13 moduri de a consuma mai multa apa

Generalitati

Consumul abundent de apa este foarte important pentru starea generala de sanatate.

Peste 60% din organismul uman este constituit din apa, motiv pentru care deshidratarea poate pune realmente viata in pericol.

Inlocuirea bauturilor acidulate hipercalorice cu apa plata are efecte pozitive asupra controlului greutatii corporale, precum si asupra calitatii somnului, cresterii nivelului de energie al organismului, reducerea aparitiei cariilor dentare si controlul afectiunilor cronice, precum diabetul.

Beneficiile apei pentru organism

Potrivit Centrului de Control si Prevenire al Afectiunilor din SUA, barbatii ar trebui sa consume zilnic in jur de 3,7 litri de apa si femeile circa 2,7 litri, nu doar din apa plata propriu-zisa, ci si din alimentele bogate in lichide (fructe si legume). Aportul zilnic suficient de apa are multiple beneficii pentru sanatate.

- Randamentul optim al functiilor organismului. Apa este o parte integranta a sistemului circulator, furnizand nutrienti si oxigen muschilor si organelor vitale. Atunci cand apar carente in cantitatea de apa disponibila, procesele fiziologice incetinesc. Apa ajuta si la procesul digestiv, ajutand celulele sangelui sa furnizeze nutrientii catre tesuturile corpului. Lipsa hidratarii conduce la instalarea constipatiei, uscarea gatului si a cavitatilor nazale si la cresterea tensiunii arteriale.

- Tratarea mai rapida a bolilor. Apa nu doar ca previne imbolnavirea, ci ajuta la grabirea procesului de vindecare in cazul multor afectiuni, precum racelile comune sau tulburarile gastrointestinale, intrucat detoxifica organismul prin eliminarea rapida a toxinelor din corp.

- Prevenirea bolilor articulare. Apa mentine articulatiile bine lubrifiate, regleaza temperatura interna a corpului si transporta oxigenul si nutrientii catre toate organele vitale.

- Mentinerea frumusetii pielii. O piele frumoasa si sanatoasa depinde de consumul suficient de apa, hidratarea tesutului cutanat realizandu-se in mare parte din interior.

Moduri de a suplimenta cantitatea de apa consumata zilnic

1. Profitati de orice sursa de apa potabila

Fie ca treceti pe langa o fantana sau un izvor cu apa proaspata, fie ca aveti un dozator de apa la birou, nu pierdeti oportunitatea de a bea un pahar de apa, chiar daca nu resimtiti senzatia de sete. Efortul este minim, comparativ cu beneficiile suplimentarii aportului zilnic de lichide.

2. Incepeti si incheiati masa cu un pahar de apa

Inainte de masa si imediat dupa, un pahar cu apa nu doar ca va hidrateaza, insa va ajuta sa mancati mai putin, sa resimtiti senzatia de satietate mai rapid si sa beneficiati de o digestie optima.

3. Consumati apa din pahare mici

Ideea ca trebuie sa beti multa apa in fiecare zi poate inlatura din placerea de a o consuma, iar umplerea paharelor foarte mari poate avea un efect psihologic negativ in dorinta de a va hidrata din plin. Din acest motiv, utilizarea de pahare mici va fi o cale mult mai putin intimidanta de a bea apa, intrucat veti acumula lichidul progresiv de-a lungul zilei, fara sa vi se para ca faceti un efort major in acest sens.

4. Includeti consumul de apa in ritualul zilnic de trezire

Un pahar de apa rece, imediat dupa trezire, are numai beneficii pentru sanatate. Va revigoreaza rapid, va detoxifica organismul, ajuta la oxigenarea corecta a celulelor si compenseaza pierderile de lichid de peste noapte.

5. Gasiti o motivatie personala

Daca aveti o ostilitate personala fata de consumul de apa, gasiti o motivatie care sa va mobilizeze in acest sens poate va doriti o respiratie mereu proaspata (apa curata cavitatea bucala si previne instalarea halenei), o piele mai frumoasa, episoade cat mai rare de constipatie etc. Imediat ca reusiti sa stabiliti o conexiune mentala intre consumul de apa si un beneficiu personal pe care vi-l doriti cu ardoare, hidratarea va deveni o misiune, nu un calvar sau o obligatie.

6. Pastrati apa la indemana

O sticla de apa purtata in geanta este intotdeauna salvatoare, pentru sanatate si frumusete deopotriva. Nu plecati in deplasari fara aceasta dotare importanta, intrucat atunci cand asteptati sa vi se faca sete, deja organismul a facut primul pas catre deshidratare.

7. Consumati apa impreuna cu alcoolul sau cafeaua

Bauturile care deshidrateaza, mai exact alcoolul si cafeaua, va pot afecta starea de sanatate in mod semnificativ. Pentru a contracara efectele cofeinei asupra organismului, consumati in paralel si apa plata din abundenta.

8. Beti apa atunci cand foamea apare in momente nepotrivite

Momentele in care simtiti nevoia de o gustare la ore nepotrivite sunt prilejul perfect de a va suplimenta aportul zilnic de apa. Veti oferi cavitatii bucale o alinare temporara, va veti potoli foamea si veti preveni eficient deshidratarea in acelasi timp.

9. Aromatizati apa cu fructe si legume proaspete

Daca apa plata nu vi se pare apetisanta, adaugati-i un plus de gust printr-o metoda inteligenta aromatizarea apei cu felii de fructe si legume proaspete, precum lamaia, portocalele, castravetii, piersicile, caisele, ananasul, feliile de kiwi etc.

10. Preluati apa din surse diversificate

Necesarul zilnic de apa se poate acumula si din surse alimentare, de aceea asigurati-va ca mancati 5-6 portii de fructe si legume in fiecare zi castraveti, rosii, piersici, pepene verde, pepene galben, rodii, ananas, grapefruit, portocale, mere, pere, prune, caise, fructe de padure etc.

11. Luati pauze de apa la birou

In loc de clasicele pauze de cafea sau tigara, puteti sa va luati mici ragazuri de relaxare cu un pahar de apa proaspata. Acest obicei va va mentine starea de sanatate si va va ajuta sa va energizati in momentele de moleseala la birou.

12. Comandati prima oara apa la restaurant

Inainte sa va grabiti in a comanda vin sau cocktailuri dulci la restaurant, cereti o sticla de apa plata, pe care sa o sorbiti incet pana asteptati sa vina mancarea si bautura. Veti manca mai putin si va veti completa eficient aportul zilnic necesar de lichide.

13. Transformati consumul de apa intr-o competitie

Un concurs cu titlul de "Cine bea mai multe pahare de apa in fiecare zi" poate fi extrem de benefic sanatatii membrilor familiei. Lansati aceasta competitie inedita acasa sau la birou si veti avea o motivatie puternica sa castigati, din toate punctele de vedere!