Proteina C reactiva este o proteina plasmatica sintetizata de ficat si de adipocite (celulele grase ale organismului), numita de specialisti 'proteina de faza acuta', deoarece apare in cadrul proceselor inflamatorii acute. Este un marker al inflamatiei organsimului, nivelul acesteia crescand foarte mult in cadrul acestor situatii.
Testele paraclinice care sunt realizate pentru a determina concentratia acestei proteine sunt teste hematologice foarte utile clinicianului si care nu sunt grevate de complicatii importante pentru pacient.
PCR creste in infectii acute, dar si in acutizari ale unor boli cronice sau la debutul unor boli ce in timp se vor croniciza.
Proteina incepe sa creasca la 6 ore de la debut si atinge un maxim la 48 de ore. Nivelul ei (reflectat prin concentratia serica) este influentat de rata de producere a acesteia de catre ficat.
Cu exceptia insuficientei hepatocelulare, nu exista alti factori care sa interfere cu productia normala a PCR. Desi concentratia PCR este un indicator important al unei inflamatii, ea nu da niciun fel de informatii cu privire la localizarea procesului inflamator. Pentru a se stabili sursa inflamatiei trebuie sa se realizeze investigatii suplimentare.
Nivelul PCR se determina in urmatoarele situatii:
- Pentru monitorizarea pacientului postoperator (detectarea din timp a unor complicatii infectioase ale plagii). PCR creste in mod normal, in absenta unui proces patologic, la 2-6 ore de la interventia chirurgicala, si scade pana la 3 zile. Daca se mentine crescuta mai mult de 3 zile, pacientul trebuie investigat temeinic deoarece exista riscul prezentei unei infectii in organism.
- Pentru identificarea precoce a infectiilor, bolilor inflamatorii, neoplaziilor, cum ar fi limfoamele (neoplazii ale nodulilor limfatici), bolilor de colagen, cum este lupusul eritematos sistemic, vasculitelor de tipul arteritei cu celule gigante, bolile inflamatorii intestinale, osteomielitelor.
- Pentru monitorizarea raspunsului organismului la tratament, in special cele antineoplazice sau antiinflamatoare. PCR creste brusc si la fel de brusc revine la normal in cazul in care organismul pacientilor raspunde favorabil la tratamentul instalat.
Exista si un tip special de test, PCR inalt sensibil
Acesta este indicat insa doar unei anumite categorii de pacienti - cei cu probleme cardiace si factori de risc pentru aparitia unor astfel de probleme. Acest test poate furniza informatii cu valoare predictiva referitoare la riscul de aparitie a evenimentelor cardiace (infarct miocardic).
Principiul testului este acela ca procesele inflamatorii acute lezeaza endoteliul vascular (stratul fin de celule care captuseste suprafata interna a vaselor) si creeaza conditii favorabile aparitiei unui atac ischemic. Deoarece nivelul PCR poate fi crescut din cauza unui numar mare de factori, nu se poate afirma cu exactitate ca exista o cardiospecificitate, chiar daca o concentratie de peste 2,4 mg/dl a fost asociata unui risc dublu de aparitie a unor evenimenete coronariene, comparativ cu o concentratie de sub 1 mg/l.
Totusi, specialistii sunt inca rezervati in a corela valorile PCR cu probabilitatea pacientilor de a suferi un infarct miocardic.
Nu exista indicatii si recomandari speciale in vederea pregatirii pentru efectuarea testului. Pacientii sunt totusi sfatuiti sa discute cu medicul si sa insiste sa le fie explicate pe intelesul lor necesitatea de realizare a testului, felul in care se va realiza acesta, eventualele complicatii si rezultatele.
Orice nelamurire trebuie comunicata medicului curant, acesta avand obligatia sa linisteasca toate temerile pacientului.
PCR este o substanta care se gaseste in plasma.
Pentru determinarea concentratiei ei medicul va trebui sa recolteze o proba de sange.
Recoltarea implica:
- Localizarea unei vene superficiale din care se va recolta sangele (de cele mai multe ori cele mai accesibile sunt venele de la nivelul antebratului sau fetei dorsale a mainilor).
- Plasarea unui garou deasupra zonei din care se va recolta. Astfel, se va bloca curgerea sangelui pentru o scurta perioada de timp. Vena se umple cu sange, isi mareste dimensiunile si poate fi abordata mult mai usor.
- Zona de punctie este dezinfectata cu alcool sanitar sau cu un alt antiseptic
- Se introduce usor acul in vena si se recolteaza cantitatea necesara de sange. Acul are atasat la capatul extern o seringa sau un tub, ai carui pereti au substante anticoagulante.
- Cand tubul este aproape plin se desface garoul pentru a repermeabiliza circulatia.
- La sfarsit, se trage rapid acul, iar peste zona punctionata se plaseaza un tampon de vata cu alcool sanitar. Se tine apasat timp de cateva minute pana cand se opreste sangerarea.
Recoltarea probei se poate face mai greu sau mai usor, in functie de calibrul venelor pacientului, acestea diferind foarte mult de la individ la individ.
Cum simte pacientul procedura
Exista posibilitatea ca aceasta procedura sa creeze un anumit disconfort pacientului: garoul poate fi prea strans, iar la introducerea acului in vena se simte o usoara intepatura (intensitatea ei variaza in functie de pragul dureros al fiecarui pacient).
In general, punctiile venoase nu asociaza riscuri deosebite, procedura fiind relativ simplu de efectuat (daca specialistul are experienta, iar venele pacientului sunt de buna calitate, au pereti elastici si necolabati).
In unele situatii pot sa apara si incidente, cum ar fi:
- Dezvoltarea uni mic hematom la locul punctiei. Riscurile sunt insa minime daca pacientul aplica un tampon cu vata si tine apasat cateva minute
- Flebita locala (inflamarea peretelui venos). Aceasta se amelioreaza daca se aplica, de cateva ori pe zi, comprese calde pe zona respectiva
- Hemoragie continua - apare in special in cazul pacientilor cu tulburari ale coagularii sau in cazul celor aflati sub tratament anticoagulant (cu medicamente de tipul aspirinei, warfarinei) sau tratament fibrinolitic. Pacientii cu astfel de probleme sunt sfatuiti sa isi informeze medicul inainte de a li se efectua punctia.
Alte incidente includ necesitatea de realizare de punctii multiple pentru recoltarea (in special daca venele nu sunt usor accesibile), ameteli sau chiar lipotimii ale pacientului.
In urma recoltarii sangelui se va determina concentratia exacta a PCR, in maxim 24 de ore, existand posibilitatea obtinerii unui rezultat corect si in 2 ore de la recoltare. Valorile normale variaza foarte mult in functie de fiecare laborator. In conditii bazale, in absenta vreunui proces acut in organism, nivelurile de PCR nu sunt detectabile.
Se accepta ca normal un PCR intreintre 0-1 mg/dL sau sub 10mg/L
Orice determinare ce depaseste aceste valori este sugestiva pentru o inflamatie acuta sau infectie si pacientul trebuie investigat.
PCR inalt sensibil poate avertiza cu privire la un risc de aparitie a unor evenimente cardiace in viitorul pacientului.
In ciuda faptului ca nu exista o corelatie exacta intre valorile PCR si risc, se considera ca pacientii cu un PCR sub 1mg/dl au cel mai scazut risc coronarian, cei cu PCR intre 1-3mg/dl au un risc mediu, iar cei cu PCR bazal (in absenta unei inflamatii/infectii demonstrate si evidente din punct de vedere clinic) de peste 3mg/dl au cel mai mare risc de aparitie a problemelor cardiace coronariene (inclusiv infarct miocardic acut).
Exista o serie de boli sau medicamente care modifica nivelul PCR, de aceea rezultatele testului trebuie interpretate in context clinic si analizate doar de catre medicul curant, acesta fiind cel care cunoaste pacientul si istoricul sau medical cel mai bine.
Cele mai frecvente boli in care PCR este crescut sunt:
- bolile tesutului conjunctiv (lupus eritematos sistemic, sclerodermie, poliartrita);
- tuberculoza;
- pneumonii;
- artroze;
- reumatismul articular acut;
- orice tip de infectie cutanata;
- infarctul miocardic acut;
- boala inflamatorie intestinala;
- diverse neoplazii, dar si multe altele.
Rezultatele testului pot fi neconcludente intr-o serie de situatii, cum ar fi:
- Efectuarea unor activitati fizice intense anterior recoltarii probei;
- Administrarea unor anumite medicamente, precum anticonceptionalele orale, antiinflamatoarele nesteroidiene (cum este aspirina sau ibuprofenul), corticosteroizii, hipolipemiantele (statine), tratamentul hormonal de orice tip;
- Existenta unui dispozitiv contraceptiv intrauterin;
- Sarcina;
- Obezitatea.
Din cauza acestei observatii, specialistii nu recomanda si nu efectueaza testul (determinare PCR) pacientilor care se afla in oricare din grupele amintite.
De retinut!
Testul inalt sensibil de determinare a PCR poate oferi informatii cu privire la posibilitatea existentei unui episod coronarian in viitorul pacientului, insa nu este un test foarte exact. El devine util daca informatiile oferite sunt analizate si corelate cu altele, cum ar fi determinarea colesterolului, in special a fractiunii LDL. Aceste teste pot sa ofere o imagine mai generala asupra riscului coroarian al pacientului decat simpla determinare a PCR.
Un nivel ridicat al PCR anterior efectuarii unei interventii chirurgicale poate fi un factor de prognostic referitor la aparitia unei infectii postoperatorii, de aceea se recomanda efectuarea acestui test anterior tuturor interventiilor si procedurilor invazive. Analizarea periodica a PCR poate fi utila in monitorizarea raspunsului la tratamentul antiinflamator, antineoplazic sau, dupa caz, antiinfectios.
Desi PCR este crescuta in majoritatea bolilor tesutului conjunctiv, ea poate fi in limite normale in unele cazuri de poliartrita reumatoida si chiar lupus (acesta lucru nu a fost inca pe deplin explicat). Deci, un nivel normal al PCR nu exclude o inflamatie.
Un PCR crescut, in absenta altor semne si simptome clinice de infectie, poate fi indicator pentru alte procese patologice (nu doar simple inflamatii), cum ar fi degenerescenta maculara sau chiar cancer de colon si rect. Acesti pacienti trebuie investigati suplimentar pentru a se identifica din timp o problema ce poate fi destul de grava.