Polipii gastrici

Generalitati

Polipii gastrici sunt excrescente anormale care sunt localizate pe mucoasa care acopera stomacul. Acestia nu sunt frecvent intalniti. De obicei, polipii gastrici sunt depistati din intamplare in timpul unei endoscopii gastro-intestinale de tract superior, utilizata pentru depistarea altor probleme de sanatate.

Daca este gasit un polip gastric pe parcursul unei astfel de investigatii, este realizata o biopsie, pentru a se determina daca acesta este un polip hiperplastic, polip de glanda fundica sau adenom.

Tipuri de polipi gastrici

Polipii hiperplastici sunt cea mai comuna forma de polipi gastrici. Acestia pot sa apara individual sau in grupuri si sunt cel mai adesea situati in partea inferioara a stomacului, numita antrum.

Polipii hiperplastici gastrici sunt, de obicei, excrescente de forma rotunda, netezi, protruzivi si sunt situati in mucoasa stomacului. Acestia se dezvolta adesea in prezenta inflamatiei cronice, cum ar fi gastrita sau infectia cu H. pylori. Tratamentul poate implica, daca este necesar, medicamente pentru tratarea inflamatiei. Acesti polipi devin rareori cancerosi.

Polipii glandelor fundice sau glandulochistici sunt polipii gastrici care apar in partea superioara a stomacului. Acesti polipi gastrici nu cauzeaza cancer, cu exceptia cazului in care bolnavul sufera de plipoza adenomatoasa familiala.

Polipoza adenomatoasa familiala este o tulburare genetica ce creste in mod seminificativ riscul unei persoane de a dezvolta cancer de stomac si de colon. Una dintre cauzele posibile de polipi ai glandelor fundice este utilizarea pe termen lung a unui inhibitor de pompa de protoni (medicament utilizat pentru tratamentul ulcerelor si dispepsiei). Polipii de glanda fundica necesita rareori tratament; acestia sunt cauzati de utilizarea inhibitorilor de pompa de protoni si dispar spontan la intreruperea tratamentului.

Adenomul este cel mai rar tip de polip gastric. Ca si polipii hiperplastici gastrici acestia se gasesc in antrum si apar in prezenta inflamatiei cronice. Spre deosebire de polipii hiperplastici, adenoamele cresc in mod semnificativ riscul aparitiei cancerului. Acestia sunt, in general, excrescente singulare care pot ajunge pana la 2 cm sau mai mult in diametru si au cel mai mare risc de a deveni canceroase. Din acest motiv, este recomandata indepartarea chirurgicala in timpul endoscopiei sau in urma unei incizii a stomacului.

Cauze si factori de risc

Factorii care determina cresterea riscului de a dezvolta polipi gastrici includ:

Semne si simptome

De cele mai multe ori, polipii gastrici nu cauzeaza niciun simptom. De obicei, polipii de mici dimensiuni nu determina aparitia vreunei manifestari. Totusi, polipii de mari dimensiuni pot determina aparitia durerilor de stomac, a starilor de greata, tulburarilor stomacale, varsaturilor si a sentimentului de plenitudine abdominala chiar si dupa ce se consuma o portie destul de mica de mancare.

Inflamatia cronica asociata cu polipii hiperplastici si adenoamele pot provoca in plus balonare, flatulenta si sangerare. Unele persoane au semnalat si modificari ale apetitului sau dureri abdominale.

Oricine experimenteaza aceste simptome trebuie sa consulte medicul.

Tratament

Tratamentul implica in special utilizarea de medicamente pentru tratarea infectiei sau a bolii care a condus la aparitia polipului gastric. De obicei, in acest scop sunt folosite antibioticele. Tratamentul cu antibiotice poate fi recomandat mai ales in cazul in care polipii gastrici sunt asociati cu inflamatia mucoasei gastrice care ar putea fi cauzata, de exemplu, de bacterii de tipul helicobacte pylori. Cu ajutorul antibioticelor, polipii se pot micsora si poate fi prevenita recurenta lor.

In cazurile in care polipii nu sunt declansati de gastrita sau de o infectie, poate fi necesar tratamentul chirurgical.

Chirurgia poate fi o optiune de tratament si atunci cand medicul trebuie sa examineze daca excrescentele sunt semne ale cancerului. Acest tip de tratament se poate dovedi util atunci cand o persoana are unul sau mai multi polipi de mari dimensiuni, care nu raspund la tratament medicamentos.

Tratamentul corect pentru polipii gastrici depinde de diagnosticul pe care il stabileste medicul. In cazul in care polipii gastrici nu cauzeaza probleme pentru sanatate, posibil sa nu fie nevoie de nici un tratament. Totusi, daca apar simptome, se va institui atat tratamentul medicamentos, cat si cel chirurgical.

Dupa ce polipii au fost indepartati, medicul va face o biopsie, ca sa constate daca mai sunt prezente celule canceroase.

Modalitati de prevenire

Cel mai bun mod de a preveni cresterea polipilor gastrici este de a evita sau a limita consumul de alimente care ii pot declansa. In general, alimentele care provoaca dezvoltarea acestora nu sunt produse alimentare sanatoase, astfel incat limitarea consumului lor va contribui si la imbunatatirea starii generale de sanatate. Totusi, exista unele alimente care par a ajuta in mod special la prevenirea cresterii polipilor gastrici. Printre acestea se numara fructele si legumele proaspete bogate in antioxidanti.

Cercetatorii au demonstrat ca antioxidantii ajuta la diminuarea riscului aparitiei polipilor de stomac si a cancerului de stomac. Alimentele bogate in vitamina A si C au cantitati ridicate de antioxidanti.

De asemenea, este important sa se evite obezitatea si surplusul de kilograme. Exercitiile fizice realizate in mod regulat va pot ajuta la mentinerea unei greutati optime si sanatoase, dar si la prevenirea formarii polipilor gastrici.