Pietrele la rinichi sau calculii renali sunt formatiuni solide create de sarurile si mineralele din urina foarte concentrata. Acestea pot ramane la nivelul rinichilor sau pot calatori de-a lungul tractului urinar, iar daca dimensiunea lor este suficient de mare pentru a produce blocaje, apar senzatii intense de durere si chiar sangerari.
Pietrele la rinichi sunt unele dintre cele mai frecvente afectiuni ale tractului urinar, iar persoanele supraponderale sau obeze sunt mai predispuse imbolnavirii, decat cele normoponderale. De asemenea, persoanele care nu consuma suficiente lichide sunt supuse unui risc mai mare de dezvoltare a calculilor renali, intrucat urina lor este mai concentrata.
Toti oamenii prezinta anumite formatiuni cristalizate in urina, chiar si cei care nu ajung niciodata sa sufere de pietre la rinichi. Urina, produsa in rinichi, contine in mod natural substante care conduc la formarea cristalelor solide calciu, oxalat, sodiu, fosfor si acid uric si chiar cistina (in cazul persoanelor care au mostenit genetic boala numita cistinurie).
Compusii care se pot transforma in calculi renali provin din fluxul sanguin si ajung in urina, intrucat rinichii actioneaza ca un filtru asupra sangelui si regleaza cantitatea constituentilor de aceasta natura ce urmeaza sa fie reabsorbita de rinichi (ca apoi sa ajunga din nou in circulatia sanguina) sau este ulterior eliminata prin aparatul excretor.
In afara de aceste minerale si substante ce se pot solidifica, mai exista si anumite proteine si compusi care inhiba formarea cristalelor. Exemple de inhibitori ai calculilor renali in urina sunt volumul total al urinei produse (cu cat este mai mare, cu atat mai putin concentrata va fi, deci mai putin predispusa suprasaturatiei), citratul, magneziul, pirofosfatul, fitatul si proteinealte molecule derivate din metabolismul normal, denumite generic macromolecule urinare. Acesti inhibitori ajuta eliminarea cristalelor inainte ca acestea sa se ataseze rinichilor si sa formeze calculi de dimensiuni diverse.
Pentru ca formarea cristalelor sa evolueze, din pietre de foarte mici dimensiuni, spre calculi voluminosi, urina trebuie fie sa devina suprasaturata, fie sa fie produsa intr-un volum foarte mic. Alte conditii de calcifiere a cristalelor sunt concentratiile ridicate anomale de promotori, concentratiile foarte mici de inhibitori sau orice combinatie nefericita intre cele doua.
In conditii normale, exista un echilibru intre promotorii si inhibitorii calculilor, care permite eliminarea prin urina a cristalelor minuscule, insesizabile cu ochiul liber. Asadar, cand cristalele raman suficient de mici, iar urina este diluata atat cat sa nu ajunga suprasaturata, cristalele vor calatori lin in urina, prin uretere si vezica urinara, fara sa produce simptome suparatoare.
Din pacate, acest echilibru dezirabil intre promotorii si inhibitorii pietrelor la rinichi nu exista in cazul tuturor, din pricina unor factori genetici sau care tin de stilul de viata.
Depistarea pietrelor la rinichi are loc, de regula, cand calculii renali devin suficient de mari pentru a bloca trecerea normala a urinei in tractul urinar (pietrele de mici dimensiuni pot fi eliminate fara constientizarea prezentei lor). Cand acest lucru se intampla, pot sa apara urmatoarele simptome
- dureri severe la nivelul spatelui inferior, abdomenului sau al zonei inghinale;
- urinari frecvente si dureroase;
- hematurie (sange in urina);
- senzatii de greata si varsaturi;
Persoanele care experimenteaza dureri intense si bruste la nivel lombar sau abdominal trebuie sa apeleze de urgenta la ajutorul unui medic. Acest simptom poate sa indice si alte probleme medicale in afara de pietrele la rinichi, precum apendicita sau sarcina ectopica. De asemenea, urinatul dureros este un simptom frecvent al infectiilor de tract urinar sau al bolilor cu transmitere sexuala.
Daca pietrele la rinichi sunt suficient de mici, medicul specialist poate recomanda administrarea de analgezice si stimularea eliminarii naturale a calculilor, printr-un consum sporit de lichide - de minimum 10 pahare de apa plata pe zi.
Daca piatra la rinichi este mai mica de 5 mm, exista 90% sanse ca aceasta sa fie expulzata din tractul urinar fara alte interventii. In cazul in care calculul masoara intre 5 mm si 10 mm, probabilitatea ca acesta sa fie eliminat la urinat sunt de 50%. Sigur ca atunci cand pietrele la rinichi depasesc pragul de 10 mm, exista si alte variante de tratament disponibile.
- Medicamentele alfa-blocante. Aceste substante relaxeaza peretii uretrei si ii dilata, astfel incat piatra sa patrunda mai usor pe canalul marit. Alte medicamente pot preveni formarea altor pietre, deci aparitia de complicatii.
- Terapia cu unde-soc. O practica medicala frecventa pentru tratarea pietrelor la rinichi este socul extracorporal cu unde de litotripsie, ce foloseste unde-soc pentru a sfarama calculii renali, astfel incat sa se poata misca mai usor in tractul urinar. Efectele secundare posibile sunt leziunile locale, sangerarile si senzatiile de durere dupa efectuarea procedurii.
- Ureteroscopia. Cand calculii renali ajung foarte aproape de vezica urinara, ureteroscopia este procedura medicala cel mai des folosita. Un tub subtire este introdus prin uretra, pana la piatra formata, astfel incat medicul chirurg sa poata rupe piatra, pentru a scoate fragmentele prin tub.
Pietrele foarte mari formate la nivelul rinichilor pot necesita interventie chirurgicala pentru a fi eliminate. Dupa ce medicul ajunge sa extraga calculii, ii supune unei analize chimice atente, pentru a le afla compozitia. Aproape 80% din pietrele la rinichi sunt constituite din calciu, restul compusilor fiind de regula acid uric, cistina sau struvit. Odata aflata compozitia calculilor, se pot formula strategii concrete de prevenire a noilor formatiuni de acest tip.
Factorii de risc in cazul formarii pietrelor la rinichi sunt controlabili, prin evitarea consumului deficitar de apa, a dietei axate preponderent pe proteine, sodiu si alimente cu concentratie mare de oxalat (ciocolata sau legumele verzi). Acumularea excesiva de kilograme in plus si administrarea anumitor medicamente sunt alti doi factori care pot fi evitati, pentru prevenirea aparitiei calculilor renali.