Negii genitali (verucile genitale sau condiloamele genitale) sunt mici excrescente de culoarea pielii sau umflaturi cauzate de diferite tulpini ale virusului Papiloma Uman (HPV), pe care il contacteaza cel putin 50% din populatia adulta activa sexual.
Negii genitali afecteaza tesuturile umede de la nivelul aparatului reproducator sau al anusului si sunt de cele mai multe ori dificil de observat cu ochiul liber.
Intrucat exista peste 100 de tipuri de HPV, unele dintre acestea produc negi in diferite zone ale corpului, precum talpile sau palmele. Unele tulpini pot cauza si cancer (tipurile de HPV cu risc ridicat), pe cand altele determina aparitia condiloamelor genitale.
Cei mai multi negi genitali sunt cauzati de tipurile 6 si 11 de HPV si pot sa apara si la nivelul cavitatii bucale, in afara de vulva, vagin, cervix, rect, anus, penis sau scrot. Negii genitali se transmit prin contactul direct al pielii, de regula in timpul preludiului.
Aproximativ 500.000 - 1 milion de oameni sunt diagnosticati cu negi genitali in fiecare an, aceasta boala cu transmitere sexuala fiind foarte raspandita.
Cauza aparitiei negilor genitali este papilomavirusul uman (HPV). Exista peste 40 de tulpini diferite ale virusului care afecteaza direct regiunea genitala si care se transmit pe cale sexuala. In cele mai multe cazuri, sistemul imunitar elimina singur virusurile genitale HPV, inainte sa apara semne si simptome ale infectiei.
Centrul de Prevenire si Control al Bolilor din SUA estimeaza ca cel putin o jumatate din persoanele active sexual ajung sa fie infectate cu o tulpina a virusului genital HPV intr-un anumit moment al vietii. Factorii de risc care maresc sansele ca acest lucru sa se intample sunt
- Prezenta unei alte boli cu transmitere sexuala;
- Intretinerea de raporturi sexuale neprotejate cu mai multi parteneri;
- Inceperea vietii sexuale la o varsta frageda;
- Viata intima cu o persoana al carei istoric sexual este necunoscut sau tinut secret;
Simptomele comune ale negilor genitali sunt umflaturile de culoarea pielii, moi la atingere, cu aspect de conopida. De regula, apar in mai multe zone si se pot grupa in buchete extinse. Negii genitali nu sunt durerosi, insa pot produce prurit (mancarimi).
Negii genitali pot fi vizibili la nivelul vulvei si vaginului, colului uterin, penisului, anusului sau uretrei. Este posibil sa erupa si la nivelul gurii, pe buze, limba, cerul gurii sau in gat. Verucile genitale apar dupa o perioada de 6 saptamani - 6 luni de la infectare, insa perioada de incubatie a virusului poate fi si mai lunga.
De asemenea, negii genitali pot creste intr-un ritm accelerat in timpul sarcinii sau cand sistemul imunitar al persoanei infectate este slabit de
- chimioterapie;
- diabet;
- HIV-SIDA;
- boala Hodgkin;
- medicamentatia post-transplat;
In cazul femeilor, negii genitali pot creste pe suprafata vulvei sau a perineului, la nivelul anusului si al colului uterin. La barbati, negii genitali apar de regula in partea superioara a organului genital, pe suprafata scrotului sau a anusului. Negii genitali de la nivelul cavitatii bucale sunt cauzati, de regula, de sexul oral neprotejat.
Simptomele specifice in cazul negilor genitali sunt
- umflaturi mici, de culoarea pielii sau gri, in regiunea genitala;
- cativa negi crescuti in grup, luand forma conopidei;
- mancarimi sau disconfort in zona pubiana;
- sangerari in timpul actului sexual;
Negii genitali pot ramane suficient de plati si mici, incat sa nu se observe cu ochiul liber, dar pot creste si se pot multiplica in grupuri extinse. La sesizarea acestor excrescente in regiunea genitala, se impune efectuarea unui control medical de specialitate cat mai curand posibil.
Intrucat este deseori dificila detectarea negilor genitali cu ochiul liber, medicul poate aplica o solutie diluata cu acid acetic, menita sa albeasca verucile daca ele exista. Negii pot fi apoi analizati in detaliu cu ajutorul unui instrument special de marire, numit colposcop.
Testul Papanicolau este cel mai important mijloc de diagnosticare a infectiilor cu virusul HPV in cazul femeilor, nu doar pentru depistarea tulpinii papilomavirusului, ci si pentru detectarea eventualelor modificari vaginale si cervicale provocate de negii genitali, care ar putea fi un semn timpuriu de cancer cervical (o posibila complicatie a infectiei cu o tulpina HPV).
Doar anumite tipuri de virusuri HPV au fost asociate de-a lungul timpului cu cancerul de col uterin. O mostra a celulelor cervicale, prelevata prin efectuarea testului Papanicolau, poate fi examinata din prisma capacitatii sale de a cauza cancerul. Acest tip de test special pentru HPV este efectuat, de regula, in randul femeilor de peste 30 de ani, deoarece inainte de aceasta varsta sistemul imunitar poate sa elimine singur tulpinile papilomavirusului, fara sa fie nevoie de tratament.
In cazul in care negii genitali nu cauzeaza disconfort, ar putea sa fie nevoie de tratament. Insa cand simptomele includ pruritul, durerile, arsurile sau negii crescuti in clustere (cu impact emotional semnificativ), se poate recurge la medicamentatia de specialitate sau chiar la interventia chirurgicala. Chiar si in urma operatiei, insa, leziunile pot oricand sa reapara.
Tratamentele pentru negii genitali care se pot aplica topic sunt
- Cremele cu imiquimod. Ajuta sistemul imunitar sa elimine virusul si pot cauza efecte secundare, precum blisterele, dureri corporale, tuse, eruptii cutanate si oboseala.
- Podofilina si podofilox. Podofilina este o rasina de natura vegetala care distruge tesutul negilor genitali. Podofiloxul contine acelasi ingredient activ, insa poate fi aplicata si acasa (nu doar de medicul specialist).
- Acidul tricloracetic. Acest tratament chimic cauterizeaza negii genitali, insa poate avea ca efecte secundare iritatiile usoare, ranile sau durerea.
Interventiile chirurgicale pentru eliminarea negilor genitali pot fi crioterapia (inghetarea negilor cu nitrogen lichid), electrocauterizarea (acest procedeu foloseste curentul electric pentru a arde negii), excizia chirurgicala (taierea negilor cu ajutorul unor instrumente chirurgicale speciale) sau operatia cu laser (pentru formele grave de negi genitali).
Cea mai buna cale de prevenire a aparitiei negilor genitali este vaccinarea impotriva celor doua tulpini ale virusului HPV care cauzeaza 90% din toate imbolnavirile de acest tip.