Ibuprofenul, antiinflamatorul utilizat adesea pentru proprietatile sale analgezice, are reactii diferite in organismul femeilor si al barbatilor. Astfel, in timp ce femeilor le ofera o stare de bine, barbatilor le amplifica raspunsul emotional.
Studiul, efectuat de cercetatori de la Moody College of Communication din Universitatea din Texas si publicat in revista Personal Relationship, a pornit de la premisa ca analgezicele sunt utile in gestionarea tulburarilor emotionale, dezvaluind insa ca reactia la ibuprofen difera la cele doua sexe. Concluzia specialistilor ar putea duce la dezvoltarea unor noi metode de tratament.
Cercetarea a implicat 138 de studenti, dintre care 62 barbati si 76 femei. Jumatate dintre acestia au primit o doza de 400 mg de ibuprofen, iar celalalta jumatate, o pastila placebo.
Apoi voluntarii au fost inclusi in doua experimente. Primul presupunea un joc pe computer care ii excludea social, iar al doilea, descrierea detaliata a unei situatii in care s-au simtit tradati, respectiv in care au resimtit durere fizica.
Expertii au descoperit ca, in timp ce femeile au avut parte de diminuarea durerii emotionale si a celei fizice dupa experimente, barbatii s-au simtit, in ambele situatii, mai vulnerabili emotional.