Corpul inregistreaza modificari ale temperaturii pe tot parcursul zilei. Aceasta atinge cele mai mici valori in timpul diminetii intre orele 4-6 si cele mai mari valori intre orele 18-20. Temperatura normala a corpului uman este de 37 de grade Celsius. Totusi, la fel de normala este si temperatura de 36.1 grade Celsius inregistrata dimineata sau cea de 37.2, inregistrata seara.
Un copil poate avea o temperatura mai mare decat in mod normal, daca este mai gros imbracat. De asemenea, daca este cald in locul in care se afla, temperatura unui copil poate sa creasca.
Variatii de temperatura pot exista in cazul copiilor nou-nascuti, la persoanele care locuiesc in anumite arii geografice, in timpul somnului sau la trezire si cand senzatiile de foame sau frig sunt mai accentuate.
Temperatura normala a corpului este unul dintre indicatorii principali ai functionarii normale a organismului si un indice al starii generale de sanatate. Pe plan intern, toate functiile corpului necesita mentinerea unei valori adecvate a temperaturii. Prin urmare, orice abatere grava de la temperatura normala a organismului este un indiciu al unor probleme de sanatate. Gradul de deviere al acesteia poate determina nivelul seriozitatii problemei medicale. Prin urmare, masurarea temperaturii corpului este un mijloc simplu de monitorizare a starii de sanatate a unei persoane.
Temperatura corpului uman poate inregistra fluctuatii care fac parte din procesul automat natural, numit termoreglare. Acesta raspunde la temperaturile externe sau la metabolismul intern, daca acesta se afla sub influenta unor factori cum ar fi de exemplu, infectiile.
Exista diferente intre temperatura corpului, in functie de locul din organism din care aceasta a fost masurata: orala, rectala, bazala, intestinala etc.
Temperatura masurata rectal va fi cu 0.3-0.4 grade Celsius mai mare comparativ cu cea masurata oral.
Temperatura masurata in cavitatea orala este mai scazuta comparativ cu cele obtinute prin masurarea temperaturii la subsoara, ureche, zona rectala etc. Aceasta poate fi influentata de consumul de lichide reci sau calde, respirarea aerului pe gura sau fumat.
- Temperatura normala a corpului la bebelusii sanatosi se incadreaza intre 36-37 grade Celsius. Daca temperatura corpului creste si se situeaza intre 38-38.5 grade Celsius, atunci copilul are febra. In cazul in care temperatura scade sub 36 de grade, copilul are o temperatura prea scazuta a corpului si necesita ridicarea acesteia.
- La copii, temperatura normala a corpului variaza intre 36 si 36.8. Temperatura normala este similara cu cea intalnita in cazul adultilor. Daca temperatura rectala ajunge la 38 grade Celsius, este nevoie de interventie medicala pentru scaderea febrei.
- Temperatura normala a corpului adultilor este de 37 de grade Celsius, cand nu este prestata nicio activitate fizica sau cand nu sunt temperaturi atmosferice excesiv de ridicate. Este normal ca temperatura corpului adultilor sa varieze cu cateva grade in plus sau in minus. Daca la adulti temperatura orala este mai crescuta de 37.5, se considera ca este prezenta febra sau alte afectiuni medicale. Femeile adulte au o temperatura a corpului usor mai mare decat a barbatilor adulti.
- La persoanele in varsta temperatura este mai scazuta cu cateva grade fata de adultii tineri.