Beneficii oferite de consumul de soia

Generalitati

Cele mai importante studii realizate recent au fost cele care au descoperit fitochimicalele si beneficiile pe care soia le aduce organismului uman - printre acestea se afla: imbunatatirea functionarii sistemului cardiovascular si osos, prevenirea cancerului si ameliorarea simptomelor de la menopauza.
Soia este singura sursa naturala de aminoacizi esentiali – valina, leucina, lizina, treonina, metionina, histidina, izoleucina, triptofanul si fenilalanina.
Pe langa acesti amonoacizi, soia mai contine:
- calciu,
- fier,
- zinc,
- fosfor,
- magneziu,
- complexul de vitamine B,
- fibre si acizi grasi omega-3.

1. Afectiunile cardiovasculare

Laptele din soia are capacitatea de a reduce cantitatea de colesterol din organism. Acest efect asupra afectiunilor cardiovasculare a fost descoperit la mijlocul anilor ’90 cand au fost publicate rezultatele de la 38 de studii clinice, care sustineau ca proteinele din soia reduc nivelul colesterolului si a trigliceridelor.

Potrivit acestor studii, o persoana trebuie sa acumuleze zilnic in jur de 47g de proteine din soia. O modalitate de a introduce soia in alimentatie este de a consuma bauturi care contin proteine de soia sau pulpa de soia; in acest mod se acumuleaza 20g proteine de soia.

De asemenea, s-a demonstrat ca proteinele din soia scad nivelul de trigliceride in timp ce conserva colesterolul HDL (colesterolul „bun”).

In 1993, cercetatorii Erdam & Potter au raportat in American Journal of Clinical Nutrition ca 20-25 g de proteine de soia si fibre scad cu 12% nivelul colesterolului. Boabele de soia contin fibre solubile, despre care se stie ca intervin in absorbtia si metabolizarea colesterolului.

Ca urmare a acestor constatari, in 1999, FDA a aprobat un proiect care atesta eficienta proteinelor din soia in tratarea si prevenirea bolilor cardiace coronariene, obligand etichetarea produselor alimentare care contin proteine din soia.

2. Sistemul osos

Produsele alimentare pe baza de soia au, in mod natural, o cantitate ridicata de calciu, acesta fiind folosit si ca fortificat alimentar natural deoarece ajuta la coagulare. In plus, soia contine magneziu si fosfor, considerati factori adjuvanti calciului in imbunatatirea sistemului osos.

De asemenea, soia contine isoflavone care ajuta la imbunatatirea densitatii osoase, prevenind astfel fracturile. Daidzein-ul, un tip de isoflavon, actioneaza similar medicamentelor ipriflavine, deja folosite in Europa si Asia in tratarea osteoporozei.

In 1993, cercetatorul Erdman a mai realizat un studiu, dar de aceasta data bazandu-se se posibilele beneficii oferite de soia femeilor aflate la menopauza. Astfel, participantele la studiu au consumat 40g proteine de soia zilnic, timp de 6 luni. Dupa aceasta perioada, cercetatorii au descoperit ca densitatea minerala osoasa a femeilor aflate la menopauza a crescut semnificativ.

Un alt studiu, publicat in 2005 in Archives of Internal Medicine, demonstreaza inca o data ca soia determina scaderea riscului de fracturi osoase mai ales in randul femeilor aflate la menopauza.

3. Menopauza

In Japonia, unde alimentele din soia sunt consumate zilnic, numai o treime dintre femei prezinta simptome ale menopauzei in comparatie cu femeile din SUA si Canada. Potrivit studiilor, soia creste in mod natural nivelul de estrogen – efect benefic mai ales in cazul femeilor aflate la menopauza.

Simptome aparute la menopauza:
- bufeuri de caldura;
- perturbarea somnului;
- schimbari ale dispozitiei;
- scaderea apetitului sexual;
- tulburari de memorie.

4. Cancer

Dintre toate tipurile de cancer, cancerul de prostata se pare ca raspunde cel mai bine la proteinele din soia. Potrivit, unor studii realizate, in 2007, in Japonia isoflavonele din soia pot preveni aparitia cancerului de prostata sau cancerul de ovar.

Desi, exista studii care au demonstrat ca soia ajuta la prevenirea cancerului de san, potrivit altor cercetatori asocierea dintre estrogen si isoflavone poate fi daunatoare femeilor cu cancer de san.

American Institute for Cancer Research este de parere ca efectele pe care le are soia asupra cancerului de san nu sunt convingatoare, motiv pentru care este necesara efectuarea unor studii de aprofundare.

Pana in acest moment cercetatorii au cazut de comun acord asupra faptului ca fitoestrogenii din soia detin efecte „anti-estrogenice”. Cu alte cuvinte, acestia blocheaza estrogenii sa ajunga la receptori si prin urmare protejeaza impotriva cancerului de san la femeile cu risc crescut.

De retinut

Cu toate ca nu se stie sigur daca soia poate preveni toate afectiunile, multe studii au rezultate promitatoare in acest sens. Pentru a se bucura de posibilele beneficii aduse de soia pacientul trebuie sa includa in regimul alimentar zilnic: tofu, lapte din soia etc.

De asemenea, specialistii ne avertizeaza sa acordam mare atentie produselor din soia cumparate deoarece pot fi modificate genetic!

Produse din soia

Lapte din soia fortificat cu calciu
Tofu
Alune din soia
Miso de soia (pasta de fasole din soia)
Edamame (soia verde)
Tempeh (boabe de soia fermentate cu mucegaiuri)
Alte produse: pateuri cu soia, branza de soia, iaurt din soia si cereale din soia.