Machiajul care va avantajeaza cu adevarat poate fi dificil de identificat. O arta in adevaratul sens al cuvantului, corectarea imperfectiunilor fizice cu ajutorul produselor de machiaj nu este la indemna oricui.
Chiar si asa, puteti evita sa investiti sume importante in produse de machiaj pe care nu le folositi, cand constatati ca nu vi se potrivesc, prin cateva metode recomandate de specialistii in cosmetica.
Sfaturi pentru alegerea corecta a machiajului
Culorile sunt cel mai greu de ales corespunzator pentru un machiaj care sa flateze cu adevarat trasaturile naturale si nuanta pielii. Urmatoarele ponturi oferite de makeup artisti va dezvaluie secrete pretioase, cu ajutorul carora sa alegeti corect produsele de machiaj pentru trusa cosmetica personala.
Fardul de obraz are rolul de a oferi un aspect proaspat si tanar tenului, dar si de a crea efectul vizual al unui chip perfect proportionat. In general, nuantele de roz sunt compatibile cu toate tonurile naturale ale pielii, dandu-i o stralucire calda. In cazul in care tenul dumneavoastra are deja subtonuri rosiatice, un fard de pleoape roz va crea un contrast placut cu pielea, daca aplicati inainte un fond de ten care sa deschida cu un ton sau doua culoarea tenului.
Specialistii va recomanda un truc util pentru identificarea nuantei potrivite a fardului de obraz: observati, dupa ce faceti efort, culoarea obrajilor intens vascularizati. Aceasta este nuanta care va flateaza cel mai bine tonul natural al pielii.
Culorile neutre sunt de preferat pentru conturul trasaturilor fetei si pentru crearea iluziei unui chip cald si luminos. Daca aveti pielea inchisa la culoare, cel mai bine vi se potrivesc nuantele de galben-miere, caramel sau auriu. Evitati fardul de obraz maroniu intens. In cazul in care doriti sa folositi nuante mai intense, precum rozul aprins, puteti contura pometii cu o nuanta neutra de blush (crem, bej sau ivoar) si apoi folositi culoarea accentuata pentru a pune in valoare obrajii, aplicand-o imediat sub pometi.
Pudra bronzanta este un produs de machiaj foarte popular in prezent, util in remedierea aspectului palid si obosit al tenului. Cea mai mare eroare pe care o puteti comite in alegerea acestui produs este sa optati pentru o nuanta prea inchisa sau cu tonuri puternice de portocaliu.
Pentru un rezultat satisfacator, alegeti o pudra bronzanta intr-o nuanta calda de auriu-bronz, cu textura translucida, care sa nu realizeze un contrast prea evident cu tenul. In plus, acest produs trebuie sa dea chipului o stralucire placuta, naturala, nu o tenta maronie de piele bronzata excesiv, asadar folositi intotdeauna cantitati mici. Aplicati pudra bronzanta cu o pensula deasa si moale pe toata suprafata tenului, apoi conturati pometii cu un fard de pleoape deschis, care sa adauge un plus de culoare si luminozitate.
Mai importanta decat nuanta propriu-zisa a rujului sau a luciului de buze este textura produselor de machiaj pentru aceasta regiune a fetei. Makeup artistii spun ca majoritatea femeilor pot purta fara probleme variante sidefate ale rujurilor si glossurilor roz, rosii si mov (violet).
Regula de baza este sa nu purtati o culoare mai inchisa sau mai deschisa cu 1-2 tonuri decat nuanta naturala a buzelor. Rozul-zmeura sau rosul-capsuna sunt alegeri potrivite pentru orice fizionomie, sustin specialistii. Un luciu de buze stralucitor si dens, in nuanta buzelor, le confera un plus de volum, fara sa le stirbeasca din frumusetea naturala.
Daca doriti sa purtati o nuanta intensa de rosu, alegeti una cu un subton albastru sau mov foarte subtil, in locul unuia portocaliu-rosiatic. In acest fel, riscati mai putin sa aplicati o culoare care sa nu va puna in valoare.
Nuanta fondului de ten nu trebuie sa fie cu mai mult de un ton mai inchisa sau mai deschisa decat culoarea naturala a chipului. Verificati nuanta fondului de ten la lumina naturala, intotdeauna!
Daca aveti un ten uscat si sensibil, este ideal sa optati pentru variantele pe baza de ulei, care hidrateaza intens chipul si nu lasa urme dupa uscare. Daca aveti tenul gras, este bine sa evitati fondurile de ten pe baza de ulei sau alte substante grase si sa optati pentru cele care au la baza apa si ingrediente matifiante.
O provocare la fel de mare este sa alegeti fardul de pleoape care sa va avantajeze cu adevarat. Indiferent de nuanta ochilor dumneavoastra, fardurile in diverse tonuri de maron se potrivesc tuturor fizionomiilor: nisipiu, ciocolatiu, grena etc. Chiar si creioanele dermatograf in aceste culori neutre sunt universale, accentuand ochii si oferind privirii un aer mai cald decat conturul negru clasic.
O alta nuanta cu care nu veti da gres, indiferent de trasaturile fetei si caracteristicile tenului, este bleumarinul. Culorile neutre, precum cremul, bejul, rozul pal sau ivoarul, sunt alte variante cu care riscati cel mai putin sa obtineti un machiaj nereusit.
O alta metoda prin care puteti alege fardul de pleoape ideal este sa folositi drept reper culoarea naturala a ochilor.
- Ochii albastri: nuante medii de maron si roz prafuit.
- Ochii verzi: maronul rosiatic si maronul aramiu.
- Ochii caprui inchis: verdele oliv, auriul si movul.
- Ochii caprui deschis: toate nuantele de lila si violet.
Alte repere pretioase oferite de specialisti in alegerea unui machiaj potrivit sunt:
- Par blond si ochi verzi: fard de pleoape albastru inchis, blush roz mediu, ruj roz-piersica.
- Par blond si ochi albastri: fard de pleoape auriu, blush roz-auriu, ruj auriu-piersica.
- Par blond si ochi caprui: fard de pleoape lila, blush roz-zmeura, ruj roz-trandafiriu.
- Par roscat si ochi verzi: fard de pleoape verde deschis, blush roz-piersica, ruj caramiziu.
- Par brunet si ochi caprui: fard de pleoape roz, blush rosiatic, ruj roz intens.
- Par castaniu si ochi caprui: fard de pleoape verde inchis, blush caramiziu, ruj rosu inchis.
- Par castaniu si ochi verzi: fard de pleoape mov intens, blush roz-piersica, ruj rosu-capsuna.
- Par castaniu si ochi albastri: fard de pleoape ciocolatiu, blush auriu, ruj roz pal.
- Par brunet si ochi albastri: fard de pleoape verde, blush roz piersica, ruj roz-piersica.