Femeile de peste 40 ani pot observa cum organismul lor incepe sa treaca prin transformari noi, aduse preponderent de modificarile hormonale care se petrec in perimenopauza.
Din acest motiv, devine necesara o ingrijire suplimentara a starii de sanatate, precum si o monitorizare mai atenta a vulnerabilitatilor specifice varstei mijlocii.
Varsta de 40 de ani este un prag important al vietii, ce merita sa fie sarbatorit, dar si considerat un semnal de alarma pentru riscul crescut de instalare a diverselor probleme de sanatate.
Modul de viata trebuie sa fie pus acum sub lupa, astfel incat lucrurile benefice sa fie potentate, iar cele nocive sa fie eliminate complet.
Urmatorii pasi de ingrijire a starii de sanatate pentru femeile de peste 40 de ani sunt esentiali pentru prevenirea imbolnavirii si cresterea calitatii vietii, pana la adanci batraneti.
Femeile de peste 40 de ani care folosesc pilule orale contraceptive sunt sfatuite de specialisti sa schimbe metoda de prevenire a unei sarcini nedorite.
Anticonceptionalele orale pot provoca diverse probleme la nivelul sistemului cardiovascular, cu atat mai mult daca exista deja un risc crescut in aceasta directie.
Medicii spun ca pilulele contraceptive orale devin factori de risc semnificativi pentru bolile de inima, dupa implinirea varstei de 40 de ani.
Varsta mijlocie este marcata, in cazul femeilor, de aparitia primelor semne ale instalarii menopauzei.
Menstruatiile pot deveni neregulate, ca apoi sa fie insotite si de alte semne specifice finalului perioadei reproductive.
Un control ginecologic este calea cea mai buna de identificare a simptomelor si de ameliorare a lor, cu ajutorul medicului specialist.
Sanatatea osoasa devine un subiect sensibil pentru femeile de peste 40 de ani, care incep sa fie expuse unei predispozitii majore la osteoporoza.
Introduceti in dieta cat mai multe surse naturale de calciu si discutati cu medicul personal despre posibilitatea administrarii unui supliment alimentar cu calciu si vitamina D (aceasta vitamina este esentiala pentru absorbtia calciului in oase).
Tot medicul va poate recomanda, dupa caz, un test de absorbtiometrie (pentru masurarea densitatii osoase). In acest fel, puteti sa cunoasteti in timp util daca exista o susceptibilitate la osteoporoza.
Dupa varsta de 40 de ani, analizele de tip screening regulate nu mai sunt optionale.
Ele devin cea mai sigura si eficienta cale de a depista la timp bolile grave, responsabile cu milioane de decese premature ale femeilor de varsta mijlocie din fiecare an.
Aveti grija sa efectuati mamografii regulate, analize de depistare a diabetului incepand cu varsta de 45 de ani si o colonoscopie anuala cand impliniti 50 de ani (chiar mai devreme, daca stiti ca aveti un risc crescut de imbolnavire in aceasta directie).
Bolile tiroidiene sunt mai frecvente in randul femeilor de varsta mijlocie, de aceea este recomandat sa intrebati medicul daca nu ar fi cazul sa faceti analize specializate in acest sens.
Pe masura ce inaintam in varsta, functiile cognitive au nevoie de mai multa atentie, de aceea femeile de peste 40 ani trebuie sa incerce sa ramana cat mai stimulate mental.
Acest lucru inseamna ca devin necesare eforturile de antrenare a creierului, prin puzzle-uri, jocuri de inteligenta, socializare, inceperea unor hobby-uri noi, invatarea unei limbi straine sau participarea la un curs de perfectionare intr-un anumit domeniu.
O alta transformare neplacuta dupa varsta de 40 de ani este pierderea masei musculare si a flexibilitatii corpului.
In fiecare an dupa acest prag al etatii, densitatea musculara scade cu cateva procente, spun statisticile medicale.
Sigur ca aceste fenomene nu se petrec peste noapte, motiv pentru care se poate interveni eficient in prevenirea lor.
Exercitiile fizice de forta, efectuate dupa obtinerea aprobarii medicului, va ajuta sa va mentineti musculatura in forma (deci sa preveniti atrofia musculara), echilibrul corporal si starea generala de bine.
Mai mult decat atat, specialistii spun ca dezvoltarea masei musculare ajuta la ameliorarea simptomelor de artrita, previne osteoporoza, durerile de spate, diabetul, obezitatea si depresia.
Daca simtiti ca v-ati pierdut flexibilitatea corporala, trebuie sa stiti ca aceasta problema este asociata deseori cu rigiditatea arteriala, ceea ce inseamna ca inima lucreaza mai mult pentru a pompa sangele.
Cercetatorii au descoperit recent ca exercitiile de intindere a muschilor sunt benefice in mod direct flexibilitatii arterelor.
Efectuati-le cand aveti ocazia si veti preveni eficient infarctul miocardic sau atacul vascular cerebral.
Varsta mijlocie vine si cu o serie de probleme legate de digestie si greutate, ceea ce se traduce prin necesitatea de corectare a comportamentului alimentar dupa 40 de ani.
Medicii nutritionisti va recomanda sa consumati zilnic mai multe fibre, pentru normalizarea miscarilor intestinale, reglarea nivelului de colesterol, mentinerea unei greutati sanatoase, reducerea nivelului de glicemie si prevenirea constipatiei cronice.
Introduceti in alimentatie alimente din cereale integrale, legume, nuci, seminte, fructe si legume. In acest mod, suplimentati atat aportul ideal de fibre, cat si portia zilnica de vitamine, minerale si antioxidanti.
Niciodata nu este prea tarziu pentru a renunta la obiceiurile nesanatoase, care va imbatranesc prematur, va predispun bolilor cronice si va scurteaza durata de viata.
Daca ati incercat de ceva timp sa abandonati fumatul sau alcoolul, dupa 40 de ani este absolut necesar sa va concentrati eforturile in acest sens si sa va duceti planul pana la capat.
Studiile arata ca persoanele care renunta la fumat la varsta mijlocie, isi prelungesc viata cu minimum 5-10 ani, reducandu-si riscul de boli cardiace si cancer pulmonar.