11 mituri si adevaruri despre insomnie

Generalitati

O problema minora de somn poate fi agravata de validarea unor mituri false despre insomnie si remediile sale.

Tulburarile de odihna pot avea peste 80 de cauze posibile. Statisticile medicale arata ca 30%-50% din populatia pamantului sufera de insomnie, iar 10% de insomnie cronica.

Desi foarte multe persoane intampina dificultati de adormire seara sau de mentinere a starii de somn pana in zorii zilei, putine apeleaza la ajutorul unui specialist pentru un tratament adecvat. O buna informare asupra tratarii insomniei este primul pas catre solutionarea acestei probleme larg raspandite.

Explicatii utile ale miturilor despre insomnie

1. Insomnia inseamna ca o persoana nu poate sa adoarma

Atunci cand o problema de sanatate nu este inteleasa in mod corect, rezolvarea acesteia ramane departe de a fi infaptuita. Numerosi oameni cred ca insomnia se refera la imposibilitatea de a adormi seara, insa in realitate, acest diagnostic este pus si persoanelor care adorm usor, insa se trezesc in repetate randuri de-a lungul noptii, chiar si atunci cand beneficiaza de conditii optime pentru odihna (liniste, intuneric etc.).

2. Alcoolul ajuta la tratarea insomniei

Imediat dupa ce este consumat, alcoolul induce o stare accentuata de somnolenta, de aceea este asociat in mod eronat cu un remediu pentru insomnie. Specialistii contrazic acest mit si spun ca bauturile pe baza de alcool faciliteaza adormirea, insa perturba somnul pe tot parcursul noptii.

Substantele alcoolice induc o stare de agitatie care produc treziri repetate la fiecare 1-2 ore si deshidrateaza organismul, conducand la necesitatea de a urina frecvent si de a bea apa, pentru compensarea lichidelor pierdute.

3. Insomnia este o problema de natura psihica

In timp ce este adevarat ca o serie de cauze ale tulburarilor de somn pot fi de natura psihologica (stres, anxietate, depresie etc.), insomnia mai poate fi provocata si de alti factori, precum conditiile necorespunzatoare de odihna (incapere neaerisita, zgomot sau disconfort termic), anumite afectiuni care pot produce insomnii, efectele secundare ale unor medicamente, durere cronica, apneea in somn, tulburarile digestive, sindromul picioarelor nelinistite sau infectiile tractului urinar.

4. Televizorul ajuta la inducerea somnolentei

Foarte multe persoane cred ca adorm mai usor lasand televizorul aprins inainte de culcare, insa efectul acestui obicei este chiar contrar. Specialistii spun ca lumina si zgomotul emise de televizor sau computer stimuleaza sistemul nervos si reduc nivelul de melatonina din creier, hormonul responsabil cu somnul. Daca nu reusiti sa adormiti fara zgomot, folositi o muzica linistitoare si relaxanta, in surdina.

5. Somnul pierdut poate fi recuperat

Un alt mit caruia multe persoane ii dau crezare este acela ca anumite ore de somn pierdute intr-o perioada pot fi recuperate ulterior, prin prelungirea orarului de odihna. Specialistii spun ca acest fenomen de compensare nu este posibil, cel putin nu in totalitate.

Cand dormiti insuficient 3 zile pe saptamana si incercati sa recuperati somnul in weekend, nu faceti altceva decat sa perturbati ceasul biologic si sa va predispuneti riscului de a adormi mult mai greu in urmatoarele nopti. Singurul mod prin care puteti scapa de oboseala acumulata la un moment dat este sa reveniti cat mai curand la respectarea unui program sanatos de odihna, de minimum 8 ore pe noapte, in intervalul 22 seara - 07 dimineata.

6. Un pui de somn pe zi ajuta la tratarea insomniei

Nu toti oamenii reactioneaza la fel atunci cand se odihnesc si in timpul zilei. Un pui de somn de 10-20 de minute poate fi revigorant, insa atunci cand depaseste acest interval, afecteaza cu siguranta capacitatea de a adormi seara la o ora rezonabila.

In cazul persoanelor care sufera de insomnie, somnul diurn poate fi cu atat mai nociv, accentuand simptomele neplacute ale tulburarii de somn.

7. Oamenii pot invata sa aiba nevoie de mai putin somn

Un mit periculos, dezmintit categoric de expertii medicali. Fiecare om se naste cu o necesitate proprie de odihna, desi majoritatea persoanelor au nevoie de 7-8 de somn nocturn pentru a functiona normal pe timpul zilei.

In timp ce este posibil ca cineva sa isi impuna un numar redus de ore de odihna, nu isi va putea antrena corpul sa aiba nevoie doar de 2 sau 3 ore de somn, fara efecte secundare. Privarea de somn afecteaza memoria, atentia, capacitatea de a munci, sistemul imunitar si reflexele.

8. Ridicatul din pat ajuta la combaterea insomniei

Acest mit este validat de catre specialisti, care spun ca poate fi de ajutor unei persoane care nu reuseste sa adoarma, sa se ridice din pat si sa efectueze o activitate relaxanta. In acest fel, se poate preveni asocierea inconstienta a patului cu starea de alerta si agitatie.

9. Problemele de somn trec de la sine

Pana nu cunoasteti exact cauza insomniilor care va afecteaza calitatea vietii (stresul, unele medicamente, cinele copioase etc.), nu va puteti astepta ca tulburarile de somn sa treaca de la sine, spun medicii. Daca nu reusiti sa adormiti seara sau sa va bucurati de un somn neintrerupt pana dimineata si va treziti cu o stare accentuata de oboseala, este necesar sa discutati cu medicul curant despre un posibil tratament.

10. O noapte alba este urmata de una cu somn adanc

Logica aparenta a acestui mit este contrazisa de specialisti. O noapte alba nu este succedata intotdeauna de una cu somn adanc, dimpotriva. Agitatia indusa de epuizare si ingrijorarea ca nu veti putea dormi din nou va vor afecta cu siguranta capacitatea de odihna.

11. Somniferele sunt singurul tratament pentru insomnie

Exista multe persoane afectate de insomnie care refuza sa apeleze la un tratament, de teama efectelor secundare ale somniferelor. In realitate, variantele terapeutice pentru aceasta problema sunt mai numeroase, de la terapia cognitiv-comportamentala, pana la tehnici de relaxare, precum meditatia. Discutati cu medicul curant despre alternativele de tratament potrivite pentru dumneavoastra, daca intampinati dificultati de odihna.