Studiu: Deficienta de vitamina D pune sarcina in pericol!

Gravidele care sufera de deficienta de vitamina D in primele 26 saptamani de sarcina prezinta un risc crescut de preeclampsie, potrivit unui studiu recent, spornsorizat de US National Institutes of Health, si publicat in jurnalul Epidemiology.

Preeclampsia, o forma de hipertensiune arteriala, este una dintre cele mai grave complicatii care pot aparea in sarcina, putand conduce la avort spontan si alte afectiuni care pot pune sanatatea fatului in pericol.

Exista mai multi factori de risc care predispun gravidele la preeclampsie - obezitate, fumat, boli cronice, varsta frageda etc. Cel mai nou studiu realizat de americani adauga si deficienta de vitamina D pe lista acestora.

Cercetatorii au comparat nvelurile vitaminei D la doua grupuri de femei 700, care suferisera de preeclampsie in sarcina si 3000, care avusesera sarcini normale, fara complicatii. Acestia au descoperit ca nivelurile normale de vitamina D scad cu aproximativ 40% riscul de preeclampsie la gravide.

Desi oamenii de stiinta au constatat ca gravidele care facusera preeclampsie aveau niveluri scazute de vitamina D in organism, nu au reusit sa gaseasca dovezi stiintifice care sa ateste ca exista o relatie de cauzalitate intre deficienta vitaminica si complicatia de sarcina.