Hepatita B este o boala infectioasa cauzata de infectia cu virusul hepatitic B (VHB) care afecteaza ficatul. Virusul hepatitei B face parte din familia virusurilor hepatice alaturi de VH-A, VH-C, VH-D, VH-E. Virusul hepatitei B (VHB) poate cauza atat o forma de infectie acuta cat si o forma de infectie cronica.
In momentul primo-infectiei (infectia initiala cu virusul hepatitei B) multe persoane pot ramane asimptomatice.
La capatul opus se gasesc pacienti care prezinta un debut rapid cu greata si senzatie de voma, icter, oboseala, dureri abdominale si urina inchisa la culoare. De cele mai multe ori aceasta simptomatologie dureaza cateva saptamani.
Se descriu rare cazuri in care infectia initiala duce la deces. Aparitia simptomatologiei poate sa apara in 1-6 luni.
Dintre aceia care iau contact cu virusul in timpul nasterii 90% dezvolta forma cronica de Hepatita B. Majoritatea pacientilor cu forma cronica de boala au simptomatologia absenta; cu toate acestea evolutia catre ciroza hepatica sau cancer hepatic poate sa apara.
Virusul hepatitei B se poate transmite in urma contactului dintre individ si produse biologice infectate (sange, fluide ale organismului). O alta forma de infectie descrisa este reprezentata de infectia in timpul nasterii; nou-nascutul in timpul travaliului ia contact cu virusul prin intermediul sangelui sau altor fluide ale organismului sau virusul este transmis in ultimul trimestru de sarcina – de la mama la fat –.
Virusul poate fi contactat la orice varsta. Infectia in timpul nasterii si contactul cu sange infectat in timpul copilariei reprezinta cele mai frecvente metode prin care hepatita B este contactata in zone endemice.
In zonele in care hepatita B nu este endemica, cele mai frecvente cai de transmitere sunt reprezentate de utlizilarea drogurilor intravenoase si contactele sexuale neprotejate.
Alti factori de risc pentru contactarea hepatitei B sunt reprezentati de – locul de munca in domeniul medical, transfuziile sanguine, dializa, calatoriile in tarile endemice, etc.
Foarte important de stiut este ca virusul hepatitei B nu se poate transmite prin tinere de mana, utilizarea acelorasi tacamuri, sarut, imbratisare, tuse, stranut, hranire la san, etc. Boala poate fi diagnosticata intre 1-2 luni dupa expunere.
Diagnosticarea bolii se face prin dovedirea prezentei virusului sau prin dovedirea existentei anticorpilor impotriva virusului in sangele persoanei investigate.
Semnele si simptomele bolii pot fi incadrate in functie de forma de manifestare a bolii. Astfel ca avem urmatoarele situatii:
a. Hepatita B – forma acuta: Aceasta forma de boala se manifesta prin alterarea starii generale de sanatate, lipsa poftei de mancare, greata, voma, dureri, subfebrilitate, urina inchisa la culoare si dezvoltarea icterului (aspect galben al tegumentelor si mucoaselor). Senzatia de mancarime a pielii se considera un semn care atrage atentia, in orice forma de hepatita, cu privire la prezenta acesteia.
Boala dureaza cateva saptamani si apoi se amelioreaza gradat la majoritatea persoanelor afectate. In cazul unui numar mic de pacienti, boala are o evolutie fulminanta care poate conduce in cele din urma la deces, daca nu se intervine corespunzator. O stare asimptomatica si fara manifestare clinica poate fi de asemenea intalnita in cazul infectiei cu virus hepatic B.
b. Heptatita B – forma cronica: aceasta forma de hepatita B poate fi asimptomatica sau se poate asocia cu o inflamatie cronica a tesutului hepatic care poate conduce in cele din urma la dezvoltarea cirozei dupa o perioada de cativa ani. Aceasta forma de boala este asociata cu o incidenta crescuta a carcinomului hepatocelular. In Europa, hepatita B si hepatita C cauzeaza peste 50% din carcinoamele hepatocelulare.
Persoanele care sunt pozitive pentru infectia cu virus hepatic B si la care este dovedita si prezenta bolii sunt incurajate sa renunte la consumul de bauturi alcoolice deoarece alcoolul in asociere cu hepatita poate sa grabeasca dezvoltarea cirozei hepatice si a carcinomului hepatocelular.
Pentru diagnosticarea hepatitei B se efectueaza o serie de teste care au ca scop dovedirea prezentei virusului in sangele circulant al persoanei infectate.
Acest lucru se realizeaza prin recoltarea de sange si testarea acestuia in vederea identificarii virusului or a anticorpilor formati de catre organismul uman impotriva acestuia.
In ceea ce priveste virusul, pentru detectarea lui se folosesc parti componente din structura acestuia numite antigene virale; cel mai folosit antigen viral pentru diagnosticarea bolii este reprezentat de antigenul HBs (s – surface, antigen de suprafata).
Antigenul HBs este primul care apare in sange in timpul infectiei virale. In timpul diagnosticarii hepatitei B este prezenta ceea ce se numeste fereastra imunologica; in timpul acestei ferestre imunologice, antigenele virale nu pot fi detectate deoarece au fost captate de sistemul imun al gazdei, aici intervine o a doua posibilitate de diagnostic utilizata in detectarea bolii si anume evidentierea prezentei anticorpilor indreptati impotriva virusului.
Anticorpii utilizati in detectarea patologiei sunt cunoscuti sub numele de anticopri IgM indreptati impotriva miezului viral (core – c) – IgM anti HBc –. Anticorpii IgM anti-HBc pot fi singura evidenta serologica a prezentei infectiei in timpul ferestrei imunologice.
In primul rand trebuie facuta precizarea ca nu toti pacientii care au contactat virusul hepatitei B necesita tratament medicamentos. Initierea unei terapii medicamentoase este decizia medicului si nu a pacientului, iar terapiile medicamentoase impotriva hepatitei B sunt disponibile numai la indicatia medicului.
Este foarte important sa se consulte un medic si sa nu se initieze vreo terapie naturista fara indicatia medicului deoarece unele ierburi pot afecta si mai mult ficatul.
a. Tratamentul in faza acuta – in aceasta faza a bolii manifestarile sunt asemanatoare unui sindrom gripal – febra, oboseala, dureri musculare, greata, pierderea poftei de mancare.
Din acest motiv, persoanele cu forma acuta de boala beneficiaza de un tratament simplu – odihna, antipiretice (medicamente care scad febra), antiemetice (antivomitive) etc. De obicei persoanele cu forma acuta de boala se stabilizeaza de regula in decurs de 6 luni. Dupa infectia acuta, majoritatea adultilor devin imuni la hepatita B.
b. Tratamentul in faza cronica – nu toate persoanele cu forma cronica de boala necesita tratament. Unii insa vor necesita tratament pentru limitarea actiunii virusului asupra ficatului. Tratamentul hepatitei B – forma cronica – consta in administrarea de medicamente care au ca scop ameliorarea calitatii vietii si supravietuirea prin prevenirea progresiei bolii catre complicatii de tipul – ciroza, boala hepatica stadiu terimnal, cancer hepatic, etc.
Medicamentele utilizate in forma cronica de boala sunt reprezentate de medicatie antivirala de tipul Tenofovirului sau interferonului. Transplantul hepatic reprezinta metoda folosita in formele de ciroza avansata cand mare parte din ficat este distrusa.