Oamenii merg in somn sau executa diverse actiuni inconstiente atunci cand sufera de somnambulism, un tip de parasomnie frecventa in copilarie, dar intalnita si la adulti, cu diverse cauze posibile.
Somnambulii trec din faza somnului superficial intr-o stare de constienta redusa si manifesta comportamente obisnuite din timpul zilei, precum plimbarile prin casa, menajul, gatitul, gesturile violente, manevrarea diverselor obiecte etc.
Exista numerosi factori care contribuie la instalarea somnambulismului, precum privarea de somn sau alte afectiuni medicale.
Somnambulismul a fost descris pentru prima oara in literatura medicala anterioara lui Hipocrate (460-370 i.e.n.). In tragedia lui Shakespeare, Macbeth, exista o scena in care Lady Macbeth isi ucide sotul in timpul unui episod de somnambulism, invocand ulterior nebunia pentru a-si justifica fapta. Din nefericire, si in realitate crima si sinuciderea pot fi o consecinta a acestei parasomnii.
Somnambulismul poate fi caracterizat printr-un comportament specific starii constiente, in timpul somnului, insotit uneori de vorbitul mai mult sau mai putin inteligibil. Ochii somnambulului sunt de obicei deschisi, indreptati in zare, cu un aer absent.
Somnul are cinci faze principale, fiecare avand o durata de cate 90-100 de minute. Primele patru sunt caracterizate de miscari lente ale ochilor, pe cand a cincea faza, REM, este ciclul de somn asociat cu prezenta viselor si eliberarea de hormoni necesari cresterii si reglarii metabolismului.
Somnambulismul se manifesta, in cele mai multe cazuri, intre fazele 3 si 4 ale somnului. Persoanele cu aceasta tulburare de somn raspund vag intrebarilor care li se adreseaza si nu isi amintesc a doua zi ce actiuni au intreprins peste noapte.
Un studiu efectuat in vara anului 2010 a descoperit ca intre 2% si 4% dintre adultii europeni sufera de somnambulism, iar unul din trei au accidentat pe cineva ori s-au ranit in timpul plimbarilor nocturne. Tulburarea poate implica, totodata, si comportamente sexuale deviante.
Mai multi cercetatori sustin teoria conform careia somnambulismul manifestat in copilarie are drept cauza maturizarea intarziata. Mai exact, din moment ce parasomnia apare cel mai frecvent pana la varsta de 17 ani, de vina pentru activitatile inconstiente din timpul somnului ar putea fi imaturitatea sistemului nervos central.
Ereditatea joaca si ea un rol in predispozitia la somnambulism. Statisticile medicale arata ca procentajul somnambulismului infantil creste cu 45% in familiile in care unul dintre parinti sufera de aceeasi tulburare de somn si cu 60%, daca ambii parinti sunt sau au fost somnambuli. In plus, parasomnia apare frecvent la gemenii identici. Prin urmare, tulburarea poate fi mostenita pe cale genetica.
Un alt factor de risc important pentru aparitia episoadelor de somnambulism este stresul, care determina organismul sa ramana activ si sa incerce sa isi restabileasca echilibrul afectat de tensiune, chiar si in timpul somnului. Surmenajul si tumultul emotional din timpul zilei afecteaza capacitatea de a adormi si cauzeaza un somn agitat, care conduc la ocurente precum somnambulismul.
Factorii de mediu sunt si ei importanti in debutul manifestarilor somnambulismului, cei mai importanti dintre acestia fiind:
- privarea de somn;
- programul de odihna haotic;
- extenuarea;
- anxietatea;
- intoxicatia cu alcool;
- odihna intr-un mediu necunoscut;
- medicamentele (sedativele, hipnoticele, neuroleptice, stimulentele sau antihistaminicele).
Cu toate ca alcoolul induce initial o stare de somnolenta, acesta afecteaza semnificativ calitatea somnului. Oamenii de stiinta au sesizat ca persoanele care consuma alcool se trezesc de mai multe ori pe timpul noptii, ceea ce inseamna o predispozitie mai mare la somnambulism si un risc crescut de accidentare, pe fondul lipsei controlului corporal, starilor de rau, vertijului etc.
O serie de afectiuni medicale se mai inscriu in lista posibilelor cauze ale somnambulismului. Printre acestea se numara:
- aritmiile (bataile cardiace neregulate);
- febra;
- astmul nocturn;
- convulsiile;
- apneea obstructiva de somn;
- sindromul picioarelor nelinistite;
- migrenele;
- refluxul gastroesofagian
- leziunile suferite la nivelul capului;
- tulburarile mentale (sindromul de stres posttraumatic, atacurile de panica etc.).
Somnambulismul poate fi favorizat si de factori fiziologici, precum:
- Durata si profunzimea ciclurilor de somn;
- Transformarile specifice sarcinii si menstruatiei.
Pentru multi copii si adulti, aceasta parasomnie este de obicei o consecinta a odihnei insuficiente, problemelor emotionale grave sau a starilor febrile de la debutul unei boli. Odata ce acestea sunt tratate, somnambulismul dispare de la sine.
In cazul celor mai multi copii, activitatea inconstienta in somn nu mai este o problema de la varsta pubertatii. Chiar si asa, tulburarea persista uneori si la varsta adulta, existand posibilitatea ca ea sa debuteze la maturitate.
Tratamentul pentru somnambulism nu este necesar de obicei, cu exceptia situatiei in care cauzeaza somnolenta excesiva in timpul zilei sau implica manifestari cu grad ridicat de pericol, amenintatoare pentru siguranta pacientului. Medicul specialist poate prescrie anumite tipuri de antidepresive sau benzodiazepine, pentru a pune capat episoadelor de somnambulism.
In cazul in care parasomnia este asociata cu o alta afectiune medicala, tratamentul acesteia conduce si la disparitia tulburarii de somn.
Numerosi experti recomanda ca usile si ferestrele sa fie incuiate inainte de somn si obiectele periculoase indepartate din camera de odihna, pentru reducerea riscurilor de accidentare. O buna igiena a somnului (aerisirea incaperii, eliminarea surselor de zgomot si lumina inainte de culcare, asigurarea unei temperaturi propice odihnei etc.) si evitarea privarii de somn sunt alte doua metode de protectie importante pentru persoanele predispuse la somnambulism.
Tehnicile de relaxare (meditatia, exercitiile de respiratie, yoga etc.) contribuie la eliminarea efectelor stresului si la inducerea capacitatii optime de odihna.