9 obiceiuri de infrumusetare care pot pune sanatatea in pericol

Generalitati

Multe obiceiuri de infrumusetare moderne adoptate de femeile din lumea intreaga pot ajunge sa faca mai mult rau, decat bine.

Cu alte cuvinte, exista o serie de riscuri pentru sanatate asociate cu folosirea produselor cosmetice si de machiaj sau a dispozitivelor de ultima generatie pentru obtinerea unei manichiuri perfecte.

Amenintarile de acest tip nu sunt cunoscute de o buna parte din utilizatoare, spun specialistii, ceea ce face folosirea lor cu atat mai periculoasa.

Riscurile posibile in ritualul zilnic de infrumusetare

Ritualul zilnic de infrumusetare al unei femei moderne include aplicarea machiajului la primele ore ale diminetii, folosirea unui parfum persistent si vizitarea saloanelor de cosmetica pentru coafuri sofisticate sau manichiura si pedichiura permanente.

Desi au devenit o parte esentiala din viata reprezentantelor sexului frumos, toate aceste obiceiuri de infrumusetare pot creste sansele dobandirii mai multor probleme de sanatate, unele dintre ele foarte grave. Aflati care sunt acestea, potrivit specialistilor.

1. Manichiura cu gel

Ultimele tendinte in ingrijirea si cosmetizarea unghiilor promoveaza intens manichiura cu gel, mult mai rezistenta si mai aspectuoasa decat cea conventionala si preferata de multe dintre clientele saloanelor de infrumusetare.

Academia Americana de Dermatologie avertizeaza asupra posibilelor efecte secundare nedorite ale acestui proces, respectiv subtierea si deteriorarea unghiilor naturale, precum si riscul crescut de dezvoltare a cancerului de piele in urma expunerii la radiatiile UV.

Cercetari diverse efectuate in ultimii ani confirma aceasta ipoteza ingrijoratoare. Potrivit unui studiu de caz publicat in Arhivele Dermatologiei in luna aprilie 2012, doua femei au dezvoltat cancer de piele non-melanom la nivelul mainilor, cel mai probabil din pricina expunerii prelungite la ultravioletele emise de aparatele pentru fixarea gelului pe unghii. Pacientele au apelat la manichiura cu gel de circa doua ori pe luna, timp de 15 ani.

2. Folosirea parfumului si a lotiunilor de corp

Parabenii si aromele puternice sunt doi factori declansatori ai reactiilor alergice dupa utilizarea parfumurilor si a lotiunilor de corp. Medicii dermatologi constata acest tip de probleme in randul pacientilor in fiecare zi si recomanda incetarea utilizarii produselor cosmetice care contin ingredientele responsabile cu simptomele alergice.

Unele lotiuni solare, in special cele care au in compozitie octil salicilat, declanseaza deseori reactii alergice dupa utilizare. Persoanele cu piele sensibila sau predispozitie la alergii sunt sfatuite de specialisti sa utilizeze parfumuri, creme si lotiuni de corp cu ingrediente naturale, fara parfum si parabeni.

3. Utilizarea zilnica a rimelului

Bacteriile se pot acumula cu rapiditate in periuta rimelului de ochi, de aceea utilizarea acestui produs de machiaj poate creste riscul dezvoltarii infectiilor. Dintre toate cosmeticele, rimelul este cel care expira cel mai repede, de aceea folosirea aceluiasi produs mai mult de doua luni poate fi periculoasa.

Intrucat zona ochilor este predispusa reactiilor alergice, aplicarea unui rimel contaminat poate conduce la instalarea dermatitei pleoapelor. Aceeasi afectiune mai poate fi provocata de apropierea unghiilor proaspat vopsite de ochi, unde pot lasa in urma reziduuri cu efect alergen.

4. Imprumutarea produselor de machiaj

Un alt obicei periculos pentru sanatate este imprumutarea produselor de machiaj folosite deja de alta persoana si posibil contaminate cu germenii acesteia. Rimelul, rujul sau pensulele de machiaj nu trebuie sa fie folosite niciodata in comun.

Mai mult decat atat, studiile au descoperit colonii de bacterii, precum E. coli sau stafilococii, in componenta produselor de tip tester disponibile la raioanele de machiaj din magazine.

5. Expunerea la chimicalele din cosmetice

In ultimii ani, s-au discutat intens consecintele introducerii substantelor chimice in cosmetice, in special a ftalatilor si parabenilor. Desi ipotezele raman controversate, expunerea la aceste ingrediente ar putea creste riscul de imbolnavire.

Ftalatii, care se regasesc in special in oja de unghii si in sapun, sunt asociati cu probleme de sanatate precum tulburarile hormonale si diabetul. Parabenii, introdusi mai ales in deodorante, produse de machiaj, sampon, lotiuni si creme, ar putea fi un factor de risc pentru cancerul mamar.

6. Neindepartarea machiajului inainte de culcare

Multe dintre efectele secundare nedorite ale utilizarii machiajului provin din nerespectarea purtarii corecte a produselor de acest tip. Neindepartarea machiajului inainte de culcare cu un demachiant potrivit tipului de ten poate compromite sanatatea pielii in mai multe moduri, de la aparitia acneei, pana la imbatranirea prematura a tesutului cutanat, sustin medicii dermatologi.

7. Folosirea pensulelor de machiaj murdare

Pensulele de machiaj pot fi o sursa sigura de germeni atunci cand nu sunt curatate in mod regulat. Desi aceste ustensile cosmetice nu par a fi murdare de obicei, ele pot gazdui bacterii care sunt transferate intre perii desi si ten la fiecare aplicare a machiajului.

Curatati pensulele de machiaj in apa cu sapun cel putin o data la doua saptamani, pentru a preveni infectarea tenului.

8. Vopsirea parului

Multe vopsele de par au in compozitie o substanta chimica numita fenilendiamina, responsabila cu reactii alergice constatate de medicii dermatologi. Simptomele cutanate apar de regula la nivelul scalpului si in jurul ochilor. Daca suspectati reactii similare in contact cu vopseaua de par, apelati la ajutorul unui alergolog in vederea stabilirii sensibilitatii la ingredientele produsului.

9. Utilizarea cosmeticelor cu gluten

Cercetatorii si gastroenterologii anuntau in luna noiembrie 2011 ca persoanele care sufera de boala Celiaca pot avea de suferit de pe urma utilizarii cosmeticelor care contin gluten. Desi acesta din urma nu se poate absorbi in organism prin piele, reziduurile sale provenite din creme, lotiuni si produse de machiaj pot ajunge sa fie ingerate.

Glutenul continut de cosmetice este rareori mentionat pe eticheta produselor, ceea ce poate fi o mare problema pentru suferinzii de boala Celiaca. Cateva companii din industrie au lansat game speciale de produse sigure pentru aceasta categorie de consumatori.