Chiar daca a venit iarna, nu exista niciun motiv pentru care sa va modificati rutina zilnica a activitatilor, ce include practicarea exercitiilor fizice.
Este insa important sa urmati cateva sfaturi, in cazul in care faceti jogging iarna, pentru a va desfasura aceasta activitate in conditii de siguranta. Trebuie sa stiti cum sa va imbracati si ce masuri de precautie sa luati, pentru a va pastra intr-o buna conditie fizica si a preveni aparitia imbolnavirilor sau a accidentelor.
Preveniti supraincalzirea sau scaderea temperaturii corpului, purtand mai multe straturi de haine. Incepeti cu un strat mai subtire din material sintetic (de preferat, polipropilena) pentru a tine transpiratia departe de corp. Evitati bumbacul, deoarece acesta pastreaza umezeala.
Peste stratul sintetic adaugati un strat izolator de lana. Terminati cu un strat subtire, dar impermeabil, de haine. Nu purtati jachete din materiale grele care va pot supraincalzi organismul cand faceti jogging. Acoperiti-va capul si protejati-va urechile. Purtati o esarfa sau un fular pentru a incalzi aerul pe care il inspirati. De asemenea, nu uitati de manusi.
In plus, pentru a va proteja extremitatile corpului de degeraturi, manusile si ciorapii pe care ii purtati in timpul joggingului trebuie sa fie mai groase si din materiale izolatoare, precum lana. In plus, pantofii de alergat trebuie sa aiba o aderenta buna si talpi mai groase pentru a evita alunecarea pe zapada.
Inainte de a incepe sa faceti jogging iarna, consultati medicul pentru a va asigura ca puteti alerga pe vreme rece in conditii de siguranta. Daca suferiti de anumite conditii medicale, precum astm bronsic ar trebui sa evitati joggingul pe timp de iarna. In timpul sezonului rece aerul este mai uscat si poate irita plamanii. Aerul uscat si diminuarea umiditatii din caile respiratorii pot provoca constrictie bronsica sau spasme.
De asemenea, in cazul in care aveti probleme cardiace, este extrem de important sa obtineti avizul medicului inainte de a incepe sa faceti jogging (indiferent de anotimp), dar mai ales atunci cand temperaturile de afara sunt foarte scazute.
Vremea rece poate fi un factor declansator al atacului de cord. In timpul exerctiilor fizice pe timp de iarna, inima trebuie sa lucreze mai mult pentru a ajuta la mentinerea caldurii organismului. Pentru acest lucru este nevoie de mai mult oxigen, iar inima trebuie sa pompeze mai mult sange decat de obicei. Temperaturile scazute pot contracta arterele, iar acest lucru poate reduce fluxul de sange si oxigen catre inima, crescand riscul unui atac de cord la persoanele care au probleme cardiace.
Daca aveti orice fel de afectiuni ale sistemului respirator sau ale celui circulator, discutati cu medicul dumneavoastra, inainte sa incepeti sa faceti jogging pe timp de iarna. De asemenea, evitati sa faceti jogging in zilele in care vantul este puternic sau temperaturile scad cu mult sub zero grade.
Atunci cand hainele sunt ude (din cauza transpiratiei sau a intemperiilor) trebuie sa le schimbati cat mai repde pentru a evita ca temperatura corpului sa scada prea mult. Beti intoadeauna multe lichide pentru a preveni deshidratarea.
Gheata si zonele inzapezite pot sta la baza accidentelor majore pentru cei care fac jogging pe timp de iarna. De aceea, este important sa cunoasteti traseul bine, iar acesta trebuie sa fie sigur.
Faceti jogging in zone circulate, deoarece multe accidentari survenite in urma alunecarii pe gheata, a celor care fac sport iarna, se agraveaza ca urmare a ingrijirilor medicale intarziate. De aceea, este important sa faceti jogging pe o ruta circulata, pentru a putea fi observati imediat de persoanele din jur, in cazul accidentarilor.
1. Utilizati creme cu rol de ecran de protectie solara pe pielea expusa la soare si aer, in timpul joggingului sau a altor exercitii fizice pe care le faceti afara. Este important sa va feriti de razele UVA si UVB, mai ales daca alergati in zone cu multa zapada, deoarece se cunoaste faptul ca aceasta reflecta si amplifica lumina soarelui. Pentru acest lucru ar trebui utilizati ochelari de soare, pentru a va proteja ochii si, sa aplicati pe buze un balsam de protectie solara.
2. Joggingul pe timp de iarna va poate deshidrata din cauza temperaturilor reci si a vantului uscat. De aceea, este important sa beti multe lichide in timpul si dupa antrenament. Puteti sa optati si pentru bauturi sportive, dar alegeti-le pe cele care au un continut scazut de zahar. Cea mai indicata este apa plata, filtrata.
3. Depistati din timp semnele de degeraturi si hipotermie. Inainte de a incepe sa faceti jogging pe timp de iarna, trebuie sa cunoasteti care sunt semnele de degeraturi sau hipotermie, pentru a putea alerga in siguranta si pentru a sti cand sa luati masuri rapide pentru prevenirea acestor inconveniente.
Printre indiciile care ar putea semnala degeraturile sau hipotermia ar putea fi senzatiile de amorteala sau intepaturi la nivelul mainilor si picioarelor sau in zonele unde pielea este descoperita (nas sau obraji). Daca prezentati oricare dintre aceste manifestari, mergeti intr-un loc cald si incalziti-va treptat extremitatile, dar nu prin frecare, pentru a nu deteriora pielea. Evitati expunerea directa la surse de caldura a zonelor afectate.
4. Pastrati-va ridicata motivatia pentru a face jogging si pe timp de iarna. Puteti face acest lucru, propunandu-va sa slabiti (greutatea pe care doriti sa o reduceti poate fi nesemnificativa) sau, invitand unul sau mai multi prieteni sa alergati impreuna.
- Alergarile pe timp de iarna obisnuiesc organismul sa functioneze bine si in conditii nefavorabile. Efortul fizic pe vreme rece creste rezistenta corpului si imbunatateste functia sistemului imunitar.
- Joggingul pe timp de iarna imbunatateste starea mentala. In timpul alergarilor, nu numai organismul are de castigat, dar si sanatatea mentala. Starea de spirit vi se va imbunatati semnificativ si autostima va creste de fiecare cand iesiti in frig pentru a alerga.
- Este mai usor sa faceti jogging pe timp de iarna. In timp ce alergati, corpul genereaza caldura in exces, care este eliberata prin piele. Joggingul la temperaturi scazute mentine corpul rece, care permite caldurii sa fie eliberata mai usor si astfel, nu veti mai avea acea senzatie puternica de caldura ca in timpul zilelor calduroase de vara.