatul sa isi execute functiile fiziologice va duce in cele din urma la insuficienta hepatica. Insuficienta hepatica apare in momentul in care ficatul nu mai poate compensa anumite pierderi ale functiei si apare o decompensare.
Acest lucru se traduce printr-un metabolism alterat sau chiar absent al aminoacizilor, proteinelor, glucidelor, lipidelor etc., o sinteza deficitara sau absenta a proteinelor plasmatice, a factorilor de coagulare si nu in ultimul rand printr-o detoxifiere deficitara sau absenta a organismului.
Trebuie subliniat faptul ca bolile hepatice pot fi primare – acest lucru presupune o afectare directa a ficatului – un agent microbian, toxic, metabolic sau o afectiune circulatorie pot sta la baza afectarii primare sau pot fi secundare – atunci cand patologia este in organism si in urma evolutiei ajunge sa afecteze si ficatul, cu alte cuvinte, nu ficatul este cel afectat din prima.
Exemple de boli care afecteaza secundar si ficatul sunt reprezentate de: insuficienta cardiaca, diabet, infectii extrahepatice, etc.
Afectarea hepatica poate sa apara in urma ingestiei, inhalarii sau administarii parenterale (intra-venos, intra-muscular, transdermic, etc.) a numerosi agenti chimici sau medicamente.
Hepatita indusa de toxice si medicamente este una din cele mai prezente cauze de injurie hepatica. Motivul pentru care o multime de medicamente aflate in cercetare sunt abandonate o reprezinta rezultatele pozitive pe care acestea le dau asupra injuriei hepatice.
In cazul in care un pacient se prezinta cu icter (colorare in galben a tegumentelor si mucoaselor) sau cu teste biochimice hepatice alterate (bilirubina, AST, ALT, colesterol, etc.) este esential sa se cerceteze daca acesta a luat contact cu produse chimice toxice, acasa sau la locul de munca sau daca i s-au administrat medicamente care pot cauza injurie hepatica.
Hepatotoxicitatea poate sa apara si in urma fitoterapiei (terapie cu ierburi si plante medicinale) sau in urma practicarii tehnicilor de medicina alternativa; din acest motiv este foarte important sa i se comunice medicului orice fel de terapie urmata anterior prezentarii pentru consult.
Diagnosticul hepatopatiilor induse de medicamente sau chimice toxice este un diagnostic clinic si paraclinic. O anamneza (discutie cu pacientul) corect efectuata de catre medic poate evidentia sursa agentului cauzator (medicament, toxic, etc.). Locul de munca si expunerea la substante toxice este foarte important de comunicat medicului deoarece acestea pot fi sursa agentului cauzator.
Orice medicament administrat sau terapie alternativa urmata este de asemenea important de comunicat; este cunoscut faptul ca anumite medicamente pot cauza injurie hepatica (ex. paracetamolul).
Clinic, pacientul prezinta semne de afectare hepatica: icter (colorarea in galben a tegumentelor si mucoaselor), hepatalgii (dureri de ficat) in cadranul abdominal superior drept, lipsa poftei de mancare, dureri abdominale, etc.
Paraclinic se pot efectua o serie de teste care pot confirma diagnosticul. Teste precum cele imagistice(ecografie, tomografie computerizata, etc.), anatomopatologice (biopsie) si cele de sange sunt cele care ajuta cel mai mult in stabilirea diagnosticului.
Biopsia hepatica poate corela zona afectata din ficat cu un anumit agent cauzator. Este cunoscut faptul ca anumiti agenti afecteaza cu predilectie zona centrolobulara, iar altii afecteaza spatiul periportal.
Analizele de sange pot stabili prezenta precum si concentratia de toxic din sangele pacientului. Dupa confirmarea serologica a toxicului se poate incepe administrarea antidotului numai in cazul in care pacientul nu prezinta contraindicatii.
Hepatita B reprezinta o importanta boala hepatica determinata de infectia cu virusul hepatic B. Semnele si simptomele bolii pot fi incadrate in functie de forma de manifestare a bolii. Astfel ca avem urmatoarele situatii:
a. Hepatita B – forma acuta: Aceasta forma de boala se manifesta prin alterarea starii generale de sanatate, lipsa poftei de mancare, greata, voma, dureri, subfebrilitate, urina inchisa la culoare si dezvoltarea icterului (aspect galben al tegumentelor si mucoaselor). Senzatia de mancarime a pielii se considera un semn care atrage atentia, in orice forma de hepatita, cu privire la prezenta acesteia. Boala dureaza cateva saptamani si apoi se amelioreaza gradat la majoritatea persoanelor afectate. In cazul unui numar mic de pacienti, boala are o evolutie fulminanta care poate conduce in cele din urma la deces, daca nu se intervine corespunzator. O stare asimptomatica si fara manifestare clinica poate fi de asemnea intalnita in cazul infectiei cu virus hepatic B.
b. Heptatita B – forma cronica: aceasta forma de hepatita B poate fi asimptomatica sau se poate asocia cu o inflamatie cronica a tesutului hepatic care poate conduce in cele din urma la dezvoltarea cirozei dupa o perioada de cativa ani. Aceasta forma de boala este asociata cu o incidenta crescuta a carcinomului hepatocelular. In Europa, hepatita B si hepatita C cauzeaza peste 50% din carcinoamele hepatocelulare. Persoanele care sunt pozitive pentru infectia cu virus hepatic B si la care este dovedita si prezenta bolii sunt incurajate sa renunte la consumul de bauturi alcoolice deoarece alcoolul in asociere cu hepatita poate sa grabeasca dezvoltarea cirozei hepatice si a carcinomului hepatocelular.
Pentru diagnosticarea hepatitei B se efectueaza o serie de teste care au ca scop dovedirea prezentei virusului in sangele circulant al persoanei infectate. Acest lucru se realizeaza prin recoltarea de sange si testarea acestuia in vederea identificarii virusului or a anticorpilor formati de catre organismul uman impotriva acestuia. In ceea ce priveste virusul, pentru detectarea lui se folosesc parti componente din structura acestuia numite antigene virale; cel mai folosit antigen viral pentru diagnosticarea bolii este reprezentat de antigenul HBs (s – surface, antigen de suprafata).
Antigenul HBs este primul care apare in sange in timpul infectiei virale. In timpul diagnosticarii hepatitei B este prezenta ceea ce se numeste fereastra imunologica; in timpul acestei ferestre imunologice, antigenele virale nu pot fi detectate deoarece au fost captate de sistemul imun al gazdei, aici intervine o a doua posibilitate de diagnostic utilizata in detectarea bolii si anume evidentierea prezentei anticorpilor indreptati impotriva virusului.
Anticorpii utilizati in detectarea patologiei sunt cunoscuti sub numele de anticopri IgM indreptati impotriva miezului viral (core – c) – IgM anti HBc –. Anticorpii IgM anti-HBc pot fi singura evidenta serologica a prezentei infectiei in timpul ferestrei imunologice.
In primul rand trebuie facuta precizarea ca nu toti pacientii care au contactat virusul hepatitei B necesita tratament medicamentos. Initierea unei terapii medicamentoase este decizia medicului si nu a pacientului, iar terapiile medicamentoase impotriva hepatitei B sunt disponibile numai la indicatia medicului. Este foarte important sa se consulte un medic si sa nu se initieze vreo terapie naturista fara indicatia medicului deoarece unele ierburi pot afecta si mai mult ficatul.
a. Tratamentul in faza acuta – in aceasta faza a bolii manifestarile sunt asemanatoare unui sindrom gripal – febra, oboseala, dureri musculare, greata, pierderea poftei de mancare. Din acest motiv, persoanele cu forma acuta de boala beneficiaza de un tratament simplu – odihna, antipiretice (medicamente care scad febra), antiemetice (antivomitive) etc. De obicei persoanele cu forma acuta de boala se stabilizeaza de regula in decurs de 6 luni. Dupa infectia acuta, majoritatea adultilor devin imuni la hepatita B.
b. Tratamentul in faza cronica – nu toate persoanele cu forma cronica de boala necesita tratament. Unii insa vor necesita tratament pentru limitarea actiunii virusului asupra ficatului. Tratamentul hepatitei B – forma cronica – consta in administrarea de medicamente care au ca scop ameliorarea calitatii vietii si supravietuirea prin prevenirea progresiei bolii catre complicatii de tipul – ciroza, boala hepatica stadiu terminal, cancer hepatic, etc. Medicamentele utilizate in forma cronica de boala sunt reprezentate de medicatie antivirala de tipul Tenofovirului sau interferonului. Transplantul hepatic reprezinta metoda folosita in formele de ciroza avansata cand mare parte din ficat este distrusa.
Interventia importanta a ficatului in diverse metabolisme, face ca orice suferinta a sa sa se manifeste din punct de vedere al functiei printr-o serie de variate si complexe tulburari metabolice. In principiu, amploarea acestor dereglari depind de intinderea si gravitatea leziunilor, o cercetare functionala hepatica aducand indici pretiosi pentru prognosticul bolilor organului.
Cum insa ficatul este numai un participant – chiar daca este cel mai important – in determinarea proceselor functionale cercetate, rezulta ca de regula fenomenele explorate trebuiesc integrate si interpretate de catre un medic. Orice metoda folosita in explorarea ficatului trebuie sa fie aleasa in asa masura incat sa fie suficient de specifica si sensibila pentru a aduce informatii corecte cu privire la functia investigata.
Pentru o mai buna si o mai completa orientare asupra patologiei hepatice si pentru o judecata integrala a cazului este mai utila o cercetare concomitenta a cat mai multe functii hepatice, decat o amanuntire extrema a unei singure anomalii functionale.
Pentru a pune mai bine in evidenta o suferinta hepatica, se vor cauta consecintele sale asupra excretiei bilirubinei (bilirubina este o substanta rezultata din metabolismul ,distrugerea hemului, componenta a hemoglobinei din globulele rosii) sau asupra diferitelor metabolisme, precum si asupra eliminarii unor substante straine.