Zece sfaturi pentru dentitie sanatoasa si zambet perfect

Spalati-va corect pe dinti. Este recomandat sa va spalati pe dinti de cel putin doua ori pe zi, dimineata la trezire si seara, inainte de culcare, pentru a preveni aparitia placii dentare (principala cauza a cariilor si a tartrului). Nu va spalati imediat dupa ce ati mancat, deoarece smaltul dintilor este expus la acizii care se gasesc in unele alimente sau bauturi. Este important sa efectuati un periaj corect, timp de cel putin doua minute, al tuturor suprafetelor dintilor. De asemenea, schimbati periuta de dinti la un interval de maximum trei luni.

Alegeti pasta de dinti potrivita. In comert exista o gama variata de paste de dinti: cu fluor, pentru dinti sensibili, pentru combatarea tartrului, pentru albire, pentru sangerarea gingiilor - din care s-o alegeti pe cea care va este cea mai potrivita. Daca nu stiti pentru care anume sa optati, consultati-va cu medicul dentist.

Periati-va si limba. Igiena orala corecta include, pe langa periajul dintilor, si periajul limbii, deoarece pe suprafata ei se aduna foarte multe bacterii. In acest scop, utilizati o periuta speciala pentru limba.

Folositi ata dentara. Ata dentara completeaza realizarea corecta a igienei orale, deoarece ajuta la eliminarea resturilor alimentare si a placii bacteriene dintre dinti si de-a lungul gingiei.

Mergeti la medicul dentist in mod regulat. Este foarte important sa mergeti la control stomatologic cel putin anual. Astfel, medicul dentist va putea sa identifice problemele de sanatate orala din timp, si va efectua si o curatare profesionala a dintilor.

Adoptati o dieta sanatoasa. Mancati fructe si legume, evitati expunerea indelungata a dintilor la alimentele acide, care duc la eroziunea smaltului, si la cele dulci, care favorizeaza aparitia placii dentare bacteriene. Evitati consumul de alcool si fumatul, deoarece acesta poate cauza probleme serioase de sanatate orala.

Daca aveti sensibilitate dentara, consultati medicul dentist. In cazul in care consumul de alimente reci sau fierbinti este dureros sau simtiti durere in timpul periajului dentar, mergeti la medicul dentist pentru a determina cauza.

Evitati uscaciunea gurii. Xerostomia (gura uscata) poate creste riscul afectiunilor gingivale, aparitiei cariilor dentare si a infectiilor bucale. Mestecati guma fara zahar timp de 15-20 de minute dupa ce ati mancat sau baut, pentru a stimula salivarea, si beti apa regulat.

Nu folositi dintii pe post de instrumente. Dintii sunt doar pentru a mesteca hrana, asadar nu-i fortati pentru a rupe etichetele de la haine, a taia ata de cusut, de a sparge alune, a scoate dopuri etc., deoarece aceste actiuni duc in timp la fisurari ale smaltului.

Aparatul dentar va poate readuce zambetul. Daca aveti probleme cu pozitia viciosa a dintilor pe arcade, si acest lucru va impiedica sa zambiti, pentru ca nu va place cum aratati, aveti posibilitatea sa remediati situatia apeland la un aparat dentar.

Autor:
Dr. Florin Lazarescu,
Director asociat Clinica Stomatologica Trident