Mituri si adevaruri despre constipatie

Generalitati

Constipatia este o tulburare de ordin digestiv care apare la majoritatea persoanelor, mai devreme sau mai tarziu in viata. Cauzele care duc la aparitia acestui disconfort sunt multiple si tin, in primul rand de alimentatie, iar in al doilea rand de stilul de viata.

Exista si alte cauze care duc la aparitia constipatiei, cum ar fi o boala care are ca efect simptomul imposibilitatii de a elimina scaunul sau urmarea unui tratament cu medicamente care au ca efect secundar constipatia.

De-a lungul timpului, in jurul constipatiei s-au nascut mai multe mituri, unele dintre ele cu un sambure de adevar, altele complet false si neintemeiate. Fiecare persoana intelege diferit termenul de constipatie. Pentru unele, aceasta tulburare este echivalenta cu o zi fara mers la toaleta, in timp ce altii asociaza constipatia cu scaunul eliminat cu o oarecare sfortare.

In realitate, se poate vorbi despre constipatie atunci cand pe parcursul unei saptamani exista mai putin de 3 scaune. Din punct de vedere medical, nu se poate vorbi despre constipatie in situatia in care defecatia nu are loc in fiecare zi. De fapt, este normal sa nu existe o regularitate a eliminarii scaunelor, deoarece alimentatia este schimbata macar partial de la zi la zi.

Mituri despre constipatie

Constipatia duce la acumularea toxinelor in organism

Unul dintre cele mai populare mituri care vizeaza constipatia este cel conform caruia aceasta tulburare digestiva duce la acumularea toxinelor in organism. De aici si pana la ideea ca, daca o persoana este constipata, cu siguranta va suferi de artrita, astm sau cancer de colon, nu mai este decat un pas.

Pana in prezent, nu exista dovezi medicale care sa confirme faptul ca intarzierea defecarii duce la acumularea toxinelor si la favorizarea aparitiei unor boli precum cele mentionate.

Constipatia trece cu un consum ridicat de fibre

Intr-adevar, fibrele joaca un rol important in reglarea tranzitului intestinal si sunt benefice in caz de constipatie, dar nu in orice situatie. De exemplu, constipatia cronica nu se rezolva cu un simplu consum de alimente bogate in fibre. Ea poate fi un simptom care anunta o problema a glandei tiroide sau poate fi rezultatul unor boli precum Parkinson sau accident vascular cerebral.

Este necesara prezentarea imediata la doctor daca simptomele constipatiei dureaza mai mult de 2 saptamani, daca se observa prezenta sangelui in scaun, daca apar dureri acute sau daca se remarca o scadere brusca in greutate.

Este bine de stiut ca fibrele pot fi solubile si insolubile. In prima categorie intra fasolea si mazarea, printre altele, in timp ce in cea de-a doua categorie intra painea din faina integrala, cerealele integrale si pastele din faina integrala.

Pentru constipatie, cele mai utile sunt fibrele insolubile, care nu se dizolva in apa. Acestea nu sunt asimilate de organism, ci maresc volumul materiilor fecale, ajutand la grabirea defecatiei.

Amanarea eliminarii scaunului este benefica

Sunt persoane care considera ca daca amana defecatia atunci cand acest proces natural prezinta simptomele specifice, le va fi mult mai bine data viitoare cand vor merge la toaleta. Acesta nu este decat un mit.

In realitate, amanarea eliminarii scaunului nu face altceva decat sa agraveze constipatia. Prin urmare, persoanele care stiu ca au probleme cu defecarea, nu ar trebui sa amane momentul eliminarii scaunului. In timp, din cauza acestui obicei, se poate ajunge la o scadere a semnalelor specifice.

Cafeaua trateaza constipatia

Mitul conform caruia cafeaua trateaza constipatia nu este adevarat, cel putin nu in totalitate. Cofeina din cafea intr-adevar poate stimula contractiile muschilor sistemului digestiv, fortand eliminarea scaunului.

Insa, in acelasi timp, cafeaua poate agrava constipatia, deoarece are si o actiune diuretica, ceea ce inseamna ca absoarbe o cantitate mai mare de lichid din scaun. Prin urmare, acesta va fi mai tare si mai greu de eliminat.In caz de constipatie, este recomandata evitarea consumului de cafea si de alte produse diuretice, cum ar fi ceaiul decofeinizat, sucurile carbogazoase si bauturile alcoolice.

Curatarea colonului rezolva constipatia

Clismele si irigarea colonului pot rezolva doar temporar constipatia, astfel ca nu se sustine mitul conform caruia odata realizate aceste proceduri, persoana in cauza nu mai sufera de constipatie.

Adevaruri despre constipatie

Exista si adevaruri despre constipatie, nu doar mituri.

Exercitiile fizice combat constipatia

Sedentarismul favorizeaza instalarea constipatiei, pe cand practicarea exercitiilor fizice combate aceasta tulburare digestiva.

Consumul de apa combate constipatia

Apa poate, intr-adevar, sa combata constipatia. Consumul unei cantitati optime de apa contribuie la hidratarea organismului, inclusiv la formarea unui scaun mai moale, usor de eliminat.

Prunele sunt bune in caz de constipatie

Prunele reprezinta unul dintre cele mai bune remedii naturiste in caz de constipatie. Bogate in fibre insolubile, precum si in alte substante cu efect laxativ, prunele pot pune capat constipatiei.

Medicamentele pot fi cauza constipatiei

Antispasticele, suplimentele pe baza de fier sau calciu, antibioticele, medicamentele antihipertensive si cele pentru boala Parkinson pot fi o cauza a constipatiei. Inainte de a urma un tratament cu astfel de medicamente, este recomandata consultarea unui medic.

Vacanta poate fi o cauza a constipatiei

Calatoriile, mai ales cele pe distante lungi, pot da peste cap rutina de zi cu zi a unei persoane, ceea ce poate duce la aparitia constipatiei. In acest caz, hidratarea organismului este cea mai buna solutie. De asemenea, plimbarile pot contribui la evitarea constipatiei.

Produsele lactate pot favoriza constipatia

Produsele lactate favorizeaza aparitia constipatiei la persoanele care manifesta intoleranta la lactoza. Chiar si asa, o cantitate mica de produse lactate este recomandata in fiecare zi. Este recomandata consulatarea medicului in cazul in care exista banuiala ca produsele lactate consumate ar fi cauza constipatiei.