Plantele si condimentele sunt utilizate din timpuri stravechi in scop terapeutic, inclusiv pentru ca aduc numeroase beneficii pentru sanatatea pielii.
Continutul important de antioxidanti din sursele alimentare vegetale protejeaza impotriva imbolnavirii tesutului cutanat si a imbatranirii sale premature, motiv pentru care este recomandat sa le introduceti cat mai des in alimentatie.
Cercetatorii au evidentiat in ultimii ani beneficiile plantelor si condimentelor pentru piele si sanatate in general, prin demersurile stiintifice intreprinse. Rezultatele studiilor dedicate acestui subiect confirma efectele terapeutice ale alimentelor vegetale
- Puterea antioxidantilor. Aceste substante preluate din fructe si legume s-au dovedit a fi cei mai mari dusmani ai radicalilor liberi (molecule obtinute de pe urma metabolizarii hranei sau a expunerii la agenti poluanti, fum de tigara, radiatii etc.), care ataca celulele sanatoase ale organismului, inclusiv pe cele cutanate. Astfel, antioxidantii protejeaza impotriva debutului cancerului, a bolilor de inima si a altor afectiuni. Printre acestia se numara si betacarotenul, luteina, licopenul, seleniul si vitaminele A,C si E, cu proprietati terapeutice directe asupra pielii.
- Proprietatile antiinflamatorii. Numeroase plante si condimente au proprietati antiinflamatorii semnificative, importante in prevenirea si tratarea multor afectiuni dermatologice. Inflamatia este considerata a fi un precursor al multor boli cronice, precum cele cardiace, alergiile, sindromul Alzheimer etc.
- Efectele pozitive asupra greutatii corporale. Oscilatiile de greutate afecteaza in mod direct sanatatea pielii, atat pe fondul deshidratarii, devitaminizarii si demineralizarii organismului, cat si prin aparitia de vergeturi, linii fine si riduri pe fondul intinderii pielii. Multe plante si condimente accelereaza metabolismul, induc starea de satietate si amplifica eficacitatea curelor de slabit, contribuind la mentinerea greutatii in parametri normali pe termen lung.
1. Rozmarinul
Compusii organici din rozmarin sunt importanti pentru diminuarea nivelului inflamatiilor in corp, care afecteaza in mod direct sanatatea pielii. In plus, aceasta iarba aromatica s-a dovedit a fi benefica si aparatului cardiac, in cadrul unor studii de specialitate.
Puteti folosi rozmarinul ca ingredient pentru sosul in care marinati carnea, sosul de rosii, tocanite sau produse de patiserie aromate.
2. Musetelul
Aceasta planta utilizata in mod traditional in medicina naturista ajuta la tratarea iritatiilor, petelor rosii, portiunilor exfoliate de piele, pruritului (mancarimilor) si a arsurilor solare. Efectul calmant al musetelului provine din proprietatile sale antiinflamatorii, fiind o alternativa naturala la cortizon. Puteti folosi pliculete reci de ceai de musetel, inmuiate in prealabil in apa calda, direct pe zona afectata.
3. Scortisoara
Scortisoara furnizeaza un aport mai mare de antioxidanti decat 100 de grame de afine, spun nutritionistii. Mai mult decat atat, substantele antioxidante din acest condiment lupta direct impotriva afectiunilor pielii, conferind tesutului cutanat o stralucire sanatoasa.
Scortisoara poate fi adaugata in bauturile calde, in prajituri si placinte, chiar si in unele retete de fel principal. Utilizati doar scortisoara proaspata, pastrata in loc uscat si racoros (caldura si lumina ii deterioreaza continutul de substante antioxidante).
4. Ceaiul verde
Deja cunoscut pentru multiplele sale beneficii asupra sanatatii organismului, ceaiul verde se remarca si prin concentratia crescuta de catechine, compusi cu proprietati antiinflamatorii, antioxidante si anti-imbatranire prematura la nivelul tesutului cutanat.
Dermatologii mai spun ca ceaiul verde, aplicat topic, poate ajuta la ingrosarea epidermei, accelerarea vindecarii ranilor si oprirea productiei de enzime care cauzeaza hiperpigmentarea.
O alta calitate importanta a ceaiului verde este aceea ca planta reduce efectele nocive ale expunerii directe la razele ultraviolete.
5. Ardeiul iute
Vitaminele A si C din ardeiul iute opresc actiunea nociva a radicalilor liberi si previn reducerea nivelului de colagen, responsabil cu mentinerea integritatii si elasticitatii pielii. Capsacina din ardeii iuti rosii este un antioxidant care functioneaza ca o lotiune de protectie solara in fata razelor UV.
6. Trifoiul rosu
Pacientii care sufera de dermatita atopica pot utiliza trifoiul rosu pentru ameliorarea simptomelor de roseata, descuamare si prurit. Aceasta planta curativa ajuta la eliminarea toxinelor din fluxul sanguin, care declanseaza inflamatiile responsabile cu debutul bolii.
Puteti utiliza trifoul rosu aplicat topic pe zona bolnava sau il puteti consuma sub forma de ceai (puneti la infuzat 2-3 lingurite de flori uscate in apa fierbinte timp de jumatate de ora si beti 2-3 cani pe zi). Aceeasi planta poate fi administrata sub forma de supliment alimentar (40-160 mg pe zi) sau ca ingredient in unguente.
7. Turmericul
Acest condiment de origine indiana a inceput sa fie tot mai popular si in tara noastra, nu doar pentru gustul sau special, ci si datorita proprietatilor sale terapeutice. Turmericul are un continut bogat curcumina, antioxidant care inhiba angiogeneza (dilatarea vaselor de sange) si dezvoltarea melanomului, cel mai periculos tip de cancer de piele.
Adaugati turmericul in omlete, paste, salate, supe savuroase, sosuri, pilaf sau chiar in ceaiul de ghimbir.
8. Feniculul
Radacina de fenicul este benefica, in special, pentru ingrijirea pielii sensibile, deoarece reduce roseata si iritatiile, vindecand totodata si leziunile provocate de razele soarelui. Tot feniculul contribuie la tonifierea pielii si la curatarea ei in profunzime.
9. Ghimbirul
Aceasta planta cu adevarat miraculoasa pentru sanatate contine aproximativ 40 de tipuri de compusi antioxidanti care protejeaza impotriva imbatranirii premature a pielii. Ghimbirul imbunatateste aspectul tesutului cutanat prin eliminarea toxinelor si stimularea circulatiei sanguine, facilitand transportul nutrientilor in derma.
Tot ghimbirul calmeaza arsurile solare, vindeca acneea, elimina petele si trateaza cicatricele hiperpigmentate.
Ghimbirul poate fi consumat sub forma de ceai, aplicat topic ca ingredient in masti cosmetice preparate acasa sau ca substanta activa in diverse produse de ingrijire a pielii.