Cafeaua ofera o multime de beneficii pentru sanatate. Aceasta poate ajuta la prevenirea depresiei, imbunatateste fertilitatea si a fost asociata cu scaderea riscului de cancer de piele.
Iata cateva informatii despre beneficiile cafelei pentru sanatate, mai putin cunoscute.
- Ajuta la prevenirea depresiei. Este cunoscut ca o ceasca de cafea dimineata stimuleaza starea de spirit si creste energia. Recent, rezultatele unui studiu de lunga durata au constatat ca femeile care beau regulat cafea au avut un risc mai scazut cu 20% de depresie. Studiul a fost efectuat pe o perioada de 10 ani si a subliniat ca femeile care au avut un risc mai mic de depresie au consumat, in medie, 2-3 cesti de cafea pe zi.
- Ajuta la mentinerea unei greutati sanatoase. Consumul unei cesti de cafea sau alte bauturi calde ce contin cafeina este mai mult decat relaxant. Atunci cand beti cafea dupa ce mancati, aceasta determina organismul sa proceseze mai incet alimentele consumate. Cofeina scade rata la care stomacul trece alimentele in duoden si creste rata metabolica.
O ceasca de cafea dupa masa nu va face minuni: mentinerea unei greutati corporale sanatoase trebuie ajutata de o dieta adecvata si un stil de viata care sa includa exercitii fizice regulate.
- Imbunatateste fertilitatea la barbati. Cafeaua are un efect pozitiv asupra motilitatii spermei - abilitatea de miscare a spermatozoizilor catre ovul. Acest lucru ar putea creste sansele de fertilizare. Studiile au constatat ca motilitatea spermatozoizilor a fost semnificativ mai mare la consumatorii de cafea. Si se pare ca nu conteaza daca beti una sau zece cesti de cafea pe zi: singura diferenta detectabila a fost gasita intre bautorii de cafea si cei care nu o consuma.
- Poate reduce riscul de cancer de piele. Atunci cand va expuneti la soare, trebuie sa utilizati creme cu factor de protectie solara. Cu toate acestea, oamenii de stiinta au descoperit ca femeile care beau mai mult de trei cesti de cafea pe zi au avut un risc mai mic cu 20% de a dezvolta carcinom bazocelular, iar barbatii cu 9% mai mic.
Cu toate acestea, studiile nu au asociat consumul de cafea cu reducerea riscului de carcinom cu celule scuamoase sau melanom, forma mortala a cancerului de piele, ceea ce face tot mai importanta protejarea pielii cand petreceti timp in aer liber.
- Nu cauzeaza dependenta. Oamenii de stiinta sustin ca aceasta bautura aromata nu ofera dependenta. Cafeina este un stimulent usor si sanatos. Expertii spun ca este gresit sa se compare consumul de cofeina cu o alta dependenta (cum ar fi cea de droguri), deoarece oamenii pot elimina cafeaua din dieta lor, fara probleme psihologice sau fizice serioase, care ar rezulta dintr-o dependenta adevarata. Cu toate acestea, bautorii inraiti de cafea (cei ce consuma mai mult de 3 cani de cafea pe zi) pot experimenta unele simptome minore de adictie, care se estompeaza, de obicei, in doar cateva zile.
- Nu produce neaparat dureri de stomac. Potrivit expertilor, nu exista nicio dovada care sa asocieze cafeaua cu aparitia ulcerelor sau a durerilor de stomac, mai ales la pacientii care au sau au suferit de ulcer de stomac. Acelasi lucru este valabil si pentru cei care sufera de indigestie. Cu toate acestea, exista un tip de problema digestiva, care poate fi agravata de consumul de cafea: arsurile stomacale. Medicii sustin ca stomacul este stimulat sa produca mai mult acid gastric atunci cand se consuma cafea.