Orezul ar putea fi solutia salvatoare impotriva infectiilor cu rotavirus, dupa ce specialistii au creat in laborator un tip de orez despre care cred ca poate oferi protectie contra diareei acute. Publicat in revista Journal of Clinical Investigation, studiul deschide o noua viziune asupra eradicarii acestei boli infectioase periculoase.
Numit MucoRice-ARP1, orezul modificat in laborator contine anticorpi care lupta impotriva infectiilor cu rotavirus. Pana in prezent, testele au fost realizate pe soareci. Rozatoarele care au fost hranite cu MucoRice-ARP1 si au fost expuse la rotavirus au manifestat o rezistenta mai mare in fata bolii infectioase. Prin comparatie, soarecii hraniti cu orez obisnuit s-au imbolnavit.
Orezul modificat completeaza vaccinul antirotavirus
Orezul modificat inca nu este atat de puternic incat sa previna total infectiile cu rotavirus. Astfel, cercetatorii de la Universitatea din Tokyo, Japonia, care au realizat studiul, sustin ca orezul creat de ei in laborator este eficient si ar putea fi folosit in completarea vaccinului antirotavirus.
In 46 de tari, vaccinul antirotavirus a fost inclus in Programul National de Imunizari. In Romania, vaccinul este optional si poate fi cumparat de parinti din farmacii.
Mai multe informatii gasiti pe Stop Gripa