Anumite afectiuni oculare asociate cu inaintarea in varsta pot ataca brusc, pot fi efectul unor tulburari mai vechi care nu au fost tratate sau pur si simplu au origini genetice (mai multi membri ai familiei au sau au avut probleme oculare, la un moment dat in viata lor).
Oricare ar fi factorii declansatori sau predispozanti, trebuie sa mergeti la medicul oftalmolog cu regularitate, indiferent de varsta.
- Copilarie - La nastere, copiii sunt foarte sensibil la lumina si nu isi pot focusa vederea asupra unor obiecte si nici nu le pot distinge culorile foarte bine. Vederea lor, insa continua sa se dezvolte in primele luni de viata.
Pana la o luna, bebelusii isi pot concentra vederea asupra obiectelor aflate la o distanta de pana la 3 metri. Dupa patru luni, pot vedea destul de clar lucrurile dintr-o camera si disting o gama completa de culori si nuante. Problemele de vedere, cum ar fi miopia si ambliopia sau ochiul lenes pot fi depistate inca de la aceste varste.
Aproximativ 1 din 4 copii de varsta scolara are probleme de vedere, cel mai des fiind prezenta miopia. Expertii recomanda examinarea ochilor inainte de inceperea scolii si apoi la fiecare doi ani. Intrucat ochii se dezvolta pe masura ce copilul creste, miopia se agraveaza pana la varsta de aproximativ 20 de ani.
De asemenea, s-a constatat ca 3 copii dintr-o suta sunt afectati de ambliopie. Afectiunea apare atunci cand semnalele nervoase dintre creier si ochi nu functioneaza corespunzator. Cei mai multi dintre copii pot fi tratati cu succes prin aplicarea unui plasture peste ochiul sanatos sau prin alte metode.
- Maturitate - Adultii sanatosi, mai tineri de 40 de ani, au o vedere destul de buna. Pentru mentinerea sanatatii ochilor este necesara purtarea de ochelari de soare, echipament de protectie la munca si acasa. De asemenea, se va evita uscarea, oboseala si suprasolicitarea ochilor prin limitarea timpului petrecut in fata monitorului sau televizorului.
Nevoia purtarii ochelarilor bifocali in timpul lecturarii este un semn clasic al varstei mijlocii. Afectiunea poarta denumirea de prezbiopie, este normala si este rezultatul scaderii flexibilitatii cristalinului ochiului.
- Batranete - Printre bolile care pot avea efect negativ asupra vederii se numara diabetul zaharat si hipertensiunea arteriala. Diabetul este o cauza principala a incidentelor de orbire la adulti, intrucat poate declansa retinopatie. Hipertensiunea arteriala poate provoca pierderea permanenta a vederii, ca urmare a afectarii vaselor de sange si nervilor.
Cataracta si glaucomul sunt boli ale ochilor intalnite mai ales la persoanele cu varsta de peste 60 de ani. Cataracta este opacifierea cristalinului ochiului. Totusi, acesta poate fi indepartata si inlocuita cu o lentila speciala, in timpul unei interventii chirurgicale.
Glaucomul este deteriorarea nervului ochiului ca rezultat al inaintarii in varsta. Glaucomul este insotit de tensiune oculara crescuta. Tratamentul afectiunii poate fi atat medicamentos, cat si chirurgical si are ca scop scaderea tensiunii oculare.
Degenerescenta maculara legata de varsta poate fi sau nu tratata, in functie de tipul ei. In anumite cazuri poate provoca pierderea partiala a vederii.
Pentru pastrarea sanatatii ochilor consumati alimente bogate in acizi grasi Omega 3, vitaminele C, E si A.