Gravidele care primesc cel putin cinci mesaje text pe saptamana despre importanta vaccinului antigripal sunt mai dornice sa se imunizeze impotriva gripei decat cele care sunt informate despre imunizari telefonic sau deloc, sustin specialistii americani de la Universitatea Columbia.
Mesajele scrise au un impact important in cresterea ratei de vaccinare antigripale in randul gravidelor care locuiesc in zone urbane si au venituri reduse. Aceasta este concluzia cercetatorilor americani, care dupa studii si analize amanuntite, au descoperit ca femeile insarcinate care primesc cel putin cinci texte informative despre importanta acestui vaccin au mai multa incredere in el decat cele carora le sunt amintite aceste beneficii telefonic sau deloc.
Desi gravidele reprezinta o categorie de persoane care pot face vaccinul antigripal in siguranta, foarte putine femei recurg la aceasta masura profilactica, din cauza increderii scazute in el sau a consecintelor negative pe care substantele din el le-ar putea avea asupra sarcinii.
Aceste texte informative cresc increderea in imunizare, specialistii descoperind ca numarul femeilor insarcinate care s-au vaccinat a crescut cu 30% dupa primirea acestor mesaje text.