Un studiu realizat de publicatia Cercetarea Prevenirii Cancerului arata ca folosirea medicamentelor antiacide pentru controlul refluxului gastric ar putea creste speranta de viata in randul pacientilor care sufera de forme de cancer ale gatului si capului.
Cercetatorii au analizat efectele a doua antacide - blocantii histaminei 2 si inhibitorii pompei de protoni, pe un esantion de aproape 600 de persoane diagnosticate cu cancer la gat sau la cap.
Refluxul gastric este un efect advers al tratamentelor de chimioterapie sau radioterapie. Comparativ cu pacientii carora nu le-au fost administrate antiacide de blocare a pompei de protoni, cei care au urmat un astfel de tratament au manifestat un risc de deces cu 45% mai scazut, pe cand celor carora le-au fost administrati blocanti ai histaminei le-a scazut riscul de deces in proportie de 33%.
Cercetatorii cred ca exista o legatura intre efectele antacizilor si stoparea dezvoltarii celulelor canceroase sau chiar prevenirea unui astfel de diagnostic. Deocamdata, singurul lucru cunoscut despre aceste medicamente este ca inlatura simptomele arsurilor gastrice provocate de tratamentele folosite pentru vindecarea diverselor forme de cancer manifestate la nivelul gatului si al capului.