Este nevoia careia i se acorda, de obicei, cea mai mare importanta.
Ea acopera domenii foarte vaste: nevoia de dragoste a lui Dumnezeu, a celor apropiati, nevoia de dragoste parinteasca, de dragoste sexuala, nevoia de recunoastere si de apreciere, nevoia de a primi sau de a oferi tandrete, nevoia de dragoste pur si simplu, de a avea relatii foarte apropiate, deschise, fara interdictii, cu ceilalti, cu partenerul de viata, cu un prieten, cu parintii sau cu copiii.
Ai, de asemenea, nevoie sa fii recunoscut in diferite grupuri coerente si structurate, ca de exemplu: un club artistic sau sportiv, o echipa de o anumita orientare sociala sau spirituala, un grup de prieteni care se intalnesc adesea.
Pentru a fi iubit trebuie sa ajungi neaparat la o anumita stima fata de tine insuti, sa te iubesti, sa te apreciezi, sa te simti puternic, autonom si totodata sociabil, capabil de a fi lider si de a reusi in ceea ce iti propui.
Atunci vei avea sansa sa devii iubit. Aminteste-ti ca in dragoste, ca si la banca, credit li se acorda doar bogatilor. Astfel, poti avea parte de admiratia, respectul, aprecierea persoanelor importante pentru tine. Vei fi recunoscut.
Este esential, inca de cand te nasti, sa fii dorit, sa primesti caldura, mangaiere.
Atunci cand nevoile sexuale se afirma in momentul adolescentei, ele trebuie sa influenteze barierele impuse de societate.
Adultii celibatari sufera deseori de singuratate si de lipsa de dragoste. Ei cauta unul sau mai multi parteneri si, de cele mai multe ori, aspira la casatorie. Se casatoresc pentru a oferi un raspuns acestei asteptari: de a iubi si de a fi iubit.
Observand in jurul meu evolutia sexualitatii si a mariajului, am ajuns la o descriere in trei etape a fenomenului: cautarea, fuziunea, apoi autonomia. Admit ca acest tablou nu este stiintific, dar el reflecta drumul urmat, dupa constatarile mele, de cele mai multe persoane.
1. Primul stadiu coincide cu o cautare a sexualitatii de la pubertate si pana la douazeci sau douazeci si cinci de ani. Mai intai apare perioada autoerotica a descoperirii satisfactiilor pulsionale, masturbarea, sexualitatea diversificata, fie cu mai multi parteneri in mod succesiv, fie cu unul singur pentru o scurta perioada, urmat de un altul si asa mai departe.
Tanarul si tanara doresc sa intalneasca un interlocutor, reflectand cat mai fidel posibil imaginea ideala pe care fiecare si-o doreste despre barbat sau despre femeie.
2. A doua etapa, pe care o denumesc fuziunea sau simbioza, coincide cu mariajul clasic din societatea noastra. Se cauta un partener pe gustul nostru, care raspunde aspiratiilor noastre si incepem cu el o relatie pe care o vrem stabila, durabila, unica, fidela, privilegiata.
Orice interes este axat asupra celuilalt printr-un atasament exclusiv. Este perioada monogamiei, a fidelitatii: "Te iubesc. Ma iubesti, ne vom iubi toata viata. Nu iubesc pe nimeni altcineva. iti voi ramane fidel(a) pentru totdeauna".
Aceasta perioada este exaltanta, plina de bogatie sentimentala, spirituala. Fiecare este coplesit de prezenta sau existenta celuilalt. Vreti sa faceti totul impreuna: sa locuiti impreuna, sa mancati impreuna, sa dormiti impreuna, sa calatoriti impreuna, sa construiti o casa impreuna si, daca se poate, chiar sa munciti impreuna. Este timpul logodnei, al lunii de miere... Poate dura mult timp, toata viata, dar nu pentru toti.
Numai pentru foarte putine persoane. Schimbarea acestei situatii necesita o evolutie sau este generata de conflicte. As crede ca ambele cauze au partea lor de contributie. Aceasta perioada de fuziune se intinde de la 20 la 40 sau 50 de ani. Ea acopera timpul cuvenit cresterii copiilor.
In orice caz, la inceput, cuplul "isi face propriul cuib" si fiecare dintre parteneri ajunge chiar sa renunte la orice manifestare a vietii sociale in absenta celuilalt. In timpul tineretii mele am constatat, cu surpriza, cat de numeroase erau persoanele active din punct de vedere social, in cadrul manifestarilor specifice tinerilor sau in politica, dar care, dupa ce se logodeau sau se casatoreau, dispareau complet de pe scena publica.
Aceasta disparitie seamana cu un fel de inmormantare. Presupun, vazand o frecventa mare a unor asemenea cazuri, ca acest comportament raspunde unei importante nevoi si nu numai unei ideologii: nevoia de a-ti construi un camin, de a-ti crea o familie, de a-ti creste copiii. Toate aceste aspiratii reclama o relatie stabila, durabila si unica necesara, se pare, pentru a ocroti bunastarea copiilor.
Este o epoca eroica, mai mult sau mai putin stoica si destul de frustranta in raport cu orice alta placere. Cei doi petrec tot anul impreuna, merg impreuna in vacanta si exclud oarecum lumea exterioara.
3. In sfarsit, vine ultima etapa, cea a autonomiei in sexualitate. Candva, credeam ca la numeroase cupluri ea apare la 40 sau 50 de ani. Ea tinde insa sa apara mai devreme cu cativa ani. Aceasta schimbare se face, fara indoiala, in favoarea evolutiei sexuale, a libertatii obtinute printr-un control mai bun al nasterilor.
Cuplul aproape ca a incheiat procesul de educatie a copiilor, iar interesul amoros pentru partenerul de viata are tendinta de a se estompa. Se instaleaza o anumita deprindere, pentru unii incepand din primii ani de viata in comun, iar pentru altii cativa ani mai tarziu, dar in general dupa varsta de 40-50 de ani.
Mai exista inca momente de tandrete, dar tendinta de a-l cauta pe celalalt din dragoste se atenueaza, ba chiar dispare din cotidian. In aceasta perioada, oamenii manifesta mai mult, sau din nou, interes pentru persoanele de sex opus, pentru noi intalniri. Acest interes imbraca forme foarte diferite: calatorii in grup sau in familie, iesiri in comun, serate dansante etc.
Este o reorientare catre dorintele exterioare carora li se acorda o mai mare atentie. Fie o data, fie de mai multe ori, cei doi membri ai cuplului readuc in discutie notiunea de fidelitate: de ce sa se priveze de placerea unei intalniri, a unei aventuri amoroase sau a unei relatii extraconjugale mai stabile?
Este varsta celei de-a doua sanse: pot sa-mi "retraiesc" viata; ceea ce era candva condamnat, devine din nou posibil... imaginabil... experimentat cu deceptie sau succes.
Se vorbeste uneori de a doua adolescenta ca si cum omul ar incerca sa regaseasca tot ceea ce n-a putut trai la cincisprezece sau douazeci de ani, intr-o perioada in care interdictia era inca dominanta. Acum, ca ne-am obisnuit ca tinerii sa traiasca impreuna sau sa cunoasca mai multe experiente inainte de a se casatori, este posibil sa asistam in cativa ani la alte evolutii.
Eu nu cred ca este vorba despre o a doua adolescenta, in sensul unei reveniri in timp, ci mai degraba de o mai mare autonomie in viata sexuala, la fel cum la douazeci de ani ai descoperit o mai mare autonomie in raport cu parintii tai.
Autor: Dr. Andre Moreau
Sursa: Revista PsihoLife