7 exercitii pentru maini, care atenueaza durerile articulare

Generalitati

Durerile articulare nu sunt usor de controlat, mai ales atunci cand revin in episoade recurente, perturband ritmul normal de viata si activitatile cotidiene ale suferinzilor.

Persoanele afectate de boli articulare sunt inspaimantate de perspectiva ca isi pot pierde forta si mobilitatea mainilor, insa toate aceste complicatii pot fi prevenite cu exercitii speciale pentru maini, recomandate in special pacientilor diagnosticati cu artrita reumatoida.

Beneficiile exercitiilor pentru maini in bolile articulare

Specialistii spun ca exercitiile pentru maini aduc numeroase beneficii in cazul bolilor articulare, unde sistemul imunitar al organismului ataca tesuturile care acopera incheieturile, deseori incepand cu articulatiile mainilor si afectand major dexteritatea, ca apoi sa se extinda la nivelor celorlalte incheieturi.

Dintre multele cai care atenueaza durerile articulare si impiedica aparitia celorlalte simptome neplacute ale acestor afectiuni, exercitiile speciale pentru incheieturile mainilor ajuta la mentinerea randamentului miscarii, flexibilitatii si al fortei. In plus, ele previn si atenueaza durerile, daca sunt efectuate in mod corect.

Nu exista o lista general valabila de exercitii pentru maini care sa se adreseze tuturor pacientilor care sufera de afectiuni articulare, intrucat un program de miscare personalizat este stabilit de un reumatolog, terapeut fizic sau terapeut ocupational. Printre aceste exercitii, insa, se pot numara cele de mai jos!

Exercitii pentru maini in bolile articulare

1. Ridicari de degete cu palma intinsa

Un exercitiu extrem de simplu in ameliorarea simptomelor bolilor articulare presupune sa va puneti palmele intinse pe masa si sa ridicati cate un deget individual de pe suprafata acesteia. Daca nu simtiti o tensiune accentuata, inseamna ca stadiul bolii de care suferiti nu este atat de avansat (diformitatile nu au debutat sau se afla intr-un stadiu incipient).

Este important sa nu fortati indoirea incheieturilor degetelor, executand acest tip de exercitiu lent, astfel incat sa nu va produca disconfort.

2. Indoirea degetelor

Un alt exercitiu pentru maini foarte eficient in cazul bolilor articulare (in special al artriteti reumatoide), presupune sa intindeti bine palmele mainilor si sa strangeti pumnul in mod lejer, indoind degetele astfel incat buricele degetelor sa atinga centrul. Deschideti apoi pumnul cat mai lent si repetati de cateva ori miscarea.

Daca aveti dureri accentuate si vi se pare dificil exercitiul, folositi-va de avantajele caldurii si ale umiditatii, executand miscarile in timpul unui dus cald. O alta posibilitate la indemana este sa folositi ceara de parafina incalzita sau sa inveliti palmele intr-o carpa umezita cu apa calda.

3. Plimbatul degetelor

Asezati pe masa un prosop de maini sau de bucatarie. Cu mana stransa usor intr-o forma sferica si folosind sprijinul varfurilor degetelor si al degetelui mare, plimbati-va degetele dinspre exterior spre interior, astfel incat sa puteti strange prosopul in interiorul palmei.

Dupa ce adunati cat mai mult din suprafata prosopului in mana, strangeti usor pumnul, de parca ati dori sa stoarceti materialul. In acest fel, ajutati articulatiile sa ramana in forma si puteti estima in mod corect in ce masura v-a afectat boala articulara forta palmelor si dexteritatea.

4. Ciupitul degetelor

Acest exercitiu pentru maini util in gestionarea bolilor articulare este necesar pentru pastrarea abilitatii de a executa miscari fine, precum legarea sireturilor sau incheierea unui nasture la camasa (motricitatea fina se deterioreaza treptat odata cu progresia afectiunilor articulare).

Ciupiti buricele degetelor pe rand, folosind degetul mare presat de cel aratator, de cate ori puteti. Continuati exercitiul ciupind cu degetul mare si cel mijlociu, apoi cu degetul mare si cel inelar. Aceste trei tehnici sunt esentiale pentru executarea corecta a miscarilor.

5. Atingerea degetelor la baza

Unul dintre scopurile principale ale exercitiilor concepute pentru ameliorarea simptomelor bolilor articulare este conservarea tuturor miscarilor posibile la nivelul incheieturilor. De aceea, este esential sa va concentrati pe motricitatea degetului mare, implicata in foarte multe actiuni pe care le efectuati cu mainile.

Asadar, antrenati flexibilitatea incheieturii degetului mare, asezandu-l la baza fiecarui deget in parte, pana la cel mic. Miscarea aceasta va ajuta sa puteti tine in mana obiecte circulare, precum uscatorul de par sau peria rotativa in timpul coafatului.

6. Departarea degetelor

Exersarea miscarii care permite departarea degetelor este si ea foarte importanta in controlul durerilor provocate de bolile articulare, intrucat mentinerea incheieturilor mobile asigura si o protectie sporita in fata disconfortului adus de rigiditatea acestora.

Tot ce trebuie sa faceti este sa departati cat mai mult degetele unele de altele, lent si cu delicatete, fara sa fortati extensia. Iar daca tot aveti palma intinsa, puteti antrena si degetul mare, separandu-l la un unghi cat mai mare de restul degetelor.

7. Litera O

Intindeti palma cu incheietura mainii, degetele si degetul mare orientate inainte, apoi faceti un O unind indexul cu degetul mare. Mentineti pozitia timp de 5-20 de secunde, apoi repetati miscarea de 2-10 ori in fiecare zi.

Exercitii pentru maini, nerecomandate in bolile articulare

Medicii avertizeaza ca unele exercitii pentru maini pot face mai mult rau, decat bine, in cazul bolilor articulare. De pilda, strangerea in palma a unei bile de cauciuc antreneaza forta, insa exercita o presiune prea mare asupra incheieturilor sensibilizate.

De asemenea, exercitiile pentru maini in cazul bolilor articulare sunt menite sa atenueze durerile, nicidecum sa le provoace. Daca unele miscari sunt dureroase, nu le mai puneti in practica sau reduceti intensitatea si viteza lor.

O alta cale prin care exercitiile pentru maini pot ramane benefice in cazul afectiunilor articulare este expunerea incheieturilor la caldura, pentru reducerea gradului de rigiditate.