Sterilizarea feminina este o forma eficienta si permanenta de contraceptie. Este o operatie relativ simpla, denumita si legarea trompelor, care implica taierea, ligaturarea sau blocarea trompelor uterine (tuburile care leaga ovarele de uter si prin care calatoreste ovulul).
Aceasta metoda impiedica spermatozoidul sa ajunga la ovul, sa-l fecundeze si sa apara o sarcina. De obicei operatia este realizata sub anestezie generala, iar recuperarea dureaza cateva zile.
Sterilizarea feminina are o eficacitate de peste 99% - doar 1 din 200 de femei vor ramane insarcinate dupa sterilizare. Poate fi reversibila, dar rata de succes este mult mai mica, doar 50-80% din femei redevin fertile, in functie de varsta si metoda de sterilizare folosita.
Este important ca pacienta sa fie sigura ca nu-si mai doreste copii, inainte de a se prezenta la medic pentru sterilizare. De asemeni se recomanda ca pacienta sa fie informata si despre alte metode de contraceptie.
Spre exemplu, vasectomia (sterilizarea masculina) poate fi o optiune mai buna daca cuplul are copii si nu isi mai doreste altii. Aceasta procedura este mai usoara si mai putin invaziva.
Sterilizarea este pentru femeile care nu-si mai doresc alti copii, sau pentru cele care nu-si doresc copii deloc. Pacienta trebuie sa accepte ca odata interventia realizata, cel mai probabil ea nu va putea sa aiba copii.
Multe femei au mai multe relatii de durata sau casnicii, astfel ca este destul de comuna dorinta unor femei sterilizate sa aiba mai tarziu copii. Este o decizie importanta, care trebuie cantarita cu atentie.
Se recomanda ca interventia sa nu fie facuta daca pacienta si partenerul ei nu sunt absolut siguri sau daca sunt intr-o situatie stresanta, cum ar fi imediat dupa nastere, pierderea sarcinii sau un avort.
Pacienta care doreste aceasta interventie trebuie informata si indrumata spre consiliere. Acest lucru ii va oferi sansa de a vorbi in detaliu despre operatie, a rezolva eventualele dubii, ingrijorari si a-si raspunde la intrebari.
Este important de retinut ca desi sterilizarea protejeaza pacienta de o sarcina nedorita, nu o protejeaza de bolile cu transmitere sexuala. De aceea este necesara folosirea metodelor contraceptive de tip bariera, cum ar fi prezervativele, daca pacienta nu este sigura de sanatatea sexuala a partenerului.
Aproape orice femeie poate fi sterilizata - exisa mii de cupluri care folosesc aceasta metoda de contraceptie.
Desi medicii recomanda sterilizarea doar in cazul femeilor peste 30 de ani si care au deja copii, exista si femei mai tinere si care nu au copii si opteaza pentru aceasta metoda.
Daca un cuplu se gandeste la o metoda permanenta de contraceptie se recomanda ca prima intentie vasectomia. Aceasta procedura este mai simpla, mai putin invaziva si are mai mari sanse de reversibilitate, daca cuplul se razgandeste in timp.
Daca pacienta doreste totusi sterilizarea, trebuie sa se adreseze medicului de familie care o va informa despre operatie si cu care va discuta despre motivele acestei decizii si despre eventualele riscuri ale operatiei.
Se recomanda consilierea pacientei inainte de luarea unei decizii definitive, indiferent daca aceasta are copii sau nu. Apoi medical de familie va trimite pacienta la specialist, de obicei ginecolog.
Totusi, se recomanda de prima intentie contraceptia reversibila cu actiune prelungita cum ar fi implanturi contraceptive, injectii sau spirala.
Aceste metode contraceptive sunt alternative ale pilulei sau prezervativului si pot fi potrivite pentru femeile care nu vor sa ramana insarcinate in urmatorii ani, dar posibil sa doreasca acest lucru in viitor.
Procedura poate fi realizata in mai multe moduri.
Mai intai, medicii folosesc una din urmatoarele doua metode de examinare a organelor reproducatoare:
- Laparoscopia. Aceasta este cea mai folosita metoda in sterilizarea femeilor. Medicul face o mica incizie in peretele abdominal prin care insereaza un laparoscop (un tub lung si subtire care contine o camera de luat vederi), care ii permite sa vada trompele uterine.
Se pot face incizii aditionale pentru introducerea altor instrumente, cum ar fi foarfecele chirurgicale.
- Mini-laparotomia. Aceasta metoda implica o incizie mai mica decat in cazul laparoscopiei, deasupra liniei parului pubian. Trompele uterine sunt scoase din abdomen prin aceasta incizie pentru a fi operate si apoi introduse la locul lor.
Aceasta interventie poate fi potrivita pentru femeile care au nascut de curand sau au suferit de curand o operatie abdominala sau pelvina.
Apoi se pot folosi urmatoarele metode de blocare a pasajului din trompele uterine:
- salpingectomia partiala: este cea mai frecventa metoda; implica taierea si legarea sau coaserea unei portiuni din trompa uterina;
- aplicarea unui clips: o mica pensa, facuta din plastic sau titan, este folosita pentru pensarea trompei si inchiderea lumenului acesteia;
- inelele de silicon: o mica portiune din trompa uterina este trasa printr-un inel de silicon intins, care va compresa trompa in pozitie normala
- electrocoagularea: aceasta metoda foloseste un curent electric inofensiv, care arde portiuni mici din fiecare trompa uterina si le sigileaza.
Operatia se realizeaza sub anestezie generala sau locala (mai frecvent se foloseste cea generala) si dureaza aproximativ 30 minute.
Timpul petrecut de pacienta in spital dupa operatie depinde de metoda folosita si de tipul de anestezie, dar multe femei se intorc acasa in aceeasi zi. Aceasta procedura poate fi realizata si in timpul cezarienei sau la scurt timp dupa nastere.
Este foarte important ca pacienta sa se asigure ca nu este insarcinata in momentul programarii la operatie, deoarece odata trompele blocate exista un mare risc ca sarcina sa devina ectopica (cand fatul creste in afara uterului - de obicei in trompele uterine).
Aceasta situatie poate fi amenintatoare de viata si poate determina hemoragie interna severa, astfel ca este esential diagnosticul precoce si tratamentul chirurgical urgent.
Sterilizarea este 99% eficienta in prevenirea aparitiei unei sarcini. Ar trebui sa fie eficienta imediat, dar medicii recomanda folosirea unei alte metode contraceptive pana la urmatoarea menstruatie, pentru mai multe siguranta.
Alte avantaje ale sterilizarii:
- rareori apar consecinte pe termen lung asupra sanatatii
- nu afecteaza apetitul sexual
- nu afecteaza actul sexual, asa cum o pot face alte metode contraceptive
- nu afecteaza nivelele hormonale sau menstruatia.
- este o operatie mai complicata si mai invaziva decat vasectomia, care nu necesita abord abdominal
- exista un mic risc de complicatii cum ar fi hemoragia interna si infectii sau lezarea altor organe
- este posibil, foarte rar, ca trompele sa se reuneasca si femeia sa devina din nou fertila
- daca apare o sarcina dupa operatie exista un risc foarte mare ca aceasta sa fie sarcina ectopica; se recomanda efectuarea unui test de sarcina in cazul aparitiei amenoreei (lipsa menstruatiei)
- este un proces greu reversibil - implica indepartarea segmentului de trompa ligaturat si incercarea de reunire a capetelor ramase - astfel incat femeia trebuie sa fie 100% sigura inainte de a solicita acest tip de interventie
- nu protejeaza impotriva bolilor cu transmitere sexuala - femeia ar trebui sa foloseasca metode de tip bariera daca nu este sigura de sanatatea sexuala a partenerului.
Medicul are datoria de a informa pacienta de spre cum se va simti dupa operatie.
Daca s-a folosit anestezie generala, se recomanda ca pacienta sa nu conduca masina in urmatoarele 12 ore. Este normal ca pacienta sa se simta mai rau sau inconfortabil pentru cateva zile dupa anestezia generala, deci se recomanda sa nu faca efort de nici un fel.
De asemeni poate prezenta usoara sangerare sau durere, fara a avea motive de ingrijorare.
Activitatea sexuala nu va fi afectata. Reluarea activitatii sexuale se va face cand femeia se simte confortabil, pregatita, dar va trebui sa foloseasca si o alte metoda contraceptiva pana la urmatoarea menstruatie pentru a preveni aparitia unei sarcini.
De retinut ca sterilizarea nu protejeaza de bolile cu transmitere sexuala.