Testul auditiv (audiometria) face parte din examinarea urechii si evalueaza capacitatea unei persoane de a auzi, prin masurarea abilitatii sunetelor de a ajunge la creier. Sunetele sunt, de fapt, vibratii aflate in mediul inconjurator, de frecvente si intensitati diferite; aerul din canalele si oasele de la nivelul urechii si a craniului, ajuta aceste vibratii sa parcurga drumul dintre ureche si creier, unde sunt "auzite".
Testele auditive determina prezenta hipoacuziei (scaderea capacitatii de a auzi), cat de severa este si care este cauza aparitiei acesteia. Testele auditive ajuta la determinarea felului de hipoacuzie, prin masurarea capacitatii sunetelor de a ajunge in urechea interna prin canalul auditiv (aerul - conduce sunetele) si de a se transmite prin intermediul oaselor (oasele – conducatoare de sunete). Majoritatea testelor auditive cer pacientului sa raspunda la o serie de cuvinte spuse pe tonalitati diferite, dar sunt si teste auditive ce nu necesita raspuns.
Testele auditive sunt efectuate pentru:
- screeningul sugarilor si copiilor pentru probleme auditive ce pot interfera cu abilitatea acestora de a invata, vorbi sau de a intelege limbajul;
- screeningul copiilor si adolescentilor pentru a evidentia o posibila pierdere a auzului; auzul ar trebui verificat la fiecare vizita la medic; la copii, un auz normal este important pentru o dezvoltare corespunzatoare a vorbirii; o parte din problemele de vorbire, invatare sau de comportament ale copiilor sunt determinate de tulburari ale auzului; Academia Americana de Pediatrie recomanda efectuarea unui test auditiv la varstele de 4, 12, 15 si 18 ani;
- ca parte a examinarii fizice de rutina; in general, daca nu se suspecteaza o hipoacuzie, este suficient numai testul in care se soptesc cuvintele;
- a evalua o posibila pierderea a auzului la o persoana ce a observat o problema persistenta auditiva, la una sau la ambele urechi, sau care are dificultati de a intelege cuvintele dintr-o conversatie;
- screeningul problemelor auditive al adultilor: deseori, este diagnosticata gresit o diminuare a capacitatii mentale la varstnici din cauza hipoacuziei (de exemplu, daca o persoana pare sa nu asculte sau sa raspunda la o conversatie);
- screeningul persoanelor ce sunt supuse in mod repetat la zgomote intense sau care iau anumite antibiotice, precum gentamicina;
- determinarea tipului si gravitatii hipoacuziei (conductiva, neurosenzoriala sau ambele):
- in hipoacuzia conductiva, transmiterea sunetelor (conducerea) este blocata si nu poate trece spre urechea interna;
- in hipoacuzia neurosenzoriala, sunetele ajung la nivelul urechii interne, dar o problema a nervilor auditivi sau, mai rar, a creierului, impiedica auzul.
Pacientul ar trebui sa apeleze la medic daca:
- a fost expus recent la un sunet puternic, care a determinat durere sau a fost expus la un zgomot ce a dus la aparitia acufenelor (zgomote in urechi); inainte de efectuarea unui test auditiv trebuie evitate zgomotele puternice pentru aproximativ 16 ore;
- ia sau a luat antibiotice ce pot determina afectarea auzului, precum gentamicina;
- are probleme in a auzi o conversatie normala sau a observat alte semne caracteristice hipoacuziei;
- a avut recent o viroza respiratorie sau o infectie a urechii.
Inainte de a incepe un test auditiv, medicul va verifica daca exista si va indeparta cerumenul (ceara) din canalul auditiv; acesta poate interfera cu abilitatea de a auzi tonuri si cuvinte in timpul testarii. In testul in care pacientul poarta casti, acesta va trebui sa-si indeparteze ochelarii, cerceii sau agrafele pentru par, deoarece impiedica pozitionarea corecta a acestora.
Medicul va apasa pe urechi, pentru a determina daca presiunea exercitata de casti pe urechea externa determina inchiderea canalului auditiv. In acest caz, se va plasa, inainte de testare, un tub subtire de plastic care va mentine canalul auditiv deschis. Daca pacientul poarta o proteza auditiva, aceasta va trebui indepartata inainte de testare. Inainte de efectuarea testului cu potentiale evocate auditive, urechea trebuie spalata.
Testele auditive pot fi efectuate in laboratoare specializate, de catre un specialist (audiologist) sau in cabinetul medical de la scoala sau de la locul de munca, de catre o asistenta medicala, un psiholog, logoped sau de catre un tehnician. Testele auditive evalueaza pierderea auzului.
Testul cuvintelor soptite
In testul cuvintelor soptite, medicul va cere pacientului sa-si acopere una din urechi cu degetul. Apoi acesta se va pozitiona, intai la 30 de cm, apoi la 60 de cm in spatele pacientului si va sopti o serie de cuvinte. Pacientul trebuie sa repete cuvintele pe care le aude. Daca acesta nu percepe cuvintele la o soptire usoara, medicul va rosti cuvintele din ce in ce mai tare, pana cand pacientul le va putea auzi. Fiecare ureche va fi testata separat.
Audiograma cu ton pur
Audiograma cu ton pur utilizeaza un aparat denumit audiometru, ce ruleaza o serie de tonuri prin intermediul unor casti. Aceste tonuri variaza ca nivel (frecventa, masurata in Hertzi) si putere (intensitate, masurata in decibeli). Medicul va controla volumul tonului, reducand puterea pana cand nu mai este auzit de catre pacient. Apoi va mari din nou puterea tonului, pana cand acesta va putea auzi din nou.
Pacientul va trebui sa semnalizeze prin ridicarea mainii sau prin apasarea unui buton, de fiecare data cand aude un ton, chiar si atunci cand acesta este foarte vag. Medicul va repeta de cateva ori aceasta operatiune, folosind un ton cu o frecventa din ce in ce mai mare. Fiecare ureche este testata separat. Apoi castile vor fi indepartate, iar pe osul din spatele urechii va fi plasat un dispozitiv ce vibreaza. Pacientul va trebui sa semnalizeze de fiecare data cand aude un ton.
Testul diapazonului
Diapazonul este un dispozitiv metalic, in forma de furculita, ce produce un ton atunci cand vibreaza. Medicul va lovi diapazonul pentru a-l face sa vibreze si sa emita, astfel, un ton. Acest test stabileste cat de bine circula sunetele prin ureche. In functie de cat de bine aude pacientul sunetele, medicul va stabili daca exista o problema a nervilor sau de conducere a sunetelor catre nervi.
Testul de receptie a vorbirii si de recunoastere a cuvintelor
Testul de receptie a vorbirii si de recunoastere a cuvintelor masoara abilitatea de a auzi si de a intelege o conversatie normala. In aceste teste, pacientul este rugat sa repete o serie de cuvinte simple, spuse la grade diferite de putere. Se mai poate efectua un test ce determina capacitatea pacientului de a repeta o serie de cuvinte familiare, alcatuite din doua silabe. Acest test face diferenta intre hipoacuzia de transmisie si cea neurosenzoriala.
Evaluarea emisiei otoacustice
Testul emisiei otoacustice este folosit deseori pentru screeningul hipoacuziei la nou-nascuti. Acesta este efectuat prin plasarea unui microfon mic in canalul auditiv extern al copilului. Sunetele sunt introduse apoi printr-o sonda mica si flexibila in urechea copilului. Microfonul detecteaza raspunsul urechii interne la sunete. Aceasta investigatie nu face, insa, diferenta intre hipoacuzia de conducere si ce neurosenzoriala (hipoacuzia de perceptie).
Audiograma cu potentiale evocate
Pentru audiograma cu potentiale evocate sunt plasati niste electrozi la nivelul pielii capului si pe fiecare lob al urechii. Prin intermediul unor casti, sunt trimise zgomote asemanatoare unor clicuri si este inregistrat raspunsul. Aceasta investigatie diagnosticheaza hipoacuzia neurosenzoriala.
De retinut!
In mod normal, aceste testari nu implica niciun disconfort.
Testele auditive sunt parte integranta a examinarii urechii si evalueaza capacitatea unei persoane de a auzi.
| Limita auzului in decibeli | Gradul de severitate al hipoacuziei | Capacitatea de a auzi limbajul |
| 0–25 dB | Nici unul | Fara dificultate |
| 26–40 dB | Usor | Dificultate la un discurs care se aude vag sau de la distanta |
| 41–55 dB | Moderat | Dificultate de a auzi o conversatie |
| 56–70 dB | Moderat-sever | Discursul trebuie sa fie tare; dificultate de a auzi conversatia intr-un grup |
| 71–90 dB | Sever | Dificultatea de a auzi un discurs vorbit tare; intelege numai cuvintele tipate sau amplificate |
| 91+ dB | Profund | Poate sa nu inteleaga un discurs amplificat. |
Sunetul este descris in functie de frecventa si intensitate. Limita auzului este data de cat de tare trebuie sa fie un sunet de o anumita frecventa, pentru a fi auzit.
Frecventa sau nivelul, (indiferent daca sunetul este jos sau inalt) este masurata in vibratii pe secunda sau hertzi (Hz). Urechea umana poate auzi in mod normal frecvente de la foarte joase, in jurul a 16 Hz, pana la foarte inalte, in jur de 20 000 Hz. Frecventa unei conversatii normale ce se desfasoara intr-un loc linistit, se intinde pe o plaja de la 500 Hz la 2000 Hz.
Intensitatea sau puterea este masurata in decibeli (dB). Intervalul normal (limita inferioara) al auzului este intre 0 si 25 dB. In cazul copiilor, intervalul normal minim este intre 0 si 15 dB. Un rezultat normal arata ca auzul ambelor urechi se incadreaza in aceste intervale.
Tabelul de mai jos arata legatura dintre cat de puternic trebuie sa fie un sunet pentru a fi auzit si gradul hipoacuziei la adulti:
| Normal | - pacientul aude cuvintele soptite; - aude la fel in ambele urechi tonurile; - poate sa repete 90% pana la 95% din cuvintele spuse la testul de recunoastere; - microfonul detecteaza emisiile urechii interne la testul emisiilor otoacustice; - audiograma potentialelor evocate arata o functie normala a nervilor auditivi. |
| Anormal | - nu poate auzi cuvintele soptite, sau le poate auzi numai cu o ureche; - aude in mod diferit tonurile in cele doua urechi; - poate auzi numai anumite sunete, la un numar crescut de decibeli; - poate auzi sunetele, dar nu poate intelege cuvintele; - nu sunt detectate emisii din urechea interna in testul emisiilor otoacustice; - audiograma potentialelor evocate arata ca nervii auditivi nu functioneaza normal. |
Factorii ce pot influenta acuratetea sau rezultatul testului sunt:
- imposibilitatea de a coopera, urma instructiunile sau de a intelege suficient de bine limbajul, pentru a raspunde in timpul testelor; este dificila efectuarea testelor auditive la copiii mici sau la adultii care au inabilitati fizice sau mentale;
- probleme ale aparaturii, precum casti sparte sau care nu se potrivesc, un audiometru necalibrat sau prezenta zgomotului de fond;
- dificultate de a vorbi sau de a intelege limbajul celui care efectueaza testarea;
- viroza respiratorie sau o infectie a urechii recenta;
- pacientul a stat in ultimele 16 ore in zgomot puternic.
Pot fi folosite si alte teste pentru a evalua auzul.
Acestea includ:
Imitanta acustica (timpanometria si testul de reflex acustic)
Acesta este un test ce dureaza 2-3 minute si masoara cat de bine retransmite urechea medie sunetele. Varful unui mic instrument este introdus in canalul auditiv, care este apoi sigilat. Sunetele si aerul sub presiune sunt dirijate apoi spre timpan. Testul nu este dureros, dar poate determina aparitia unei senzatii de usoara presiune la nivelul urechii sau se poate auzi un ton.
Teste vestibulare
Aceste teste deceleaza problemele urechii interne legate de echilibru si coordonare. In timpul acestor teste pacientul trebuie sa-si mentina echilibrul si coordonarea in timp ce isi misca bratele si picioarele in anumite moduri, stand pe un singur picior, pe calcaie, pe varfuri sau efectueaza alte manevre cu ochii inchisi sau deschisi. In timpul acestor teste medicul va proteja pacientul pentru ca acesta sa nu cada.