Un medicament experimental s-a dovedit a avea rezultate promitatoare in tratarea unor tipuri de cancer prin vulnerabilizarea tumorilor maligne in fata atacului sistemului imunitar.
Mai precis, medicamentul inlatura camuflajul, o proteina numita PD-L1, pe care tumorile canceroase il folosesc pentru a se proteja de celulele sistemului imunitar, informeaza Bbc.com.
O echipa internationala de cercetatori a testat medicamentul asupra a 68 de pacienti cu cancer de vezica urinara in stadiu avansat. Toti bolnavii beneficiasera anterior de chimioterapie, iar speranta lor de viata era, la data efectuarii experimentului, de 6-8 luni.
Mai bine de jumatate dintre pacienti, ale caror tumori utilizasera proteina PD-L1 pentru a se feri de atacul sistemului imunitar, au dat semne de ameliorare, in timp ce, in cazul a doi dintre participanti, testele finale au indicat disparitia completa a cancerului.
Totodata, si 1 din 10 pacienti care nu aveau proteina PD-L1 in tumorile maligne a prezentat semne de ameliorare a starii de sanatate.
Medicamentul este considerat o descoperire revolutionara in SUA, astfel ca ar putea fi utilizat la scara larga incepand cu finele anului viitor, daca un studiu de o mai mare amploare va dezvalui aceleasi rezultate promitatoare.