Cu ajutorul catorva masuri esentiale de prevenire a imbatranirii pielii, semnele care dau de gol inaintarea in varsta pot sa apara mai tarziu si sa fie mai putin observabile.
Ritualul de ingrijire poate sa aiba un impact real asupra liniilor fine si a ridurilor, motiv pentru care respectarea lui regulata poate fi un adevarat cec in alb pentru un ten cu aspect cat mai tanar.
Stratul superior al pielii gazduieste interactiunea dintre colagen si elastina, cele doua proteine care intretin fermitatea pielii. Odata cu inaintarea in varsta, reteaua de fibre se slabeste, iar odata cu pierderea sustinerii date de aceasta structura, pielea se lasa si se rideaza.
Subtierea tesutului cutanat, deshidratarea si pierderea grasimii naturale a pielii sunt alti trei factori-cheie in imbatranirea acesteia. Ingrijirea pielii, inca de la varsta de 25 de ani, asigura intretinerea ei in forma ideala pana la varste inaintate.
Niciodata nu este prea tarziu sa incepeti un ritual regulat de ingrijire a pielii. Procesul gradual de imbatranire a acesteia incepe inca din tinerete, chiar daca semnele raman foarte putin vizibile in prima parte a vietii. Predispozitia genetica, obiceiurile zilnice sau expunerea neprotejata la soare pot grabi in mod alarmant imbatranirea tesutului cutanat. Urmatoarele masuri pe care le puteti lua pentru mentinerea esteticii pielii pot amana considerabil de mult aparitia semnelor de imbatranire a pielii.
1. Demachiati-va tenul cu produse delicate
Primul pas intr-un ritual corect de ingrijire a pielii este folosirea de produse delicate, adaptate tipului de piele. Daca aveti pielea uscata, folositi un demachiant cu textura cremoasa, iar daca aveti tenul gras, optati pentru o formula non-uleioasa, preferabil sub forma de spuma. Un ten sensibil va avea nevoie de un produs fara parabeni si fara parfum, in mod ideal recomandat de medicul stomatolog dupa efectuarea unui control de specialitate.
La fel de importanta este si temperatura apei cu care va clatiti tenul. Aceasta trebuie sa fie rece sau calduta, niciodata fierbinte. Apa supraincalzita indeparteaza uleiurile naturale protectoare ale pielii, determinand uscarea excesiva a acesteia. Uscati pielea cu un prosop moale prin tamponari usoare, niciodata miscari de frictiune apasate.
2. Hidratati-va in permanenta pielea
O piele frumoasa si tanara are nevoie de un nivel optim de hidratare. Sub efectul factorilor nocivi de mediu, umiditatea naturala a pielii se poate pierde, crescand riscul aparitiei primelor semne de imbatranire. Din acest motiv, utilizarea unei creme hidratante de doua ori pe zi, dimineata si seara, dupa curatarea tenului, este a doua masura foarte importanta pentru mentinerea pielii in forma ideala.
Pielea grasa, predispusa eruptiilor acneice sau excesului de sebum, are si ea nevoie de aplicarea unei creme hidratante, insa una usara, fara ulei in compozitie. Pielea uscata are nevoie de mai mult de 2 aplicari de crema pe zi, intens hidratanta.
3. Protejati-va pielea de razele UV
Fara o protectie constanta impotriva radiatiilor UV, pielea nu poate sa ramana sanatoasa, radianta si lipsita de semne distinctive pana la adanci batraneti. Daca vi se pare incomod sa aplicati o lotiune solara pentru fata in fiecare zi, puteti achizitiona o crema hidratanta care are si acest ingredient important - factorul SPF de minimum 30. Razele UV pot ajunge in contact cu pielea si prin geamul locuintei sau prin nori, de aceea este important sa va protejati in permanenta, chiar si in zilele innorate sau cand stati acasa.
4. Suprapuneti mai multe straturi de produse pentru ingrijire
Suprapunerea produselor pentru ingrijirea pielii este recomandata de medicii stomatologi, pentru efecte optime in hranirea si protectia tesutului cutanat. Pe timp de zi, aplicati pe tenul proaspat curatat un strat de crema hidratanta, apoi un strat de lotiune solara (daca nu este inclusa in crema), apoi machiajul obisnuit (fondul de ten cu ingrediente minerale si vitamina E poate aduce chiar beneficii tenului).
Noaptea, dupa curatarea chipului, aplicati un produs anti-imbatranire (ser, ulei etc.), apoi crema hidratanta de noapte.
5. Exfoliati celulele moarte
Exfolierea pielii este foarte necesara pentru curatarea pielii de celulele moarte, care conduc la blocarea porilor cu sebum si impuritati, respectiv la formarea punctelor negre si la potentiale infectii cutanate superficiale.
Acest proces foarte simplu de ingrijire se poate realiza cu produse din magazinele de specialitate sau, la fel de bine, cu masti de exfoliere preparate acasa (din galbenus de ou si malai, zahar si zeama de lamaie etc.). Folositi o carpa moale pentru a masa toate regiunile fetei.
Daca aveti pielea uscata, apelati la exfoliere maximum o data pe saptamana (pentru prevenirea iritatiilor). O piele grasa poate fi exfoliata de 2-3 ori pe saptamana. In cazul in care suferiti de acnee sau aveti un ten sensibil, solicitati recomandarea medicului dermatolog in alegerea modalitatii corecte de exfoliere.
6. Folositi produse de iluminare a tenului
Anumite produse de ingrijire a tenului contin ingrediente care indeparteaza bland stratul de celule moarte, lasand in urma stratul curat, luminos si proaspat al pielii. Acestea contin acid salicilic sau retinoizi, de pilda. Acelasi efect se poate obtine si prin tratamente cosmetice de microdermabraziune sau peeling chimic.
7. Utilizati creme cu ingrediente naturale din fructe
Pielea are nevoie de aceeasi nutrienti cu care organismul se hraneste. Unele studii arata ca ingredientele naturale din fructe pot imbunatati aspectul pielii si pot creste nivelul de protectie a acesteia, de aceea sunt recomandate cremele si serurile care contin vitamina C si E (protejeaza impotriva razelor UV) sau vitamina A si B3 (ajuta la regenerarea pielii in urma agresiunilor suferite sub efectul ultravioletelor).
8. Nu neglijati micile afectiuni ale pielii
Punctele negre si acneea nu sunt probleme de care trebuie sa se preocupe doar adolescentii. Aceste afectiuni minore pot sa apara si la varsta adulta, iar daca nu sunt tratate la timp, pot conduce la complicatii si la imbatranirea prematura a pielii. Medicul dermatolog si medicul estetician pot depista cauzele acestor afectiuni si va pot recomanda exact produsele de care aveti nevoie, pentru a reda pielii starea de sanatate si tinerete.